Sunt destul de multe carti care folosesc tehnica jurnalului ca si stil de scriere – “Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt, “Jurnalul adolescentului miop” al lui Mircea Eliade, precum si mai comercialele “Jurnalul lui Bridget Jones” al lui Helen Fielding sau celebra serie a “Jurnalelor vampirilor” de L.J. Smith.

In aceasta perioada am citit insa un alt jurnal pe care l-am descoperit recent – Jurnalul Aurorei Serafim, scris de Sidonia Dragusanu, scriitoare si jurnalista care a trait in perioada 1908 – 1971. Nascuta in Bucuresti, autoarea a scris o multime de romane, piese de teatru, precum si carti pentru copii.

Jurnalul Aurorei Serafim este prima carte a acesteia pe care o citesc, insa cu siguranta nu va fi ultima. Publicat in 1957, acest roman a avut o ecranizare in 1987 in filmul Sa-ti vorbesc despre mine. Ioana Craciunescu, actrita care a interpretat-o pe Aurora Serafim spunea: “Ne aflam in fata unui roman care analizeaza slabiciunile societatii in care traim, in care o femeie divortata este curva, in care un barbat cu doi copii nu e de luat.”

Asa ca bineinteles ca am fost curioasa sa-l citesc si mai ales sa-l compar cu realitatea de astazi, sa vad in ce masura s-au schimbat lucrurile, cum gandim astazi, la doar sase decenii de atunci.

Ca sa fiu sincera, am fost destul de socata in momentul in care am inceput sa citesc romanul – mi se parea ca ma citesc pe mine, ca romanul acesta este ceva ce as fi scris eu. Stilul de a scrie, descrierile, modul in care sunt analizate sentimentele – am rezonat cu toate acestea la un nivel intim. 🙂

Aurora Serafim este o tanara singuratica, deja dezamagita de viata, care-si concentreaza atentia asupra copiilor cu care lucreaza ca educatoare la un camin de copii si care-si linge in tacere ranile adanci pe care un esec in dragoste i le-a produs.

Insa reaparitia Laviniei in viata acesteia – o veche prietena cu care nu pare a avea nimic in comun, atentia pe care o primeste din partea a doi barbati – doctorul Horia si inginerul Liviu Runcan, precum si preocuparea si grija pe care o simte atat fata de gemenii inginerului, cat si grija fata de Nina, o fetita orfana si lipsita de aparare ii vor schimba viata lipsita de evenimente si o vor pune in fata unor decizii destul de dificile.

Lavinia si Aurora sunt puse tot timpul in antiteza, una este personajul negativ, iar cealalta cel pozitiv. Niciuna nu este de acord cu deciziile si modul in care isi traieste viata cealalta. Nici modul in care vad casnicia, copiii, munca nu este unul comun. La un moment dat chiar si doctorul Horia o va intreba pe Aurora despre prietenia lor atat de improbabila si greu de inteles.

Inginerul Liviu Runcan este si el un personaj destul de simpatic si bine conturat de-a lungul romanului – ba chiar se incepe povestea cu aparitia acestui personaj inedit.

Haideti sa va arat cateva pasaje, ca sa va puteti face o impresie a stilului in care scrie Sidonia Dragusanu:

“Ma uitam la ea – fara invidie, dar cu un sentiment de umilinta pe care nu mi-l puteam invinge. Era frumoasa si foarte eleganta. Adusese in casa, odata cu ea, trena ei de parfum tare, provocator si totusi alunecos, greu de definit. Pana si mana mea, care venise in atingere doar cateva clipe cu a ei, pastrase parfumul atragator si iritant al Laviniei si fara voie mi-o treceam mai mereu peste fata.“

“Dar mai grav si mai condamnabil este sa nu-ti tii cuvantul fata de copil: sa-i tragi chiulul – cum s-ar zice – in comertul incheiat cu el. Sa-i smulgi o consimtire contra unei recompense, pe care, dupa ce ti-a servit de momeala, i-o retragi… clipind siret si multumit dintr-un ochi – ca ai fost mai “smecher” decat el. Parintii care procedeaza astfel se discrediteaza singuri in fata copiilor lor. Si fara autoritate nu pot fi buni educatori.“

“Mergeam amandoi pe sub sirul de salcami tineri si albi ca un convoi de mirese. Neasteptat, Horia m-a oprit in loc sub o coroana de zapada. Inaltand un brat a prins o creanga si a scuturat-o deasupra capului meu. Pravalindu-se, ninsoarea a cazut grea pe ochi, pe buze, infiorandu-ma placut cu raceala ei casta, radeam, ma aparam cu mainile, dar nu ma urneam de acolo. Horia se inaltase pe varfuri, se agatase de un ram mai inalt pe care il smucea in sus si in jos.”

Noi aflam toate intamplarile, framantarile si deciziile din jurnalul pe care tanara Aurora il tine cu inconsecventa, dar cu o sinceritate dezarmanta, asa cum putem descoperi in pasajul de mai jos:

“Mi-e dor sa mai stau de vorba pe-ndelete cu mine. Imi este necesar sa-mi povestesc si sa-mi repovestesc. Ma tem de sunetul sec – de mai tarziu – al ecoului pe care mi-l va intoarce memoria, cand il voi cere sa reproduca credincios tonul rasunetului pe care l-au avut in mine anumite impresii si sentimente traite, precum si gustul lor adevarat, nealterat de trecerea vremii. Poate maine sau poimaine tot ceea ce este combustie astazi in mine va avea temperatura unei ape statute. Dar acest caiet este termometrul meu care nu minte si nici nu ma lasa sa uit.”

Sunt si cateva scurte parti care parca nu-si prea au locul in roman, asa ca am apreciat notele de subsol in care ni se spune ca cel mai probabil pasajele respective au fost adaugate la solicitarea Directiei Generale a Presei si Tipariturilor, organism responsabil cu cenzura.

Reeditarea romanului face parte dintr-un proiect mai amplu al familiei, iar daca vreti sa cititi mai multe despre Sidonia, despre scrierile ei, despre ecranizarile care au fost facute – o puteti face accesand site-ul http://www.sidonia.ro/. 

Jurnalul Aurorei Serafim poate fi gasit in colectia literatura moderna a editurii Hoffman Contemporan si este o lectura potrivita pentru aceasta perioada a anului, mai ales ca o parte din intamplari se petrec iarna, asa ca puteti rezona chiar mai bine cu plimbarile nocturne ale personajelor prin Bucuresti. 🙂

Pentru alte recomandari de lectura puteti citi mai multe in sectiunea Carti CityFemme.

Sursa foto: arhiva personala