SocialPedia 54 – Instagram Marketing

Am participat la evenimentul SocialPedia organizat de Sabina Cornovac si Iulia Stanescu de multe ori de-a lungul ultimilor ani, iar de cel putin trei ori v-am si povestit pe blog despre asta (aici, aici si aici), aceasta editie despre Instagram Marketing, powered by Lidl România, fiind cea de-a patra oara.

Noutatea pe care mi-a adus-o editia de luna aceasta a fost faptul ca l-am luat pe Mihai cu mine – sotul meu venea de la munca foarte tarziu, si pentru ca nu am vrut sa ratez evenimentul, am decis sa mergem impreuna. Daca sunteti parinti cred ca stiti provocarile pe care le presupune mersul cu un copil mic la un eveniment cu multa lume. Din fericire, Mihai este sociabil si nu se teme de multimi, a trecut si de varsta in care sa planga din orice, insa provocare era ca se va plictisi sau ca va vorbi foarte tare in timpul evenimentului si va deranja.

Ei bine, per total a fost decent, cred / sper ca nu am deranjat pe nimeni – si am reusit sa fiu si eu destul de mult atenta la subiectele discutate.

Am descoperit si o creatoare de continut noua, pe Raluca Harabagiu, pe care am inceput sa o urmaresc dupa acest eveniment.

M-am regasit si cu Cristina, prietena mea cu care reusesc de cele mai multe ori sa ma vad doar pe la evenimente, cand prioritizam participarea, pentru ca in rest nu avem timp, asa ca mi se pare cu atat mai important SocialPedia ca reuseste sa ne aduca impreuna.

Nu prea are sens sa reiau eu ideile principale de la eveniment, mai ales ca la inceput sunetul era destul de incet in spate si nu am auzit foarte bine, pentru ca toate au fost exprimate foarte bine in articolul dedicat realizat de organizatoarele SocialPedia, asa ca va invit sa-l cititi aici pentru a vedea ce ati pierdut.

Luna viitoare vor avea petrecere de Craciun, si tare mult sper sa pot ajunge si eu – sa vedem! 🙂 Per total a fost o iesire placuta, un eveniment care mi-a adus cateva informatii noi, o revedere cu o prietena, goodies de la sponsorul Lidl si placerea de iesi din casa.

SocialPedia este proiect educațional destinat tuturor pasionaților de online, indiferent daca lucreaza in domeniu sau nu. Intrarea este gratuita, pe baza de inregistrare, iar subiectele pe care le dezbat speakerii sunt mereu de actualitate, relevante si de cele mai multe ori utile.

Pentru mai multe articole din aceasta categorie va invit sa intrati pe sectiunea Timp Liber CityFemme.

Sursa foto: arhiva personala (poza cu mine e facuta de Mihai, care a inceput sa de descurce chiar decent ca si fotograf)

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *