Ultima carte citita si terminata chiar astazi este Soarele negru, scrisa de Bogdan-Alexandru Stanescu, prozator, poet, eseist, traducator si editor si pe care o puteti gasi in colectia editurii Trei.
Iata descrierea pe scurt a romanului:
Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se intalneste in Bucurestiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat in cautarea automatonului uman si care sfarseste in padurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societatii Thule, care vaneaza artefacte magice cu valoare nepretuita pentru ritualurile oculte menite sa aduca pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasa a Casei de Moda Diana, cazuta prada demonilor, o mama crestin-ortodoxa pasionata de artele martiale, un scriitor german melancolic pe nume Max Sebald, strazile inguste si pietruite din Norwich, Sulina anilor ’90, socialisti camerunezi, un Papusar rus care colectioneaza trofee de care se indragosteste, un roman neterminat ce iradiaza vietile celor care-l citesc: toate acestea se impletesc in biografia multigenerationala a unui personaj pasionat de criminali in serie si de reconstruirea imaginara a vietii tatalui disparut.
Desi destul de multe personaje isi fac prezenta in cele peste 400 de pagini ale romanului, recunosc ca mie mi-a placut cel mai mult Gheorghe Ibrahim Abdallah, acest personaj exotic care nu este nicaieri acasa – cu o mama fiica de preot, Smara, si un tata originar din Camerun, Diallo, Ibra nu isi gaseste locul. Incearca mereu sa nu iasa in evidenta, dar chiar culoarea pielii sale este cea care nu il poate lasa niciodata sa se amestece in multime.
Amestecat cu destinul altor personaje, destinul sau este de fapt cel mai urmarit de-a lungul cartii. De la copilaria cu ambii parinti la perioada de dupa ce tatal lui i-a parasit, de la adolescenta singuratica si plina de excese, de la viata de facultate cu un singur prieten si pana la experientele sale sexuale, de la relatiile esuate pana la cariera aleasa – toate acestea sunt descrise cu talent.
Faptul ca pe Ibra il putem gasi student la jurnalism pe coridoarele de la Leu, la fel ca si pe autor si la fel ca si pe mine – mi-a dat un sentiment de apropiere si o vaga nostalgie.
Cartea este foarte bine scrisa si complexa, urmareste destinele personajelor pe parcursul a perioade lungi de timp si ne trece printr-un Bucuresti al schimbarilor.
Voi ati citit Soarele negru? Cum vi s-a parut?
Pentru alte recomandari de lectura puteti vizita sectiunea Carti CityFemme.
Sursa foto: arhiva personala