Pijamale comandate prin Facebook Marketplace

Cum în această perioadă ținuta mea zilnică este preponderent formată din pijamale (cu excepția ocaziilor în care mă aflu la bucătărie și gătesc cate ceva), am zis că este cazul să îmi comand niște pijamale noi, pentru că a trecut ceva vreme de când îmi am înnoit garderoba la acest capitol. 🙂

Stiu că sunt unele persoane care preferă să se îmbrace frumos în casă, însă eu recunosc sincer că prefer să rămân în pijamale, mai ales că toate bluzele și tricourile se pătează imediat cu lapte de ceva timp. 😀

Cu această ocazie am testat Marketplace Facebook – a fost pentru prima dată când am făcut o comandă folosind acest mijloc și recunosc că nu a fost deloc dificil. Comanda am dat-o în weekend dacă țin eu minte bine și am primit-o undeva la mijlocul săptămânii următoare. Eu zic că a fost decent, ținând cont că au fost și sărbătorile Pascale în acea perioadă.

Am profitat de o ofertă și îmi am cumpărat astfel trei perechi de pijamale la un preț foarte bun – doar 109 RON, la care s-a adăugat transportul 20 de lei. Scopul nu este să fac reclamă acelei firme, nici măcar nu știu cum se numește, însă voiam să vă arăt aceste pijamalute copilărești care mie îmi plac tare mult. Eu sunt mai friguroasă în general, de aceea am preferat să îmi comand pijamale cu pantaloni lungi, chiar dacă o să vină căldura.

Interacțiunea cu marketplace Facebook am purtat-o prin mesaje pe Facebook Messenger, unde am primit detalii legate de materialul din care sunt compuse pijamalele, cât costă transportul, in cât timp voi primi comanda etc. In plus, am primit poze cu modelele pe care le aveau disponibile, putând astfel să îmi aleg pijamalele preferate. Singurul minus a fost faptul ca singura optiune pe care am avut-o a fost plata la livrare. Nu am o problema cu asta in mod normal, dar in aceasta perioada incerc sa am cat mai putin contact cu banii si prefer plata prin card.

Am mai făcut și alte comenzi în această perioadă, bineînțeles online și plătite cu cardul. Printre acestea se numără un superb colier de la BuzduBijoux, cărți la Litera și Libris, pampers și obiecte de îngrijire de la eMAG, precum și o comandă la KFC livrată prin food Panda. 😀

Pentru cumpărăturile de zi cu zi – alimente și alte lucruri de care avem nevoie pentru bebe merge soțul meu periodic la cumpărături. Eu, de când am ieșit din maternitate acum o lună și jumătate, am ieșit o singură dată din apartament, când am coborât să duc gunoiul. 🙂

Însă zi de zi ies pe balcon cu cel mic, unde ascultăm melodii de pe YouTube, vedem frunzele cum cresc în copaci, vedem păsările care își au făcut cuib printre rămurele și ne bucurăm de aerul ceva mai curat în această perioadă.

Voi ce v-ați comandat în această perioadă în care ați stat în casă? Si, mai important, vă plac pijamalele mele? 😀

Pentru alte articole din aceasta categoria puteti vizita sectiunea Fashion / Haine CityFemme.

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *