In ultimele saptamani am reusit sa mai vad cateva filme pe Netflix, asa ca ma gandeam sa fac un articol de recomandari, asa cum v-am facut si in luna decembrie. Am mers cu predilectie spre genul romantic, comedie, reconfortant, fantastic, pentru ca nu am avut disponibilitate sa ma uit la filme mai serioase – fie ma mai uitam printre picaturi in timpul zilei, fie seara dupa ce adormea Mihai, ceea ce inseamna ca de cele mai multe ori eram destul de obosita sau cu atentia impartita in mai multe parti. 🙂
Serial – The Witcher
Surpriza listei vine de la serialul The Witcher, care a ajuns momentan la sezonul al doilea pe Netflix si din care mai am inca destul de mult de urmarit. Este un serial captivant, cu episoade lungi, de circa o ora, cu multe fire narative, cu o multime de personaje, cu multe fiinte supranaturale.
Mi-a luat putin sa-mi dau seama ca povestile paralele nu au loc in acelasi timp, ci la o distanta de ani buni, insa dupa aceea mi-a fost mult mai usor sa ma orientez in poveste si sa astept desfasurarea evenimentelor.
Pe scurt, Geralt este un vanator, un Witcher, supranumit Lupul Alb, care umbla prin lume cautand si ucigand monstrii, activitate pentru care este platit.
Intr-un alt plan, o urmarim pe Yennefer, o tanara diforma cu puteri magice, care este vanduta de tatal ei unei vrajitoare, in transformarea ei dintr-o fiinta umila si tematoare intr-o vrajitoare puternica.
Iar in cel de-al treilea plan o vedem pe tanara Ciri, o printesa care a fost nevoita sa fuga pentru a-si salva viata, si care trebuie sa-l gaseasca pe Geralt, conform ultimei dorinte a bunicii ei.
Care sunt legaturile dintre personaje si multele amanunte care dau farmec serialului o sa va las sa le descoperiti singuri.
Strania poveste a lui Benjamin Button, aparut in 2008
Desi am vazut filmul care-l are in rol principal pe Brad Pitt de ani buni, recunosc ca nu mai tineam minte mare lucru din poveste, mai mult decat ideea ca Benjamin Button se naste batran, iar pe parcursul vietii intinereste, ajungand spre finalul vietii sa fie un bebelus.
Nu mai stiam ca alaturi de el, in acest film joaca si Cate Blanchett, o actrita frumoasa si talentata, care interpreteaza frumos rolul de iubita a lui Benjamin.
Mi-a placut filmul la fel de mult ca atunci cand l-am vazut prima oara, sau poate chiar si mai mult, pentru ca acum l-am vazut cu ochii unui adult, nu al unei tinere, si inteleg mai bine pierderile, transformarile si viata de familie decat o faceam acum 14 ani.
Nu are rost sa va povestesc actiunea, sunt convinsa ca ati vazut si voi filmul – si daca nu ati facut-o, va incurajez sa-l vedeti, merita. 🙂
Carrie Pilby , aparut in 2017
Carrie Pilby este o tanara geniala, de 19 ani, care a absolvit Harvard, insa ii este greu sa-si gaseasca directia in viata. Vizitele la psiholog, care este prieten cu tatal fetei, sunt punctul culminant al saptamanii, pentru ca restul timpului ii petrece mai mult in casa.
In momentul in care primeste o “tema” de la aceasta, sub forma unei liste de lucruri pe care trebuie sa le faca, lucrurile incep sa ia o alta intorsatura. Faptul ca isi gaseste un serviciu o va face si mai mult sa iasa din zona ei de confort.
Imi place ca pe parcursul filmului sunt multe flashback-uri care duc la niste momente din trecut, importante pentru tanara Carrie. Este un film placut de urmarit, usurel, pe alocuri comedie.
Ziua lui “DA”, aparut in 2021
Parintii a trei copii, care credeau ca fac o treaba foarte buna in cresterea copiiilor, descopera ca cei mici se simt controlati si terorizati de parinti. Ascultand de sfatul unuia dintre profesori, decid sa faca o zi speciala in familie – ziua lui “da”, atunci cand parintii trebuie sa raspunda afirmativ la orice sugestie sau dorinta a copiiilor.
Evident, aceasta e solutia pentru dezastru si multe incurcaturi, dar si pentru reapropierea in familie, pentru intelegerea mai buna intre generatii, pentru constientizarea celor mici ca ceea ce fac parintii pentru ei nu e pentru a-i chinui, ci pentru a-i proteja.
Filmul este amuzant, captivant, o comedie de familie perfecta de urmarit cu cei mici.
Hanul cu noroc, aparut in 2019
O tanara femeie de cariera din New York pare a avea viata organizata dupa placul ei. Insa atunci cand ramane fara slujba, se desparte de prieten si castiga un han in Noua Zeelanda – lucrurile vor lua o alta turnura.
Tanara decide sa paraseasca o perioada marele oras, pentru a renova hanul si a-l vinde, alaturi de un constructor local. Insa lucrurile sunt mult mai complicate de atat…
Filmul este un romance usurel si haios.
In timp, aparut in 2011
Filmul il are ca actor principal pe Justin Timberlake, intr-o distopie, o lume in care oamenii sunt platiti pentru munca lor in timp, timp care se adauga vietii lor.
Incepand cu varsta de 25 de ani se activeaza un ceas pe bratul oamenilor, care trebuie sa obtina timp pentru a continua sa traiasca. Partea buna este ca oamenii nu imbatranesc, insa tot timpul sunt stresati de trecerea clipelor.
Insa dupa ce primeste zeci de ani de la un barbat necunoscut care moare misterios, personajul interpretat de Timberlake devine suspect si urmarit, atat de autoritati, cat si de hotii de timp.
Voi ce alte filme ne recomandati? Ce ati mai urmarit in ultima vreme?
Pentru alte recomandari din categoria Filme puteti urmari sectiunea dedicata CityFemme.