Dupa ce am inceput sa o descopar pe Cella Serghi cu al sau roman Panza de paianjen, am continuat cu un alt roman scris de aceeasi autoare – Cartea Mironei, pe care tocmai am terminat-o zilele acestea.
Am gasit ambele romane pe Libris, iar in timp ce Panza de paianjen este romanul de debut al autoarei, publicat in 1938 (atunci cand aceasta avea 31 de ani), Cartea Mironei este un roman de maturitate, publicat in 1950 cu titlul Cad zidurile si reeditat in 1965 cu titlul pe care il stim astazi.
Ca si in primul roman, care o avea in prim-plan pe Diana Slavu, si de data aceasta avem ca personaj principal un alt puternic personaj feminin – Mirona Runcu, o tanara frumoasa, inteligenta, emancipata si independenta. Aceasta se indragosteste de Stefan, un barbat casatorit si cu doua decenii mai in varsta decat ea, pe care il urca pe un piedestal si pe care nu-l poate avea cu adevarat, desi si acesta ii spune permanent ca este indragostit de ea.
Ca si tehnica de scris, romanul foloseste tehnica jurnalului, deci scrisul e usor haotic, se impletesc diverse stiluri, nu e ceva cursiv, si sare dintr-un moment in altul din viata Mironei, din copilarie si pana la maturitate. De-a lungul vietii ei, pe langa trecerea inevitabila de la copilarie la adolescenta si la maturitate, cu toate intrebarile si schimbarile pe care le presupune aceasta transformare, sunt surprinse si importante momente de transformare istorica.
Facand parte dintr-o familie bogata, Mirona pleaca la Paris sa studieze Dreptul, datorita banilor strabunicii sale Catrina Catian, dar visul sau cel mai mare este sa devina scriitoare, indeletnicire cu care de fapt cam toti cei care o cunosc ajung sa o identifice. La Paris da lectii pentru a se intretine, serile le petrecee cu prietenii pe care si i-a facut in oras, discutant si intelegand o multime de lucruri de natura politica, iar noptile umple caietele cu notite si ganduri.
O regasim pe Mirona atat in Bucuresti, cat si in Paris – iar personajele care ii compun existenta – Gian, Liz, Stefan, Jacquot si altii se intrepatrund fie ca personaje reale, fie ca personaje din amintire – si o ajuta sa inteleaga lumea inconjuratoare de dinaintea, din timpul sau dupa cel De-al Doilea Razboi Mondial. Faptul ca este fortata sa se mute in chirie in Bucuresti si nu mai este bine primita acasa, saracia si lipsurile, frigul si teama, bombardamente continue, legionarii, nazistii si atrocitatile lor – toate acestea isi fac loc in viata Mironei si le regasim in cele aproape 500 de pagini ale romanului.
“Compozitia e ingenioasa. De fapt, cartea Mironei se incheaga singura, eroina dandu-si seama ca romanul pe care vroia sa-l scrie devine chiar aceasta experienta traita, cu toate avatarurile ei.“- Ov. S. Crohmalniceanu
“Considerat de Cella Serghi si de unii comentatori roman (sau jurnal al unui roman), Cad zidurile nu dezvaluie insa procesul launtric al propriei plamadiri, ci rememoreaza, la persoana intai (cu intercalarea unor pagini de jurnal si corespondenta) experienta existentiala, pe durata scrierii, a unei virtuale prozatoare, aceeasi cu personajul feminim principal.” – Dumitru Micu
Cella Serghi (1907-1992) este considerata a fi una dintre cele mai importante prozatoare din perioada interbelica, scriind Panza de paianjen, Cad zidurile, Cartea Mironei, Mirona, Cantecul uzinei, Iubiri paralele si alte romane.
Pentru alte recomandari de lectura puteti citi mai multe in sectiunea Carti CityFemme.
Sursa foto: arhiva personala
