La finalul anului trecut am primit o veste foarte buna – aceea ca am fost desemnata castigatoare a concursului “Reporter si Blogger European”, editia 2017, organizata de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania la categoria blog, pentru care am trimis patru texte pe care le-am scris de-a lungul anului 2017 despre diverse subiecte cu tematica europeana.
Stiu ca v-am mai povestit despre asta si as vrea sa subliniez ca a fost cea mai importanta recunoastere pe care am primit-o pana in acest moment cu blogul, fiind o dovada a faptului ca pasiunea pentru scris poate duce la lucruri mari. 🙂
Saptamana trecuta am primit si invitatie la festivitatea de premiere a concursului, unde am mers alaturi de sotul meu, pentru a-mi primi premiul (care troneaza acum in sufrageria mea) si pentru a petrece o seara placuta alaturi de ceilalti castigatori, precum si de juriu.
M-am bucurat sa o reintalnesc cu aceasta ocazie pe Oana Baluta, care desi nu mi-a fost profesoara in cadrul anilor mei de studentie la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, este o figura reprezentativa a facultatii si a facut parte din juriul concursului de anul acesta.
Atunci cand mi s-a inmanat premiul de catre Corina Cretu, a trebuit sa spun si cateva cuvinte despre ceea ce reprezinta aceasta realizare pentru mine. Desi am avut emotii, eu cred ca m-am descurcat onorabil, asa ca daca vreti sa vedeti cum a decurs festivitatea de premiere, iata mai jos filmuletul respectiv (eu incep sa vorbesc la minutul 14).
Daca sunteti curiosi sa cititi si textele pe care le-am trimis pentru concursul “Reporter si Blogger European“, acestea sunt 🙂 :
Felicitari, Oana! Foarte bine!!!