Bridgerton sezonul 3 – de urmarit in acest weekend

Daca ai Netflix sau urmaresti cat de cat social media, atunci zilele acestea trebuia sa te fi ascuns sub o stanca sa nu afli ca joi s-a lansat sezonul al treilea din serialul de epoca Bridgerton, un serial care are la baza seria de carti Bridgerton a autoarei Julia Quinn, despre care v-am povestit pe blog acum ceva vreme.

Serialul si cartile sunt ceea ce se numeste historical romance si se axeaza pe familia Bridgerton. Copiii familiei Bridgerton sunt personajele centrale – acestea cauta dragostea si fericirea, incercand fiecare sa-si dea seama exact ce inseamna acest lucru pentru ei. Violet Brigerton este mama a opt copii, pe care impreuna cu sotul ei a avut inspiratia de a-i numi alfabetic – Anthony, Benedict, Colin, Daphne, Eloise, Francesca, Gregory si Hyacinth.

In cel de-al treilea sezon ii vine randul lui Colin, dupa ce primul sezon a avut-o in centru pe Daphne, iar cel de-al doilea pe Anthony. Bineinteles ca mare parte din personaje se regasesc dintr-un sezon in altul, cu un rol mai mic sau mai are.

Si deja pana acum ne-am familiarizat si cu Lady Whistledown, ba mai mult – la finalul primului sezon am aflat si cine este. Asta starneste insa o ruptura in relatia de prietenie dintre Eloise si Penelope.

Si asa cum ziceam si atunci cand am citit volumul din care este inspirat acest sezon: Bridgerton. Indragostita de domnul Bridgerton. Povestea lui Colin, acest sezon se anunta a fi preferatul meu. O parte din actiune am intuit-o in primul sezon din serial, in dragostea neimpartasita a tinerei si timidei Penelope, care-l iubeste cu adoratie pe Colin inca din adolescenta.

Colin, cel mai fermecator barbat din Londra, cult, citit, si plimbat prin toata lumea, starneste pasiunea tuturor femeilor. Penelope nu a fost niciodata imuna la farmecul lui, insa barbatul pare sa nu observe.

Apar si cateva diferente destul de mari fata de carte – si pe de-o parte ma bucur ca este asa, pentru ca imi place sa descopar alte fatete ale povestii. In serial, Penelope nu mai suporta sa fie condusa de mama sa si sa nu aiba niciun fel de independenta, de aceea decide ca sezonul acesta trebuie neaparat sa se casatoreasca.

Pentru asta ii cere ajutorul lui Colin, insa atunci cand planul lor ajunge in paginile fituicii lui Lady Wistledown, nu par a mai avea nicio sansa. Apare totusi un barbat care se lasa impresionat de Penelope si doreste sa o ia de sotie, insa Colin are ceva de spus in aceasta privinta.

Si lucrurile se termina dupa patru episoade, iar cei de la Netflix ne mai lasa inca o luna sa aflam deznodamantul. Nici macar nu poti sa zici ca faci binging cu doar patru episoade, pentru ca se termina imediat. 🙂

Bridgerton este o produsa de Shondaland. Are la baza romanele Juliei Quinn si prezinta viata din inalta societate in Londra, in timpul sezonului balurilor (cand debutantele sunt prezentate la curte pentru a-si gasi soti), la inceputul secolului al XIX-lea.

Voi ati urmarit vreunul din celelalte sezoane? Ati reusit sa il urmariti pe acesta sau aveti in plan?

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *