Cred ca uneori nu ne dam seama cat de norocosi suntem, cu putinul pe care ni se pare ca-l avem. Cand poate ne intoarcem seara de la serviciu obositi, enervati de trafic si inghesuiala, dam drumul la televizor, la apa calda la baie, scoatem ceva bun din frigider si eventual povestim partenerului de viata ce ne-a enervat in ziua respectiva.
Dar avem un loc de munca, avem o locuinta la care sa venim, avem ce sa punem pe masa, avem apa calda, gadget-uri, acces la electricitate etc. Si suntem mai norocosi decat altii. Si nu stiu in ce masura e meritul nostru. Adica este, normal ca este, ca doar noi suntem cei care muncim zi de zi pentru a ne sustine existenta. Dar asta acum, pentru ca in copilarie si adolescenta altii au tras greul pentru noi.
Parintii sau bunicii, ei au avut grijile pe care le avem noi acum, ei s-au gandit cum sa imparta banii sa ajunga pentru tot ce este esential, ei ne-au dat poate si ceva banuti de buzunar pentru a ne cumpara ceva dulce sau pentru a merge la film. Dar ce facem cu toti acei parinti care oricat de mult si-ar dori, nu o pot face? Pur si simplu nu le pot oferi copiilor lor tot ceea ce au nevoie?
Si mai ales, ce facem cu acei copii? Cum ii ajutam si noi? Putem, avem cum? Sigur ca putem – si cu 5 lei, si cu 10, si cu o vorba buna, si prin faptul ca povestim altora despre proiecte care ii pot ajuta.
Campionatul de Bine (o competitie dedicata organizatiilor neguvernamentale ce vizeaza finantarea proiectelor sociale prin intermediul donatiilor individuale, ajunsa deja la a cincea editie) care se desfasoara pana pe 19 februarie 2018 are multe proiecte bune, menite sa-i ajute pe cei care au nevoie de sustinerea noastra.
Dar pe mine m-a impresionat cel mai mult proiectul Ani de liceu, aflat in acest moment pe locul 12. Prin acest proiect 10 copii care au rezultate bune la invatatura, dar care provin din familii defavorizate, vor fi ajutati sa urmeze liceul si sa aiba astfel o sansa in viata – o sansa la educatie, o sansa la o viata mai buna, o sansa la o familie si la toate oportunitatile care vin o data cu educatia.
Si de ce nu – o sansa sa ajute si ei la randul lor alte persoane, atunci cand va fi cazul, pentru ca ei vor realiza cel mai bine ce inseamna o mana intinsa la momentul potrivit. Poate 10 copii nu inseamna mult, dar inseamna 10 destine pe care le putem influenta intr-un mod pozitiv. Inseamna 10 fapte bune, inseamna poate 10 viitori medici, politisti, profesori etc. Si ganditi-va atunci cat inseamna de fapt acest ajutor exponential.
Si practic ce inseamna banii respectivi pe care ii donam? Inseamna transport, cazare, mancare, rechizite, haine si incaltaminte. Inseamna si cheltuieli neprevazute si promovarea proiectului, pentru ca este nevoie ca informatia sa ajunga la cat mai multi oameni.
Nu suntem cu totii genul activ, nu suntem toti voluntari dispusi sa mearga si sa faca lucrurile respective, insa putem sa contribuim, nicio suma nu este prea mica. Stiti vorba aia – ca este nevoie de un sat sa creasca un copil? Haideti sa fim noi satul respectiv!
Nici nu stiu de ce ma impresioneaza atat de mult tot ce tine de educatie, poate pentru ca-mi dau seama ca fara o sansa la educatie si la formare profesionala eu n-as fi fost unde sunt astazi. Parintii mei nu sunt bogati, nu au relatii, nu ne-au putut asigura un viitor lipsit de griji. Insa ne-au oferit sustinere morala si financiara cat au putut de mult, punandu-se pe ei pe locul doi, pentru ca noi sa avem o sansa.
Si am avut aceasta sansa, m-am folosit de tot ajutorul pe care l-am putut obtine – am avut o bursa sociala in facultate, am locuit cu alte 5 persoane in camera de camin timp de cativa ani, am facut destul de multe sacrificii. Dar am terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii ca sefa de promotie, specializarea Relatii Publice si Stiintele Comunicarii (2010), am facut un master in Comunicare Corporativa la aceeasi facultate, lucrez intr-o multinationala cunoscuta unde fac ceea ce imi place, am o locuinta, reusesc sa plec cam in doua concedii pe an, scriu din pasiune pe acest blog, am prieteni si multe idealuri pe mai departe.
Si toata aceasta viata pe care mi-am construit-o pas cu pas nu ar fi fost posibila daca nu aveam sansa la educatie. Vreau aceasta sansa pentru toti tinerii ambitiosi, si ei merita!
Bursa Binelui, singura platforma online de donatii necomisionate din Romania organizeaza acest Campionat de Bine pentru a strange donatii, iar la final primele trei proiecte vor fi premiate – suma obtinuta de acestea pe perioada Campionatului se va dubla (in limita a 5.000 de euro fiecare). Sunt 44 de proiecte in etapa finala – eu nu va zic sa-l alegeti pe cel pe care il sustin eu (desi mi-ar placea), oricare dintre ele merita atentia si sustinerea voastra.
Sursa foto: https://www.bursabinelui.ro/