Daca ati urmarit alaturi de noi calatoria prin arta modernă și contemporană, atunci stiti ca pana acum am vorbit despre Pierre-Auguste Renoir, Gustave Caillebotie, Frederic Bazille, Berthe Morisot, Edouard Manet, Paul Cézanne si Edgar Degas. Articolul de astazi il dedicam lui Camille Pissarro.
CAMILLE PISSARRO
CAMILLE PISSARRO se naște la 10 iulie 1830 și este recunoscut ca figura-cheie a Impresionismului.
![](https://www.cityfemme.com/wp-content/uploads/2021/11/260742885_1947924145388426_1839677427374918470_n.jpg)
Camille a fost cel de-al treilea copil al unui negustor evreu de origine portugheză. Întreaga sa familie locuia deasupra magazinului deținut de tatăl său. În jurul vârstei de 12 ani, părinții observă talentul acestuia la desen și decid să-l trimită la școală undeva lângă Paris.
Atracția lui către artă era evidentă, mai ales dorința acestuia de a acumula tehnici și informații despre desen și pictură. Acestea se concretizează când Pissarro începe să viziteze colecțiile din Luvru. După 5 ani de studii decide să se întoarcă la St. Thomas, unde familia îl așteaptă să între în afaceri.
În timpul său liber continuă să facă schițe în port, iar în 1852 decide să plece cu pictorul danez Fritz Melbye în Venezuela. Vârsta și talentul sunt doua unelte puternice care îl ajută în acumularea de informații atât de necesare dezvoltării unui puternic stil personal. Face multe schițe ale vieții de stradă cam pana în 1854, când se întoarce la St. Thomas.
Din august 1854 până în toamna anului viitor urmează tensiuni între el și părinți – aceștia în cele din urmă înțeleg care este viitorul lui Camille. Pleacă la Paris unde își începe cariera la nici 25 de ani. Primul moment menționat de acesta la ajungerea sa la Paris a fost vizita la Expoziția Universală.
În 1856 decide să urmeze studii particulare la Ecole des Beaux-Arts; câțiva ani mai târziu se angajează copist la Luvru. Participă la Académie Suisse (studio liber) unde îi cunoaște pe Monet, Cézanne, Renoir și Sisley.
Trei ani mai târziu prezintă prima lucrare la SALON; avea 29 de ani. Momentul atașării de Impresionism se presupune că ar fi perioada petrecută în Venezuela când desena în aer liber.
Această perioadă a tinereții este caracterizată de poteci și râuri care se retrag în perspectivă sau de siluete privite din spate. Petrece foarte mult timp în zone rurale unde găsește subiecte.
În 1860 începe o relație cu Julie Vellay, servitoarea mamei sale. În 1863 se naște primul lor copil, Lucien. Cuplul se va căsători la Londra în 1871 si vor avea 8 copii.
![](https://www.cityfemme.com/wp-content/uploads/2021/11/Jalais-Hill-Pontoise-1867-1024x781.jpeg)
La izbucnirea războiului franco-german, pleacă la Londra unde se întâlnește cu Monet, care îi face cunoștință cu dealer-ul Paul Durand-Ruel.
Pictează scene precum ”The Crystal Palace”, London-1871 (poza principala a articolului), studiază cu atenție efectele ceții, zăpezii, și ale primăverii.
La întoarcerea în Franța descoperă că o mare parte din tablourile sale au fost distruse de soldații prusaci.
La începutul anilor 1870 s-a gândit mult la o alternativă a Salonului și discută acest subiect cu Monet. Formează un grup – prima expoziție a acestui grup are loc în studioul fotografului Nadar din Paris. Este cunoscută ca prima expoziție impresionistă.
Artiștii acestui curent au împărtășit dorința de a înregistra lumea concentrându-se pe textură, ton și culoare. A fost însă dezamăgit de reacția publicului la această primă expoziție impresionistă si in plus își pierduse fiica de 9 ani cu o săptămână înainte de deschiderea expoziție.
Pissarro rămâne ferm cu privire la poziția față de Salon. Începe perioada figurilor luminoase precum „Young peasant Woman Drinking Her Café au Lait” -1881.
![](https://www.cityfemme.com/wp-content/uploads/2021/11/Young-peasant-woman-drinking-her-Cafe-au-lait22-1881.jpg)
În 1884, Pissarro s-a mutat în micul Eragny – aici îl cunoaște pe Paul Signac și devine un convertit la noua mișcare cunoscută sub numele de Neoimpresionism. Aplică puncte pe pânză în pigmenți contrastanți si creează astfel impresia de tot unitar. Chiar și la 54 de ani a reușit sa se reinventeze.
A 8-a expoziție impresionistă din 1886 a subliniat lipsa de armonie din cadrul grupului impresionist. Atracția artistului față de neoimpresionism se termină în 1889 atunci se întoarce definitiv la dragostea sa, Impresionismul. Este o perioadă bună când se deschid galerii, artă impresionistă începe să fie apreciată de public, iar în 1891 își găsește echilibru financiar. Aceasta este perioada în care își găsește unitatea și armonia atât de căutate în toți acești ani.
Camille Pissarro este artistul care face o punte a curentului Impresionist peste secolele XIX si XX. Lasă o moștenire artistică generațiilor viitoare si modelează puternic avangarda de la începutul secolului XX.
Moare în 1903, la 73 de ani, in Paris. Cauza decesului – septicemie.
Acest articol face parte din rubrica dedicata artei si artistilor, intitulata Călătorie prin arta modernă și contemporană. Cea care ne va fi ghid in aceasta lume este Raluca, care ne va impartasi mai multe din pasiunea ei pentru arta si frumos in general.
Raluca este Artist și Curator independent cu specializări în Arta Moderna și contemporana; Fotografie si Fashion Design. Activitatea artistica și-o desfășoară în UK și România, iar de peste 7 ani participa la activități de voluntariat artistic și organizează cursuri de arta. Mai multe despre Raluca si proiectele ei puteti afla de pe paginile de Instagram Pal Sui, Contemporaryartcurator_palsui, pe pagina de Facebook Pal Sui Studio, precum si pe grupul de Facebook CONTEMPORARY ART.
Pentru mai multe articole din aceasta categorie puteti urmari sectiunea Diverse CityFemme.