Astăzi am petrecut câteva ore la Romexpo, la impact SEE 2026, unul dintre acele evenimente de business la care vii pentru speakeri, idei și networking, dar de la care pleci și cu câteva fraze pe care simți nevoia să le notezi undeva și să revii la ele.
Am participat în calitate de reprezentant Media din partea CityFemme.com, în cea de-a doua zi a evenimentului, iar programul a fost unul foarte dens: sesiuni scurte, multe paneluri, conversații despre tehnologie, inteligență artificială, business, leadership, securitate și viitorul Europei, dar și zone dedicate networkingului.
Printre numele importante prezente anul acesta la impact SEE s-au numărat Ryan Reynolds și Horia Tecău, alături de numeroși antreprenori, executivi, specialiști în tehnologie și lideri din mediul de business și instituțional.
Evenimentul a avut loc la Romexpo, într-un spațiu cu un design modern și o organizare care încuraja interacțiunea. Mi-a plăcut în special faptul că sesiunile au fost, în general, scurte și dinamice. În locul prezentărilor foarte lungi, programul a alternat discuții, interviuri și paneluri, ceea ce a făcut ca ritmul zilei să fie unul alert.
AI-ul nu mai este o discuție despre viitor
Unul dintre subiectele care a apărut constant pe parcursul zilei a fost, deloc surprinzător, inteligența artificială.
AI-ul nu a fost tratat doar ca un trend tehnologic, ci ca o realitate care schimbă deja modul în care companiile construiesc produse, iau decizii și își organizează activitatea.
Una dintre ideile pe care mi le-am notat încă de la prima sesiune a fost simplă: tehnologia nu este un obstacol, ci un „enabler”. Cu alte cuvinte, întrebarea nu mai este dacă tehnologia va schimba businessul, ci cât de repede reușim noi să ne adaptăm la această schimbare.
„Rethink and execute fast” a fost o altă idee care mi-a rămas în minte.
S-a discutat inclusiv despre dilema pe care o au multe organizații atunci când adoptă tehnologii noi: construiesc intern sau apelează la soluții și expertiză externă? Mesajul transmis a fost unul destul de tranșant: de foarte multe ori, companiile investesc inutil timp și bani încercând să construiască intern lucruri care există deja și pot fi implementate mult mai eficient.
Într-o perioadă în care AI-ul accelerează aproape fiecare industrie, viteza cu care testezi, înveți și execuți devine din ce în ce mai importantă.
Europa trebuie să aibă curajul să își definească propriul joc
O altă intervenție pe care am urmărit-o a fost cea a lui Victor Negrescu, Vicepresedinte al Parlamentului European.
Ideea centrală pe care am reținut-o a fost că Europa încă poate conta în competiția globală, dar trebuie să aibă curajul să își definească propriul joc.
Nu doar să încerce să îi ajungă din urmă pe ceilalți.
„Play our own game. Define the game. Be courageous.”
Mi s-a părut o perspectivă interesantă mai ales în contextul tuturor discuțiilor despre AI și despre diferențele dintre Europa, Statele Unite și Asia în ceea ce privește tehnologia, investițiile și inovația.
De la AI la dark web și riscurile pe care nu le vedem
Una dintre sesiunile diferite ale zilei a venit din zona de securitate.
Richard K. LaTulip, fost agent special, a vorbit despre operațiuni undercover în dark web și despre riscurile cu care se confruntă organizațiile într-o lume tot mai digitalizată.
O întrebare formulată în timpul sesiunii mi s-a părut extrem de bună: „What risks, if left open, will cause the most damage?”
Este genul de întrebare care funcționează nu doar în cybersecurity.
Poate fi aplicată aproape oricărui business: care este problema pe care o vedem, știm că există, dar alegem să o amânăm până când devine prea mare pentru a mai putea fi ignorată?






Ryan Reynolds: succes, branding, eșecuri și foarte mult umor
Pentru mine însă, momentul principal al zilei a fost conversația cu Ryan Reynolds.
Probabil că majoritatea oamenilor îl cunosc în primul rând ca actor și ca Deadpool. Dar în ultimii ani, Reynolds și-a construit în paralel un profil foarte interesant de antreprenor, investitor și om de marketing.
Iar conversația de la impact SEE a trecut natural de la Hollywood la business, familie, branding, leadership, greșeli și relația cu oamenii.
Mi-a plăcut faptul că nu a încercat să transforme parcursul său într-o poveste perfectă despre succes. Din contră.
A vorbit despre faptul că succesul său a venit lent și că abia în jurul vârstei de 30 de ani lucrurile au început să se schimbe semnificativ pentru el.
Privind retrospectiv, oamenii tind să creadă că fiecare decizie a făcut parte dintr-un plan foarte bine pus la punct.
Realitatea, spunea el, este mult mai puțin spectaculoasă. De multe ori pur și simplu faci lucruri, încerci, greșești și mergi mai departe.
Deadpool și lecția de branding
Evident, Deadpool a fost o parte importantă a conversației.
Ryan Reynolds este implicat inclusiv în scrierea personajului și recunoaște că există mult din personalitatea lui în Deadpool.
Dar mi s-a părut foarte interesantă ideea de a privi Deadpool ca pe un studiu de caz în branding.
Succesul nu a venit din încercarea de a face filmul mai mare, mai spectaculos sau mai scump decât toate celelalte producții Marvel. Din contră. Bugetul primului Deadpool a fost mic în comparație cu marile producții din universul superhero, lucru despre care Reynolds a glumit în stilul său caracteristic.
Dar tocmai limitările au obligat echipa să se concentreze pe altceva: personaj.
„Character over spectacle.”
Este o lecție care poate fi mutată foarte ușor din cinematografie în marketing și business.
Poți avea cel mai mare buget, cele mai spectaculoase efecte sau cea mai agresivă campanie. Dacă produsul sau povestea nu rezonează cu oamenii, toate acestea au o valoare limitată.
În schimb, atunci când oamenii se conectează cu personajul, produsul sau povestea, lucrurile pot crește organic în direcții pe care poate nici nu le-ai anticipat.
Green Lantern și libertatea de a eșua
Ryan Reynolds nu a evitat nici unul dintre cele mai cunoscute eșecuri din cariera sa: Green Lantern.
Mi-a plăcut foarte mult modul în care a vorbit despre el. Ideea era, în esență: mai bine încerci și eșuezi decât să nu încerci deloc. Și poate una dintre cele mai utile idei din întreaga conversație a venit tot din această zonă: Greșelile sunt fertilizator.
Suntem atât de obișnuiți să căutăm formula perfectă — produsul perfect, prezentarea perfectă, campania perfectă, momentul perfect — încât uneori perfecțiunea devine doar o altă formă de amânare.
Reynolds a spus-o mult mai direct și mai colorat: dacă încerci să faci totul perfect, ai deja o problemă.
În realitate, construim lucruri bune prin foarte multe încercări imperfecte.
Maximum Effort și „fastvertising”
Aceeași filosofie se vede și în Maximum Effort, agenția de marketing cofondată de Ryan Reynolds.
Un concept despre care a vorbit a fost „fastvertising”: capacitatea de a observa rapid un moment cultural și de a-l transforma într-o campanie relevantă.
Pare simplu. Nu este.
Pentru că una dintre cele mai mari provocări este să convingi o companie mare să spună „da” suficient de repede.
Un exemplu recent despre care a vorbit a fost campania Astronomer, apărută după momentul viral de la concertul Coldplay și realizată cu Gwyneth Paltrow.
În astfel de situații, fereastra de oportunitate este foarte mică. Dacă ai nevoie de săptămâni de aprobări, momentul cultural a dispărut deja. Mi s-a părut că această idee s-a legat foarte bine și de mesajele din prima parte a zilei: rethink and execute fast.
Produsul trebuie să fie foarte bun. Marketingul nu îl poate înlocui
În spatele tuturor exemplelor amuzante de marketing, Reynolds a făcut însă o distincție importantă: produsul trebuie să fie foarte bun.
Rolul lui, spunea el, este să îl introducă publicului. Marketingul poate crea atenție. Poate genera conversație. Poate face oamenii curioși. Dar nu poate compensa la nesfârșit pentru un produs slab.
Mi s-a părut una dintre cele mai sănătoase observații din discuție, mai ales într-o perioadă în care brandurile încearcă permanent să devină virale.
Oamenii devin branduri
Un alt comentariu care mi-a atras atenția a fost observația lui Reynolds că este ciudat să vedem cum, astăzi, oamenii înșiși devin branduri.
Este un fenomen pe care îl vedem peste tot în social media.
Nu mai construim doar reputații profesionale. Construim audiențe, identități publice și „personal brands”. Dar aici apare și riscul de a transforma fiecare lucru pe care îl facem într-o strategie.
Iar una dintre impresiile cu care am rămas după conversația cu Ryan Reynolds este tocmai contrariul: unele dintre cele mai interesante lucruri apar atunci când îți permiți să experimentezi fără să știi exact unde vei ajunge.
Cel mai util instrument din viața lui? Conflict resolution
Dintre toate lucrurile pe care le-ar fi putut menționa, răspunsul lui Ryan Reynolds despre unul dintre cele mai utile instrumente pe care le-a dobândit de-a lungul vieții m-a surprins.
Un workshop de conflict resolution.
A vorbit despre trei idei foarte simple: să reflectezi ceea ce spune celălalt, să empatizezi și să îi validezi perspectiva. Iar validarea nu înseamnă acord.
Poți să îi transmiți unui om că îi înțelegi perspectiva fără să îi împărtășești opinia. La fel de important este să nu împingi într-un colț oamenii care nu sunt de acord cu tine.
Pentru Reynolds, această idee se extinde și asupra modului în care lucrează cu echipele sale.
„I want you to challenge me. Disagree with me.”
Dar responsabilitatea unui lider este și să creeze un mediu în care ceilalți chiar se simt suficient de confortabil încât să îi spună că greșește. Este ușor să spui că îți dorești feedback. Este mult mai greu să construiești o cultură în care oamenii au curajul să ți-l ofere.
Mai bine trei lucruri foarte bine decât 20 mediocre
Poate pentru că trăim într-o perioadă în care avem permanent senzația că trebuie să facem mai mult, mi-a rămas în minte și perspectiva lui asupra moderației.
Preferă să facă trei lucruri foarte bine decât 20 la un nivel mediu.
Simplu de spus. Mult mai greu de aplicat.
Mai ales într-o lume în care succesul este adesea asociat cu „mai mult”: mai multe proiecte, mai multe apariții, mai mult content, mai multe oportunități.
Uneori, însă, alegerea lucrurilor cărora le spui „nu” poate fi la fel de importantă precum lucrurile cărora le spui „da”.
Cea mai costisitoare greșeală și, în același timp, cea mai bună
Evident, Ryan Reynolds nu putea vorbi despre viață fără umor. Întrebat despre cea mai costisitoare greșeală, răspunsul a venit rapid: copiii. Dar în spatele glumei, conversația despre familie a devenit una dintre cele mai personale părți ale sesiunii.
Tatăl său a fost polițist, unul dintre frații săi este detectiv la Omucideri, altul este profesor.
Iar atunci când a vorbit despre propriii copii, tonul conversației s-a schimbat.
Una dintre ideile care mi-a rămas în minte a fost că nu va putea vedea întreaga poveste a vieții copiilor săi. Niciun părinte nu poate. Așa că ceea ce poate face acum este să creeze amintiri împreună cu ei.
A vorbit și despre responsabilitatea de a fi un model pentru copii. Ei nu ascultă doar ceea ce le spui, ci urmăresc felul în care trăiești.
Pentru el, unul dintre cele mai importante lucruri este ca fetele sale să vadă relația dintre părinții lor: să vadă că mama și tatăl lor sunt o echipă, că se susțin și că există o conexiune reală între ei.
Într-o conversație dominată de business, filme, marketing și investiții, poate că tocmai această parte a fost cea mai umană.
De la Hollywood la un club de fotbal din Wales
Nu putea lipsi nici povestea Wrexham, clubul de fotbal galez cumpărat de Ryan Reynolds și Rob McElhenney.
Și aici abordarea lui Reynolds a fost autoironică: uneori este pur și simplu „fake it till you make it”.
Dar experiența i-a arătat ceva ce depășește sportul. Sportul aduce oamenii împreună. Un club poate deveni un punct de întâlnire pentru o comunitate, iar povestea Wrexham a demonstrat cât de puternică poate deveni combinația dintre sport, storytelling și sentimentul de apartenență.
Cu ce am rămas după impact SEE
Am venit la impact SEE pentru o zi de business, tehnologie și networking și am plecat cu un mix mult mai larg de idei.
S-a vorbit despre AI și despre viteza cu care tehnologia schimbă companiile. Despre Europa și nevoia de a avea curajul să își definească propriul drum. Despre securitate și riscurile pe care alegem uneori să le ignorăm. Despre marketing și capacitatea de a transforma rapid un moment cultural într-o poveste.
Despre produse bune, branding, leadership, conflict și greșeli. Și, poate cel mai important, despre oameni.
Sesiunea cu Ryan Reynolds a fost, pentru mine, cea mai inspirațională parte a zilei tocmai pentru că nu a fost o conversație despre cum să ai succes.
A fost mai degrabă despre cum să continui să încerci. Să faci greșeli. Să accepți că nu există întotdeauna un plan perfect. Să construiești produse în care crezi. Să lucrezi cu oameni care au curajul să te contrazică. Să alegi câteva lucruri pe care să le faci foarte bine.
Și, dincolo de toate proiectele, companiile și obiectivele profesionale, să fii prezent pentru oamenii care contează.
Poate că acesta este și unul dintre motivele pentru care conversația lui a funcționat atât de bine: în spatele actorului, antreprenorului și brandului Ryan Reynolds, discursul a rămas foarte uman.
Mulțumesc echipei impact SEE pentru invitația de a participa la ediția din acest an în calitate de reprezentant Media din partea CityFemme.com și pentru o zi plină de idei, conversații și perspective noi.
Pentru mai multe articole din aceasta categorie puteti accesa Evenimente CityFemme.
Sursa foto: arhiva personala


