Recomandare lectura: Ultimul mesaj de Laura Dave

Una dintre ultimele mele lecturi pe anul acesta este Ultimul mesaj de Laura Dave, una dintre cartile pe care le-am cumparat anul acesta de Black Friday. Cartea spune povestea lui Hannah Hall, o femeie de circa 40 de ani care s-a casatorit in urma cu mai bine de un an de zile cu Owen Michaels, un barbat ce are o fiica adolescenta.

Atunci cand Owen dispare fara urma si lasa in urma doar un bilet pe care scrie “Protejeaz-o”, Hannah stie ca sotul ei se refera la Baily, fiica acestuia de 16 ani, care nu se omoara dupa mama ei vitrega. Ba chiar nu prea vrea sa aiba nimic de-a face cu sotia tatalui sau, dupa o viata in care a fost doar ea cu tatal ei.

Hannah insa trebuie sa afle ce s-a intamplat si de ce se ascunde Owen, pentru ca stie ca barbatul pe care il iubeste nu este un om rau, asa ca trebuie sa existe motive serioase pentru comportamentul lui. Dar apelurile ei catre sotul sau raman fara raspuns, seful lui Owen este arestat de FBI, iar un agent vine la ea acasa si pune o multime de intrebari. In plus, geanta plina cu bani pe care Baily o gaseste in vestiarul sau de la scoala nu suna bine deloc.

Hannah se leaga de firele din trecutul lui Owen pentru a afla cine este el cu adevarat. Si cine este si Baily cu adevarat. Si porneste intr-o calatorie a regasirii, catre adevarata lui identitate si catre motivul disparitiei sale. Insa chiar si cand descopera ce i s-a ascuns, Hannah isi da seama ca nu poate trai in trecut, si are nevoie de un nou viitor, atat ea, cat si Hannah. Si lupta cu dintii pentru a-l obtine, chiar si atunci cand pare a nu avea nicio sansa.

Nu as fi anticipat un astfel de final, cu toate ca este probabil cel mai bun posibil, atunci cand se lamuresc lucrurile. Scriitura este buna, cursiva, alerta, sunt destule rasturnari de situatie, ceea ce face din Ultimul mesaj un captivant roman de investigatie.

Iata doar cateva dintre recenziile pe care le-a primit aceasta carte pana acum:

Ultimul mesaj de Laura Dave este un thriller alert si sincer despre sacrificiile pe care le facem pentru cei pe care-i iubim cel mai mult. – Real Simple | N-o sa va vina sa credeti ca acesta este primul roman de suspans al Laurei, atat de incisiv si de bine scris este. – Book Reporter | Lejer si inteligent, in ciuda intrigii tensionate. – Vogue | Acaparator, antrenant si memorabil. – PopSugar | Captivant. – Entertainment Weekly

Laura Dave este o autoare americana in varsta de 45 de ani, care locuieste in New York si a avut succes cu o serie de carti care au devenit New York Times bestsellers, printre care si Ultimul mesaj sau Eight Hundred Grapes.

Pentru alte recomandari de lectura puteti vizita sectiunea Carti CityFemme

Sursa foto: arhiva personala

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *