Dincolo de „Țeapă Țeapă Țeapă”: Ce Am Vrut Să Ştiu După Ultimul Episod Din Podcast

Recunosc: am descoperit podcastul „Țeapă Țeapă Țeapă” realizat de Alex Lungu gǎzduit de cei de la PressOne pe YouTube aproape întâmplător. Un titlu care te face să zâmbești prima dată, apoi să te încrunți. Am apăsat play din curiozitate — și m-am trezit așteptând cu nerăbdare fiecare episod nou.

Îl ascultam printre picǎturi în timp ce lucram, de multe ori cu pauze şi cu reluarea anumitor secvențe. Uneori îi fǎceam rezumatul și îi povesteam soțului meu: „Nu o să-ți vină să crezi ce am mai aflat!” Discutam despre mecanismele din spatele fraudelor, despre cât de sofisticate au devenit țepele moderne și despre cât de vulnerabili putem fi, chiar și atunci când ne considerăm informați. Fiecare episod deschidea o ușă spre o lume pe care, sincer, aș fi preferat să nu o cunosc — dar pe care e esențial să o înțelegem.

Apoi au venit ultimele episoade atunci când eu eram în croazierǎ. Le-am ascultat rapid când m-am întors. Și primul meu gând a fost: Gata? S-a terminat?
Pentru că eu simțeam că abia începusem să înțeleg cu adevărat dimensiunea fenomenului. Voiam mai mult context. Mai multe explicații. Mai multe răspunsuri.

Așa că am făcut pasul firesc: i-am scris lui Alex. Iar el a fost de acord să vorbească deschis despre culisele documentării, despre lumea fraudelor digitale și despre ce ar trebui să știm, cu adevărat, ca să nu devenim următoarea victimă.

Iată conversația noastră.

Cum a apărut ideea serialului audio „Țeapă Țeapă Țeapă” și ce te-a determinat să investighezi fenomenul fraudelor moderne?

Drept să-ți spun, a apărut chiar momentul în care am primit eu personal un mesaj SMS care promitea un job part-time. Îmi mirosea a ceva suspect și mi-am zis: de ce să nu văd ce e acolo? Little did I know…

Ai petrecut aproape 3 ani documentând aceste mecanisme. Care a fost momentul în care ți-ai dat seama că „avem o problemă reală”?

Mm, de la bun început fiindcă mă interesa subiectul de mult. Știam că există țepe pentru fiecare și știam că unele-s super convingătoare. Dar după doar câteva zile mi-am dat seama că-s mult mai elaborate și mai sofisticate decât mi-aș fi putut imagina. Și mi-a luat mult mai mult chiar să înțeleg cum funcționează ele de fapt :))

De ce ai ales formatul audio și nu un material scris sau video?

În primul rând fiindcă mi-e familiar formatul și nu sunt la primul serial audio. Dar și pentru că se potrivește de minune cu materialul: oameni anonimi pe internet care vorbesc ori în scris, ori audio. Și cu care am vorbit telefonic. Ar fi fost chiar ciudat să nu valorific direcția asta.

🕵️‍♂️ Culisele documentării

Care a fost cea mai dificilă parte a documentării – accesul la informații, discuțiile cu victimele sau intrarea în lumea escrocilor?

De departe partea și cea mai exciting dar și cea mai complicată a fost să ajung să vorbesc cu scammerii adevărați. În general n-au niciun interes să vorbească cu tine, așa că am trecut prin multe săptămâni de strategii și chat-uri eșuate până să reușesc să am niște conversații pe bune, în care să nu mi se închidă în nas.

💸 Țepele de azi – mai subtile, mai periculoase

Care sunt cele mai frecvente tipuri de țepe întâlnite astăzi în România?

Ca și în restul lumii, țepele de investiții sunt cele mai răspândite momentan. Apoi urmează telefonul de la ”poliție” sau ”bancă” și romance scams.

De ce crezi că oamenii inteligenți, informați, ajung totuși victime ale escrocheriilor?

Pentru că nu trebuie să fii prost ca să pici în ele, așa cum ne place să ne amăgim. E nevoie doar să ai o zi proastă și să te prindă cu un telefon care se potrivește pe emoțiile tale de-atunci. Sau să dai click aiurea pe ceva când ești la supermarket. Sau pur și simplu să ai o perioadă proastă a vieții și să se potrivească cu promisiunile lor. Până și jurnaliști și experți în securitate au picat în plasă. Există o țeapă pentru fiecare.

📱 Online, social media & vulnerabilitate

Ce rol joacă rețelele sociale în amplificarea fraudelor?

Nu doar rețelele sociale, dar companiile tech în general sunt foarte vinovate de asta: Facebook, Google, Instagram, Twitter. Aleg să ia bani de la scammeri și să vireze reclame către persoane considerate susceptibile – de proprii lor algoritmi – pentru că sunt enorm de mulți bani acolo. Din propriile lor documente interne se estimează că undeva la 10% din veniturile Meta sunt din țepe. Și nu e ca și cum nu știu – toate astea sunt flag-uite în sistemele interne, dar aleg constant să pună profitul în fața siguranței și oricărei formă de etică. Pentru că nu sunt reglementate deloc și au enorm de mulți bani să facă lobby. După părerea mea, sunt la fel de vinovate ca țeparii în sine.

Vedem tot mai multe țepe care exploatează emoții: frica, graba, dorința de câștig rapid. De ce funcționează atât de bine?

Din totdeauna țepele au exploatat asta. Fie că e ulei de viperă, Caritas sau metoda accidentul, țeparii au fost tot timpul buni cunoscători ai firii umane. Iar realitatea e că cu toții suntem niște animale emoționale. Emoția e ceva mult mai strămoșesc în noi, oricât de raționali ne place să credem că suntem. Și cum ziceam și mai sus, e nevoie doar de metoda potrivită la timpul potrivit.

Există o categorie de public mai vulnerabilă sau oricine poate cădea victimă?

Nicidecum. Poți să spui doar că la fiecare categorie funcționează altceva.

🧠 Educație & prevenție

Dacă ar fi să rezumi într-o singură regulă de aur cum să ne ferim de țepe, care ar fi aceea?

Cum am zis și-n ultimul episod: pune-ți întrebări.

Despre cum, de ce și în ce formă ești targetat. Așa ar trebui să arate mesajul ăla? De ce eu? De ce-aș crede că e banca? De ce-aș primi mailul ăsta? E doar un alt unghi de-a privi lucrurile. Și e antrenabil.

Crezi că educația financiară și digitală este suficient abordată în România?

Bineînțeles că nu e. Dar cred că și mai important decât ele e gândirea critică. Materie care trebuie predată începând cu clasele primare peste tot, după părerea mea. Gândirea critică te învață nu doar cum să depistezi dezinformare, dar și cum să te raportezi la lume, la media, la politică, la bani și la tot ce facem împreună ca societate. Din punctul meu de vedere, e mai importantă decât multe alte materii școlare, fiindcă are ramificații peste tot. Puțini dintre noi mai lucrăm în fabrici, ca să ne ajute doar matematica și geografia.

🎙️ Despre impactul serialului

Ai primit mesaje de la oameni care și-au dat seama că au fost sau erau pe punctul de a fi păcăliți?

Deși mi-ar plăcea să aud asta, e posibil să nu fi ajuns încă la persoanele astea, care poate au cel mai mult nevoie de informațiile astea. Dar de asta mi-ar plăcea ca oamenii care l-au ascultat să-l dea mai departe la cine cred ei c-ar avea nevoie!

De țepe ne protejăm doar împreună, vorbind de lucrurile astea, cum am tot încercat și noi în documentar.

Crezi că un astfel de serial poate schimba comportamente, nu doar informa?

Realist, nu știu cât putem schimba din comportamente cu un singur documentar. Lucrurile trebuie în general abordate din mai multe direcții și pe termen lung ca să vedem într-adevăr niște schimbări.

Totuși, în documentar vorbim nu doar despre ce sunt, dar și cum operează și cum se simt de interior – am încercat să facem lucrurile astea palbabile – iar asta, sper eu, să ajute într-un fel oricât de mic.

🔮 Privind înainte

Cum vezi evoluția fraudelor în următorii ani – vor deveni mai sofisticate?

Absolut. Vor fi voci sintetizate cu AI care o să te sune cu vocea surorii tale. Sau chiar cu fața ei. Vor fi magazine online aproape identice cu cele originale, vor fi mesaje care vor suna perfect plauzibile. Din nou, ne rămâne doar să vorbim unii cu alții ca să ne protejăm reciproc. Și să punem presiune pe industria de tech și pe guvernanți să-și facă treaba. Nu doar spoit, cum fac acum.

Ce ți-ai dori să rămână cu ascultătorii după ce termină toate episoadele?

Să fie vigilenți, în special online. Dar fără să-și piardă încrederea în oameni.

Că asta e și mai rău decât să-ți iei țeapă.

După tot ce ai aflat despre manipulare și înșelătorie, mai e ceva care te surprinde la oameni?

Bineînțeles! Zilnic mă surprind oamenii. Putem face lucruri minunate împreună, putem fi blânzi și ne putem ajuta. Ține de fiecare dintre noi să ducem lucrurile pozitive mai departe, fiecare cum putem.

Dacǎ nu ai apucat încǎ sǎ asculți podcastul, îți recomand sǎ începi evident cu primul episod – Oferta. O sǎ te trezești alǎturi de Alex într-o lume periculoasǎ, dar din fericire nu eşti tu persoana targetatǎ. De data aceasta.

Alex Lungu este artist-audio. A făcut documentare, instalații și alte chestii despre lume. A creat seria Loteria Climatică și Copy-Me, printre altele. Presimt cǎ Alex ne pregǎteşte şi alte lucruri bune şi o sǎ mai tot auzim de el!

A trecut destul de multǎ vreme de la ultimul interviu şi-mi era dor, dar dacǎ vreți sǎ vǎ amintiți ce interviuri am mai publicat în trecut, vǎ invit sǎ descoperiți secțiunea Interviu CityFemme.

Sursa foto pentru ilustrarea articolului, stories şi postǎri social media: Alex Lungu

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *