Pentru cine ne urmareste blogul de ceva vreme nu este nicio surpriza ca Alina, una dintre jumatatile CityFemme locuieste in Aix-en-Provence deja de niste ani buni. Si desi sora mea si cumnatul meu sunt cei care vin mai des in vizita acasa in Bucuresti, de-a lungul anilor au fost cateva ocazii in care am mers si noi la ei sa ii vizitam si sa ne plimbam.
Insa trecusera deja patru ani de atunci – asa ca in aceasta primavara am decis sa rezolvam problema si sa mergem sa le facem o vizita, de data aceasta in formula completa. Si mama era curioasa de multa vreme sa vada ce viata si-a facut Alina peste hotare, asa ca am mers toti patru – impreuna cu sotul meu, Mihai si mama.
Aveam si motive de sarbatorit – la inceputul lunii martie a fost ziua Alinei, iar la mijlocul lui martie a fost ziua lui Mihai. Vremea in aceasta zona a Frantei e oricum mult mai calda si mai placuta decat la noi, asa ca perioada aceasta a anului ni s-a parut foarte bine aleasa. Era o idee sa mergem si vara, unde am fi putut merge la mare in Marsilia, sa stam la plaja si sa facem baie – pana acum nu am fost. 🙂
Preturile pentru biletele de avion sunt destul de mari – in general 100 euro de persoana (inclusiv pentru Mihai, pentru ca are mai mult de 2 ani si trebuie sa ii luam loc normal, ca unui adult), insa noi am cautat destul de mult si am gasit bilete cu 75 de euro de persoana (zbor de miercuri pana duminica). De la aeroportul din Marsilia si pana la Gara rutiera din Aix este un autobuz direct, care face circa 30 de minute si costa 10 euro dus sau 16 euro dus-intors.
N-o sa stau sa va spun pas cu pas ce am facut si ce peripetii am avut – cert este ca este foarte dificil de plecat undeva de genul acesta cu un copil mic (altceva e cand plecam noi cu masina in vacante, cand putem avea ce opriri vrem etc), iar faptul ca la intoarcere am avut o ora de intarziere nu a ajutat deloc. Simt ca mi-au (mai) aparut cateva fire de par alb in doar cateva zile. 😀
A fost foarte obositor sa avem rabdare de Mihai, care cred ca acolo a facut cele mai mari tantrumuri de cand e el. In afara de asta, asa cum va spuneam – vremea a fost placuta, Aix-en-Provence este un orasel placut, frumos, curat. E un oras vibrant seara, localurile sunt pline, e o forfota de oameni, cladirile sunt vechi, inalte, iar de multe ori fatada nu-ti da nicio idee despre ceea ce se ascunde in interior.
Acesta este cazul si apartamenului si in care sora mea sta cu chirie, la parterul unei cladiri vechi, cu camere foarte inalte, pe o straduta linistita, care pare ingusta, dar de fapt este foarte spatioasa si are chiar si o curte interioara.
V-am mai povestit pe larg ce puteti vizita in Aix-en-Provence in articolul pe care l-am scris data trecuta cand am fost in vizita, precum si in Marsilia, asa ca nu am de gand sa le reiau. Acum am revizitat o parte din locuri, insa nu pe toate, am cumparat cate ceva din outletul Adidas pe care l-am vizitat si in urma cu 4 ani, am mancat o multime de bunatati, am fost la sora mea la serviciu, ne-am plimbat prin centrul orasului, am mers in parc, la un fel de balci / parc de distractii provizoriu unde Mihai s-a dat in masinute si in principal am incercat sa descoperim orasul la pas, pe cat posibil cu un copil mic dupa noi.
Una din zile am petrecut-o in Marsilia, unde ne-am plimbat cu vaporasul, am vizitat biserica Notre Dame de la Garde si am revazut pe fuga si niste prietene din copilarie. La un moment dat Mihai mi-a adormit in brate, asa ca a fost foarte greu sa mai merg – m-am asezat pe o bancuta de ciment si am stat vreo jumatate de ora cu el in brate, asteptand sa doarma putin si sa se odihneasca, in timp ce ceilalti au vizitat ceva pe fuga in apropiere. 🙂
As minti daca as spune ca ne-am relaxat, a fost foarte obositor pentru toti, insa plimbarea a fost placuta, am petrecut timp in familie, ne-am plimbat, am schimbat putin atmosfera si i-am serbat pe cei doi aniversati ai lunii martie. Mi-a placut iesirea noastra si Mihai a fost incantat sa se afle in centrul atentiei din partea tuturor.
Pentru alte articole despre locurile pe care le-am vizitat puteti accesa sectiunea Cu Ruxacul in Spate CityFemme.
Sursa foto: arhiva personala (poza principala e din Marsilia, nu din Aix, insa este una dintre putinele poze in care aparem toti)