Recomandare lectura: O zi de Decembrie de Josie Silver

Ce spune despre o carte faptul ca nu am putut sa o las jos pana cand am terminat-o, intr-o singura zi din momentul in care am primit-o? Eu zic ca e de bine si este fix cazul romanului O zi de Decembrie de Josie Silver. 

Recunosc ca m-a facut curioasa faptul ca am primit-o in avanpremiera, fara corectura finala, asa ca nu am adaugat-o pe lista pe lecturi, ci i-am facut loc chiar acum. Am primit-o saptamana trecuta la birou, iar in drumul spre casa deja m-a captivat. Seara i-am dedicat cateva ore bune, iar a doua zi am savurat finalul, pe care ce-i drept il speram si anticipam.

Asa cum spune si descrierea de pe coperta, in carte este vorba despre urmatoarele: “Un barbat si o femeie. Zece ani. O iubire de neuitat”. Laurie si Jack se vor vedea pentru prima data intr-o zi de decembrie, intr-o statie de autobuz din Londra. Dar usile li se inchid in fata, iar Laurie stie ca tocmai s-a indragostit la prima vedere.

Asa ca isi va petrece urmatorul an din viata incercand sa-l gaseasca pe tanarul misterios, insa soarta i-l aduce in chiar in apartamentul ei. Insa nu singur, ci ca iubitul celei mai bune prietene a lui Laurie.

Asa ca toate planurile ei vor disparea, iar suferinta de a-l vedea pe barbatul iubit atat de aproape, dar de neatins o va transforma pe Laurie. Le urmarim destinele timp de 10 ani, in momentele importante ale vietii, atat cele bune, cat si cele rele, ii vedem cum se maturizeaza, cum se vor ajuta reciproc, cum isi fac viata departe unul de celalalt etc.

O sa va faca placere sa ii insotiti pe cei doi de-a lungul unui deceniu si cu siguranta veti trai alaturi de ei momentele emotionante, autoarea are talentul de a atinge coardele sensibile si de a te face sa rezonezi cu personajele, indiferent care este trecutul tau sentimental.

Josie Silver scrie cu o caldura atat de palpabila, incat personajele ei iti intra in suflet si raman acolo mult timp dupa ce ai inchis cartea.“ – Jill Santopolo

Autoarea Josie Silver este o romantica care l-a cunoscut pe cel ce avea sa ii devina sot in clipa in care l-a calcat pe picior din greseala, chiar cand el implinea 21 de ani. Locuiesc impreuna cu cei doi fii si cu pisicile familiei intr-un orasel din Anglia.

Cartea de debut a autoarei Josie Silver va aparea in colectia Damen Tango pe 6 noiembrie, insa este disponibila pentru precomanda si acum. Mi se pare potrivita pentru un cadou de Craciun sau pentru voi, daca vreti sa va bucurati sa o poveste romantica in timpul zilelor libere de sarbatori. Dar sa aveti si niste servetele pe langa voi, o sa aveti nevoie. 🙂

Pentru alte recomandari de lectura puteti citi mai multe in sectiunea Carti CityFemme.

Sursa foto: arhiva personala

Postari similare

7 Replies to “Recomandare lectura: O zi de Decembrie de Josie Silver”

  1. Spui ca vom avea nevoie de servetele cand citim cartea… sincera sa fiu, eu deja am servetelul langa mine. Asa de frumos si emotionant ai descris subiectul. Multumesc pentru recomandare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *