Evenimente la inceput de toamna cu bebe Mihai

Intotdeauna vara este o perioada mai linistita – lumea e in concediu, oamenii isi iau zile libere, nu se mai organizeaza atat de multe evenimente, nu mai se trimit atat de multe comunicate de presa, campaniile si colaborarile parca sunt si ele mai putine. Iar apoi vine toamna si toata lumea se activeaza! Din septembrie incolo este o frenezie de evenimente, de invitatii, de conferinte, de gale, de premieri, de deschideri.

Cel putin asa se intampla inainte de pandemie. Anul trecut a fost un an de sacrificiu, cu majoritatea evenimentelor tinute doar online – si desi continutul este important, la evenimente nu mergeam doar pentru continut, ci si pentru inspiratie, pentru networking, pentru branduri & activari. Am incercat sa le urmaresc pe cele la care in mod traditional mergeam an de an, gen Digital Divas, Webstock, Visual Fest, Social Media Summit etc, dar trebuie sa recunosc ca de multe ori nu mi-a iesit. Pentru ca una era sa le dedic o zi / o jumatate de zi in care eram acolo, si alta sa incerc sa le urmaresc de acasa sau de pe drum, timp in care eram ocupata cu multe alte lucruri.

Asa ca m-am bucurat cand saptamanile trecute am primit invitatie pentru nu unul, ci doua evenimente faine, desfasurate in zile consecutive – Play Evening at the Pool powered by SNRB si Digital Divas 2021, eveniment desfasurat in format hibrid – ceva invitati in sala (mult mai putini fata de anii anteriori) si transmisiune online a intregului eveniment.

Inainte de pandemie si de bebe mergeam cu drag la evenimente, erau o parte importanta din felul in care imi petreceam timpul, imi placea sa pun stories si postari de la locurile respective, sa merg alaturi de sotul meu sau de cate o prietena, atunci cand invitatia era dubla. Insa acum, cu bebe Mihai in peisaj, lucrurile nu mai sunt la fel de simple, mai ales ca este si la o varsta la care nu prea sta cu nimeni altcineva in afara de noi, parintii lui, mai mult de sa zicem o ora.

In mod ideal, l-as fi lasat pe bebe Mihai cu tatal lui si as fi mers singura la eveniment, bucurandu-ma de ceva timp pentru mine (pentru ca merit, nu?), insa de data aceasta nu s-au aliniat planetele si sotul meu a fost plecat din oras cu serviciul, asa ca in niciun caz nu aveam cum sa ii las pe amandoi.

Nu voiam nici sa ratez evenimentele, pentru ca imi place sa ies din casa, simteam nevoia unui eveniment pentru care sa ma aranjez putin, voiam sa simt putin din atmosfera aia de dinainte de pandemie si imi era dor sa socializez cu adultii. Asa ca am decis sa nu refuz invitatiile si sa merg alaturi de bebe, pe principiul “ce-o fi, o fi”.

Bine, acum eu una stiu ca am un copil destul de intelegator si de cuminte si ca pot sa merg destul de usor cu el la magazin, in parc, in mall, la drum lung cu masina si ce mai avem noi nevoie, insa nu stiam cum o sa reactioneze la un eveniment doar cu oameni necunoscuti, daca o sa-i placa, daca o sa vrea sa descopere locul sau o sa stea doar lipit de mine.

Acum, dupa ce s-au incheiat ambele evenimente, pot sa spun ca au fost doua zile extrem de solicitante, insa si foarte frumoase, atat pentru mine, cat si pentru bebe Mihai, pe care l-am scos din rutina lui de zi cu zi si a fost incantat maxim (si terminat de oboseala la finalul zilei).

Dar haideti sa iau fiecare eveniment pe rand si sa va povestesc cateva cuvinte despre fiecare.

Play Evening at the Pool powered by SNRB

Play Evening at the Pool powered by SNRB (Sistemul National de Reciclare a Bateriilor) a fost, asa cum ii spune si numele, o seara frumoasa de joaca langa piscina de la Club Diplomatic (zona Herastrau).

Ce jocuri au putut juca cei mici?

  • Bike Cinema,
  • Alter Galaxy (cei mici au fost compozitori al spatiului si au compus muzica prin simpla atingere a unor baterii) – acesta a fost si locul preferat al lui bebe Mihai,
  • Twistter,
  • Sotron,
  • Roata Norocului.

Aici am avut noroc, pentru ca evenimentul era dedicat atat celor mari, cat si celor mici, iar bebe Mihai a gasit destul de multe de facut, desi a preferat sa stea mai mult in brate si sa tot rontaie cate ceva. 🙂 Desi solicitant pentru ca trebuia sa stau tot timpul cu ochii pe el (si eram singura, fara sot cu care sa impart responsabilitatea asta), mi-am gasit timp si de socializat si de baut un pahar cu vin la finalul serii, inainte sa plecam spre casa.

M-am bucurat sa o intalnesc si sa stam putin la povesti pe Loredana Pascal, al carei site (https://www.prwave.ro) il stiu si urmaresc de ani buni, pentru ca este tot timpul actualizat cu tot ce inseamna stiri si informatii din Marketing, Business si alte domenii.

Scopul evenimentului?

Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) a lansat miercuri, 15 septembrie, cel mai nou program de învățare interactivă, axat pe schimbări climatice și eficiență energetică, „Anca știe”. Evenimentul de lansare a avut loc la The Pool Clubul Diplomatic din București, în prezența mai multor reprezentanți ai presei, ai ONG-urilor de profil și a secretarului de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Sorin Ion.

Problematica încălzirii globale, conturată ca o consecință directă a poluării excesive si a exploatarii necontrolate a resurselor planetei, este în prezent o amenințare reală și un subiect intens dezbătut în plan internațional. Cu toate acestea, protejarea mediului și a planetei nu a fost încă introdusă ca obiect de studiu de sine stătător în aria curriculară din învățământul românesc. În plus, în privința colectării selective, si a reciclării bateriilor, România este mult în urma altor state europene, una dintre cauze fiind gradul insuficient de informare a populației, care, într-un procent foarte ridicat, continuă să arunce resturile menajere laolaltă cu bateriile sau alte materiale reciclabile. Pentru a diminua acest fenomen distructiv, Asociația SNRB a organizat miercuri Play Evening at the Pool by SNRB, un eveniment destinat deopotrivă adulților și copiilor, în cadrul căruia a oferit informații utile, în mod interactiv și aplicat, pe înțelesul tuturor.

Cel mai important moment al serii a fost lansarea site-ului www.ancastie.ro, cel mai nou portal din România pe care oricine poate adresa întrebări și poate primi răspunsuri despre tot ce înseamnă reciclare, mediu și protejarea acestuia. Site-ul este o interfață interactivă pe care oamenii o pot folosi pentru a se informa corespunzător și a primi orice informații de la Anca, un personaj care deține toate răspunsurile.

Digital Divas 2021

Eveniment apropiat sufletului meu de ani buni (in 2017 am primit primea mea nominalizare la o categorie Digital Divas), anul acesta mi-a adus o nominalizare in categoria de Lifestyle Blogger. Nu am castigat, castigatoarea fiind Laura Cosoi, insa a fost o onoare sa ma aflu acolo pe lista alaturi de nume pe care le admir si le apreciez din blogging-ul romanesc.

Vreau sa va multumesc pe aceasta cale tuturor celor care m-ati votat, si nu ati fost putine, pentru ca am primit o multime de mesaje cu print screen-uri in care mi-ati aratat votul. 🙂 Apreciez foooarte mult!

Evenimentul de astazi a inceput punctual la ora 12:00, ceea ce insemna ca undeva dupa ora 11:00 trebuia sa fim deja la Hotel Marriot, unde s-a desfasurat, pentru a avea timp sa ne inregistram, sa beau o cafea, sa-mi aleg un loc ok (destul de aproape de iesire, pentru momentele in care bebe Mihai nu ar mai fi avut rabdare) etc.

Am plecat de acasa cu gandul ca voi sta la eveniment atata timp cat o sa fie cuminte bebe, iar daca din plictiseala sau din oboseala nu ma mai inteleg cu el – atunci luam un Uber si mergem acasa. Ei bine, a fost atat de cuminte incat mi-a depasit asteptarile si am stat chiar pana la final de tot. Nu am putut urmari in intregime toate sesiunile, pentru ca intr-adevar erau momente in care se plictisea in sala si voia sa iesim pe hol, insa am fost prezenta si activa la o mare parte din eveniment, ceea ce m-a umplut de energie si buna dispozitie.

M-a intristat putin faptul ca nu s-au umplut toate locurile, iar in a doua parte a zilei au ramas chiar destul de multe locuri goale – eu inteleg ca nu toata lumea poate sta toata ziua, dar tinand cont ca este un eveniment la care au fost invitate foarte putine persoane fata de cum se obisnuia, cele care au acceptat invitatia ar trebui sa fie constiente ca poate altcineva si-ar fi dorit mai mult sa fie prezent, dar nu a putut.

Undeva pe la ora 16.00 bebe Mihai incepuse sa devina foarte vocal in sala si sa scoata ceva exclamatii (deci daca ati urmarit transmisiunea online si ati auzit un bebe pe fundal, sa stiti ca al meu era si scuze daca v-a deranjat sau v-a stricat cu ceva experienta), iar organizatorii ne-au rugat sa ne mutam ceva mai in spate, pentru ca microfonul il capta foarte puternic si il transmitea si pe el. 🙂

Am reusit sa cunosc fata in fata si cateva bloggerite din comunitatea Super Blog, precum Ana si Raluca, cu care am povestit destul de mult. Am reintalnit-o si pe Raluca, pe care am vazut-o ultima data acum cateva luni, la premiera unui film la Happy Cinema.

Dintre vorbitori, o stiam pe Eea Ikeda, content creator cu o comunitate bogata pe Instagram & Youtube, cu care am fost chiar vecina in copilarie (suntem amandoua din Valenii de Munte si locuiam la o foarte mica distanta una de alta). Nu am fost prietene, fiind generatii diferite (ea este mai mica cu cativa ani decat mine), dar in momentul in care am auzit ca si-a facut cont de Youtube am inceput sa o urmaresc, pentru ca impartaseste niste lucruri foarte interesante din viata ei, intr-un mod placut. 🙂

Am descoperit-o acum ceva timp si pe Valerie Lungu, care are o prezenta activa si o comunitate mare pe TikTok, acolo unde mai intru si eu din cand in cand si pierd cel putin jumatate de ora. 😀

Am descoperit si vreo doua creatoare de continut noi, despre care nu auzisem pana acum – spre exemplu Ioana Puiu, care duce editarea foto si video la rang de arta si are cele mai instagramabile poze.

La aceasta editie mi s-a parut ca au fost si mai multe invitate din categoria vedete – Dana Rogoz, Andreea Raicu si Alexandra Stan fiind nume pe care cred ca le cunoaste orice roman, insa si la categoria de moderatori au fost invitate jurnaliste cunoscute de la noi, precum Cristina Stanciulescu sau Lorena Buhnici.

Nu e prima oara si cu siguranta nici ultima oara cand vad celebritati la un eveniment la care particip, iar toate aceste sesiuni, toate interactiunile cu ele (desi nu sunt genul de persona care sa mearga la ele sa le rog sa facem o poza impreuna si am vazut ca aceasta tendinta s-a cam dus) le umanizeaza foarte mult, nu le mai simti ca fiind intangibile, stand pe un piedestal.

Daca in alte editii imi notam frumos ideile principale si as fi scris acest articol ca o lista cu multe bullets, de data aceasta nu am mai avut cum sa fac acest lucru si am ramas cu niste idei generale din discutii:

  • Spre exemplu, cele mai importante sunt inca autenticitatea si creativitatea, indiferent de nivelul la care te afli in social media.
  • Autenticitatea este destul de greu de realizat, inca avem oarecum tendinta sa infrumusetam sau sa prezentam acele parti bune.
  • Este ok sa te inspiri, sa urmarest trenduri, insa nu este ok sa faci un copy/paste sau sa furi pur si simplu idei.
  • Chiar si atunci cand nu ai idei – incepe sa faci ceva, orice, si inspiratia va veni.
  • Este important sa ai sustinere – spre exemplu, Eea povestea cat de mult ajutor primeste de la sotul ei, Taiga, in timp ce o alta creatoare de continut de pe TikTok (Lorena) povestea cat de greu i-a fost dupa despartirea de iubitul sau, care era fotograf, care ii era de mare ajutor in activitatea ei de zi cu zi si s-a trezit nevoita sa le faca pe toate singura.

Sigur sunt multe alte lucruri interesante pe care le-am auzit si pe care mi le voi aminti in perioada urmatoare, dar am scris acest articol la cald, imediat dupa eveniment, lucru pe care nu am mai reusit sa il fac de multa vreme, si am de gand sa il public asa, chiar imperfect. 🙂

Ok, ok, o sa il recitesc inainte de publicare, sa ma asigur ca nu am facut cine stie ce greseli. 😀

In concluzie, ultimele doua zile, desi obositoare, m-au umplut de energie, mi-au reamintit de ce iubesc blogging-ul, de ce imi plac evenimentele si mi-a aratat ca viata de mama nu trebuie sa presupuna doar sacrificii si am putut sa imbin destul de bine ambele parti ale vietii – aceea de mama si cea de blogger. Bine, aici e meritul lui bebe Mihai ca a fost cooperant, pentru ca daca nu era – nu prea aveam ce sa-i fac. 😀

Pentru alte articole din aceasta categorie puteti vizita sectiunea Evenimente CityFemme.

Sursa foto: arhiva personala

Postari similare

One Reply to “Evenimente la inceput de toamna cu bebe Mihai”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *