Alchimistul de Paulo Coelho

Desi Alchimistul de Paulo Coelho este o carte celebra, de care foarte multa lume a auzit, recunosc ca eu nu am citit-o decat recent. Poate din cauza ca a fost profund mediatizata la inceputul anilor 2000, cartea nu si-a gasit loc pe lista mea de lecturi decat atunci cand a fost propusa la clubul de carte pe care il frecventez aproape lunar.

Asa ca astazi am participat la clubul de carte iCarte, iParte, organizat de Roxana Branisteanu, care a avut loc la Lente, in Bucuresti. In cadrul clubului, circa douazeci de persoane au fost prezente fizic, plus cateva in online si destul de multe si in celelalte locatii in care se organizeaza clubul, si care s-au conectat prin Zoom alaturi de noi.

Si asa cum va spuneam, in aceasta editie am dezbatut cartea Alchimistul de Paulo Coelho, o carte care a fost scrisa in anul in care m-am nascut – 1988. M-am bucurat sa descopar o multime de perspective diferite de a interpreta cartea, iar in cazul unora, fix ceea ce i-a placut unei persoane i-a displacut profund alteia.

Spre exemplu, mie nu mi-a placut deloc stilul extrem de simplist, frazele scurte, capitolele scurte. Mi s-a parut prea copilaresc si prea putin captivant. Pe cand altora fix asta le-a placut – faptul ca la o varsta frageda cartea poate fi citita drept un basm, iar pe masura ce te maturizezi o poti interpreta altfel prin prisma experientei tale de viata.

Cartea este un bildungsroman sau poate chiar si o carte de dezvoltare personala, ascunsa sub un roman, in care tanarul pastor Santiago pleaca din Spania pentru a-si urma un vis, pe care-l interpreteaza drept o profetie. El este convins ca va gasi o comoara la baza piramidelor din Egipt, iar astfel porneste intr-o calatorie initiatica spre aceasta destinatie.

Pe parcurs intalneste o multime de provocari si este pe punctul de a renunta la visul sau de mai multe ori, dar tovarasii sai de drum il vor ajuta sau motiva sa-si continue calatoria si sa-si indeplineasca destinul.

Alchimistul este un astfel de personaj secundar, care-l insoteste pe Santiago doar o mica parte din drumul sau. De aici am pornit si o discutie la adresa numelui cartii – daca este doar o gaselnita de marketing sau daca spune ceva mai profund, despre transformarea metaforica a metalului in aur.

S-a mai vorbit destul de mult si despre arhetipul iubitului, care transforma raul in bine, si despre a trai in comuniune cu natura.

Faptul ca aceasta carte a lui Coelho a fost citita si de cateva celebritati, printre care Bill Clinton, Madonna sau Julia Roberts a ajutat ca succesul de care se bucura autorul sa devina unul international, iar cartea sa devina o carte extrem de bine vanduta.

Madonna a declarat într-un interviu dintr-o revistă germană Sonntag-Aktuell: Alchimistul este o carte frumoasă despre magie, vise și comori pe care le căutăm tot timpul altundeva și constatăm că se aflau deja sub nasul nostru.

Unul dintre marile merite pe care le recunosc autorului este ca a reusit sa atraga sa cumpere si sa citeasca o carte o masa de oameni care in general nu este interesata de lectura. Iar stilul simplist a ajutat ca mesajul sa fie receptat de catre toti acesti oameni.

Paulo Coelho este un scriitor brazilian nascut in 1947. Cărțile lui au fost traduse în 81 de limbi și publicate în peste 170 de țări si s-au vândut în zeci de milioane de exemplare. Autorul dezvoltă drame universale, valabile oriunde și pentru oricine, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele.

Voi ati citit Alchimistul? Daca da, cum vi s-a parut?

Pentru alte recomandari de lectura puteti vizita sectiunea Carti CityFemme

Sursa foto: arhiva personala

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *