Noutatile lunii aprilie 2024

Nu puteam incepe luna aprilie fara o serie de noutati interesante din partea brandurilor, asa ca astazi v-am pregatit o selectie de aproape 20 de stiri majoritar din sfera culturala. Astfel, avem informatii despre lansari de filme, teatru, spectacol de orchestra, concerte, dar si un program de mentorat, oportunitati de angajare, precum si cateva produse interesante!


Lansarea filmului documentar “Ce-ai făcut la școală?” – O inițiativă semnificativă pentru Asociația GO-AHEAD

Asociația GO-AHEAD își exprimă bucuria și recunoștința față de participanții și susținătorii săi după succesul extraordinar al evenimentului de lansare a filmului documentar “Ce-ai făcut la școală?”.

Lansarea filmului documentar “Ce-ai făcut la școală?”, în regia lui Tedy Necula, care a avut loc la Cineplexx Băneasa în data de 28 martie 2024, a fost un moment deosebit în istoria Asociației GO-AHEAD, marcând o nouă etapă în eforturile acestora de a promova educația incluzivă și nevoia de consiliere școlară în România.

Filmul documentar, realizat sub îndrumarea și coordonarea Asociației GO-AHEAD în cadrul proiectului “GO AHEAD WITH YOUR BEST DREAM!”, a captivat și inspirat audiența prin povestea curajoasă a tinerilor elevi din liceele tehnologice. Acești tineri talentați au fost aduși în prim-plan pentru a evidenția contribuția lor semnificativă în societate în calitate de profesioniști și membri activi ai comunității, dar și pentru a crește gradul de conștientizare al publicului cu privire la prejudecățile care le limitează opțiunile și potențialul.

Într-o eră în care meseriile practice și tehnice sunt din ce în ce mai necesare, filmul “Ce-ai făcut la școală?” subliniază importanța de a sprijini și de a încuraja acești tineri în dezvoltarea lor profesională și personală. Prin această inițiativă, dorim să schimbăm percepțiile și să privim dincolo de etichete, recunoscând și valorizând abilitățile unice pe care acești tineri le aduc în societate.

„Ce-ai făcut la școală?” este un manifest pentru educație, pentru egalitate de șanse, pentru schimbare! Noi știm că schimbarea este un proces de lungă durată, că nu se va întâmpla peste noapte, dar suntem încrezători că mesajele din film vor ajunge la tinerii care au nevoie și că aceștia ne vor căuta, vor ajunge la companii care înțeleg că e timpul să se implice în număr cât mai mare și că susținerea trebuie să meargă și către echilibrarea emoțională a tânărului înainte de orice altceva.” – Alexandra Bălșeanu – Președinte Asociația GO-AHEAD


„Moartea și viața lui Bulă” sau mitul identitar român – co-producție laborator Asociația IOTA și Teatrul Masca

Teatrul Masca vă invită la sediul său din Bd. Uverturii Nr. 14, la primele trei reprezentații ale spectacolului-laborator „Moartea și viața lui Bulă” sau mitul identitar român de Alexandru Ivănoiu.

Cele trei reprezentații vor avea loc luni, 1 aprilie, marți, 2 aprilie și joi, 4 aprilie 2024, de la ora 20.00.

„Moartea și viața lui Bulă” sau mitul identitar român de Alexandru Ivănoiu este o reîntoarcere către cultura bancurilor românești cu intenția de a aduce un ultim omagiu acestei lumi, aflată în declin în urma apariției umorului de pe internet, a memelor și a corectitudinii politice. Astfel, prinși într-un purgatoriu al bancurilor în buclă și al aproape-uitării, protagoniștii arhetipali Bulă, Alinuța, Iepurașul și Ștrul pun sub semnul întrebării și deconstruiesc clișeele care stârneau cândva râsul.

Îndrăzneață, caricaturală, dură și cu tușe absurde, co-producția laborator marca Asociația IOTA și Teatrul Masca dezbate implicațiile sociale și politice ale teatrului, tezismul și relația dintre artist și arta sa, într-un colaj de elemente constitutive pentru cultura pop de-a lungul timpului. În formula sa de laborator teatral, acest proiect se află în prima sa etapă de lucru.

Autorii „Moartea și viața lui Bulă” sunt Alexandru Ivănoiu (text) și Alin Uberti (regie). Din distribuție fac parte actorii Vlad Pânzaru (Bulă), Maria Moroșan (Alinuța), Bogdan Iancu (Iepurașul) și Tiberius Zavelea (Ștrul), iar echipa artistică este completată de Cosmin Stancu (scenografie), Vlad Furtună (coregrafie și mișcare scenică), Corina Sîrghi (pregătire muzicală) și Diana Török (montaj video).

Spectacol interzis persoanelor sub 18 ani.


Filmul cu si despre Gen Z, VIS. VIATA,  in avanpremiera la ONE WORLD ROMANIA

VIS.VIATA (Imaginary Youth), lungmetrajul documentar de debut al regizoarei Ruxandra Gubernat, va avea avanpremiera in cadrul Festivalului International de Film Documentar si Drepturile Omului One World Romania, in sectiunea Zilele Liceenilor, pe 12 aprilie (de la ora 15:00) si 13 aprilie (de la ora 11:00). Proiectiile vor avea loc la Cinema Muzeul taranului – Studioul Horia Bernea, Bucuresti.

Este primul film documentar despre Gen Z produs in Romania, in care trei adolescenti sunt urmariti de camera de filmat timp de 4 ani. Rezultatul este un film direct, puternic, cu multa muzica si adolescenti sinceri.

In timp ce isi fac planuri sa plece din Romania dupa ce termina liceul, Una – o actrita, Habet – un trapper si Stefania – o activista de mediu, se gasesc prinsi intre drame si dileme legate de viitor. Cum le va afecta planurile tot ce se intampla in jurul lor? Cine va reusi?

“Am ales sa lucram cu trei adolescenti foarte diferiti, din medii sociale diferite, aflati la varsta primelor decizii importante. I-am urmarit pe masura ce se descopereau treptat, impartasind aceasta senzatie de posibilitati (in)finite caracteristice varstei lor. Am filmat practic pe tot parcursul adolescentei lor, traversand o pandemie si adaptandu-ne multelor schimbari din viata lor”, spune regizoarea Ruxandra Gubernat.


Pianista ALEXANDRA SILOCEA cântă SCHUMANN la Sala Radio

Miercuri, 3 aprilie 2024 (de la 19.00), pianista de talie internațională Alexandra Silocea revine pentru a doua oară pe scena Sălii Radio alături de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, interpretând de această dată SCHUMANN – Concertul în la minor pentru pian și orchestră. Alexandra Silocea este, de peste 20 de ani, artist al celebrei firme vieneze producătoare de piane Bösendorfer, care va trimite la Sala Radio un pian special adus pentru acest concert.

Alexandra Silocea a cântat pe marile scene ale lumii, precum Konzerthaus sau Musikverein din Viena, Carnegie Hall – New York, Bridgewater Hall din Manchester, Royal Festival Hall și Wigmore Hall din Londra, unde a avut onoarea de a interpreta la patru mâini, alături de celebra Elisabeth Leonskaja, în cadrul concertului aniversar al acesteia, la împlinirea a 70 de ani.

Evenimentul se va desfășura sub bagheta dirijoarei DELYANA LAZAROVA – prezentă pentru prima oară în stagiunea Sălii Radio. În stagiunea 2023/24, Delyana Lazarova a fost invitată pentru prima dată la Festivalul Enescu și, în aceeași perioadă, a debutat alături de orchestre de top, precum Orchestre National de Bordeaux, BBC Symphony și BBC Scottish Orchestra, Dresdner Philharmonie și Deutsches Sinfonieorchester Berlin.


„The Magic of Funk” la Sala Radio

Joi, 4 aprilie 2024 (de la 19.00), Big Band-ul Radio vă propune un nou eveniment special: „The Magic of Funk”, concert prezentat alături de doi invitați: Berti Barbera (voce) și Adrian Ciuplea (chitară bas) și dirijat de Simona Strungaru.

„După concertul din luna ianuarie intitulat The Magic of Swing, în care Big Band-ul Radio România și compania de dans Jazz Roots Bucharest au adus în atenția publicului muzica anilor ’20, cu toată efervescența sa specifică, iată că în concertul din 4 Aprilie intitulat The Magic of Funk vă invităm să intrăm în lumea explozivă a acestui gen, ce aduce inspirație inepuizabilă artiștilor și publicului.

Repertoriul concertului va cuprinde piese reprezentative, consacrate de artiști precum James Brown, Tower of Power sau Stevie Wonder, Chicken, Tutu, Pick Up the Pieces sau Superstition, dar și recentul hit Uptown Funk al lui Bruno Mars, piese pe care le veți asculta la Sala Radio în variante orchestrale deosebite.”   – declară Simona Strungaru despre eveniment

Publicul se va putea delecta cu intervențiile solistice ale celor doi invitați de marcă, vocalistul și percuționistul Berti Barbera și basistul Adrian Ciuplea, dar și cu numeroase momente de solo asigurate de membrii Big Band-ului Radio, printre care saxofoniștii Diana Bouroșu și Eugen Mamot, chitaristul Liviu Negru sau pianistul George Natsis.


Gala Premiilor Radio România Cultural 2024

Excelența în cultură va fi premiată pe scena Teatrului Odeon. Gala Premiilor Radio România Cultural, ajunsă la cea de-a XXIII-a ediție, va avea loc luni, 22 aprilie 2024, de la ora 19.00. Este singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România.

Vor fi recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2023. De asemenea, vor fi acordate două premii speciale și un premiu de excelență.

Nominalizările la categoria PROZĂ sunt: Simona ANTONESCU, pentru „Chiajna din Casa Mușatinilor”, Editura Polirom, 2023; Simona GOȘU, pentru„Stela”, Editura Polirom, 2023; Adrian G. ROMILA, pentru Acasă, departe”, Editura Polirom, 2023.

La categoria TEATRU: Regizoarea Leta POPESCU – pentru cristalizarea programului regizoral de teatru popular, concretizat în 2023 prin producția Teatrului Național din Cluj-Napoca, „Scorpia neîmblânzită” după William Shakespeare; regizorul Erwin ȘIMȘENSOHN – pentru proiectul managerial de la Teatrul de Stat Constanța, care a revitalizat trupa și viața culturală a orașului; regizorul Andrei MĂJERI – pentru spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?” pe un scenariu de Mihaela Michailov, după Édouard Louis, produs de Teatrul Tineretului Metropolis din București.

La categoria FILM au fost nominalizate producțiile: „Mrs. Buică”, în regia lui Eugene BUICĂ; „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”, în regia lui Radu JUDE; „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, în regia Carlei TEAHA.


Cine-concerte la TIFF.23: cel mai influent film realizat vreodată și un horror japonez provocator

„Metropolis este una dintre marile realizări ale erei mute, o operă atât de curajoasă în viziune și atât de furioasă în mesaj încât este mai puternică astăzi decât atunci când a fost realizată” (Roger Ebert). O proiecție specială a filmului Metropolis (r. Fritz Lang, Germania, 1927) deschide lista de cine-concerte TIFF.23 (14 – 24 iunie 2024). Mega-producția expresionistă va fi proiectată, într-o variantă restaurată, în decorul Castelului Bánffy din Bonțida și va fi însoțită de muzica originală a italienilor de la Edison Studio. Cine-concertul Metropolis va avea loc sâmbătă, 15 iunie, de la ora 21:30. Biletele au fost puse în vânzare online – https://tiff.eventbook.ro/

Plasat în viitor, Metropolis este un oraș perfect, super-tehnologizat, în care oamenii trăiesc fericiți. Dar aparențele sunt înșelătoare. În spate se află, de fapt, o prăpastie enormă între clasa de sus și muncitorii care trudesc neîncetat pentru a susține această lume. E posibilă medierea între cele două categorii sociale? Filmul are la bază romanul omonim scris de Thea von Harbou în 1925. O poveste imaginată acum 100 de ani este la fel de relevantă și astăzi. După o istorie turbulentă, în care varianta originală părea pierdută, Metropolis a fost restaurat digital în anul 2010.

După ce au creat muzică pentru mai multe capodopere ale filmului mut, Edison Studios prezintă acum la Cluj-Napoca poate cea mai impresionantă muncă a lor. Caracterul vizionar al filmului se împletește perfect pe tehnica electro a italienilor, care îmbină instrumente polifonice și sunete naturale. Edison Studio a mai fost la TIFF în 2021, pentru cine-concertul Inferno. Muzica pentru Metropolis a fost creată și va fi interpretată live de Mauro Cardi, Luigi Ceccarelli, Alessandro Cipriani, Vincenzo Core, Andrea Veneri cu vocile artiștilor Anna Clementi, Martin Figura, Eric Moser, Marco Noia și Andreas Otto.

Metropolis este un eveniment prezentat la TIFF.23 cu sprijinul Institutului Italian de Cultură.


Creatorii români de seriale se pot înscrie la Drama Room

Drama Room este un program inițiat de Festivalul Internațional de Film Transilvania în 2021 și dedicat regizorilor, scenariștilor și producătorilor interesați de realizarea de seriale sau mini-serii. Organizatorii își propun să le ofere cineaștilor din România resursele necesare pentru a accesa industria producției de seriale, atât de prolifică în ultimii ani, îndrumându-i atât în ceea ce privește dezvoltarea conținutului original, cât și în demersul de finanțare a proiectelor.

Scenariștii și producătorii români care au un proiect de serial sau mini-serie în dezvoltare sunt așteptați să își înscrie proiectele în programul Drama Room, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024).  Deadline-ul pentru înscrieri: 25 aprilie 2024.

Drama Room este conceput special pentru a-i ajuta pe creatori să-și perfecționeze abilitățile de producție a serialelor și să înțeleagă dinamica pieței internaționale. Programul se va desfășura în timpul festivalului și va consta în paneluri conduse de experți de top din industria cinematografică, dar și în sesiuni de feedback aplicat. Vor fi selectate până la 5 proiecte.

Regulamentul complet al programului poate fi consultat aici.


Proiectul Una din Trei – despre cum arta si comunicarea pot infrunta traumele pierderii de sarcina si infertilitatii

Una din trei femei se confrunta cu pierderea sarcinii de-a lungul vietii. Una din sase femei se confrunta cu infertilitatea. Una din doua femei trece prin depresie si/sau anxietate, in urma pierderii unei sarcini, sau in contextul problemelor de infertilitate. In pofida frecventei lor, aceste experiente sunt totusi unele dintre cele mai stigmatizante si izolante din societate. Proiectul Una din Trei isi propune sa confrunte aceasta situatie pe multiple cai, la confluenta dintre cercetare si arta, adresand durerea prin empatie si insingurarea prin deschiderea catre comunitate, pentru a stimula vindecarea, exprimarea, intelegerea si adaptarea, atat la nivel individual, cat si din punct de vedere colectiv.

Proiectul are in vedere organizarea unei expozitii participative itinerante in Romania (septembrie 2024), Bulgaria (octombrie 2024) si Polonia (in prima jumatate a lui 2025), reunind lucrari ale unor artisti romani si internationali, cat si obiecte personale, povesti si lucrari artistice culese direct de la persoane care s-au confruntat cu aceste experiente traumatizante. Aceasta expozitie va fi sustinuta de realizarea unui studiu comprehensiv despre reprezentarea pierderii de sarcina si infertilitatii in spatiul public din Romania si Bulgaria, pana in luna iunie a acestui an, cat si a 6 ateliere de storytelling in care 9 persoane vor fi ajutate sa-si exprime povestile prin film, scrieri creative si arta audio, ale caror rezultate vor fi prezentate in luna aprilie a acestui an.

Proiectul este conceput si implementat de o echipa creativa cu multi ani de lucru in comunitati vulnerabile iar pentru Una din trei va colabora cu mai cu mai multe artiste (Maria Stanisheva – regizoare animatie, Bulgaria; Sabina Tupan – arta multimedia, Romania; Suzana Dan – pictorita, Romania) pe partea de ilustratie, animatie si arta multimedia, pentru a reda complexitatea povestilor.

Detalii despre proiect se gasesc pe Facebook si Instagram.


CP Storia_Care sunt cele mai apreciate orase si cartiere in viziunea romanilor

Orașele Sibiu, Brașov și Arad sunt cel mai bine clasate orașe din România, din punctul de vedere al standardelor de locuit, în timp ce la capitolul cartierelor, cel mai bine evaluate sunt cartierele: „Băncilor” din Arad, „Valea Aurie” și „Trei Stejari” din Sibiu.

Datele sunt obținute din Vocea Cartierelor, a doua etapă de dezvoltare a indicelui T.R.A.I., realizat de Storia – platforma cu anunțuri imobiliare lansată de OLX, cu scopul de a oferi tuturor celor care sunt în căutarea unei locuințe, cele mai relevante opinii despre orașele și cartierele în care urmează să locuiască. Indexul se află în a doua sa etapă de dezvoltare, în care, sub conceptul „Vocea Cartierelor”, oferă românilor care accesează platforma trai.storia.ro și o evaluare subiectivă a cartierelor și orașelor populare din România, pe baza părerilor obținute de la locuitorii din fiecare zonă selectată.

Platforma oferă utilizatorilor noi funcții prin care pot primi date personalizate, pot filtra datele în funcție de criteriile de evaluare care îi interesează cel mai mult și pot inclusiv să compare cartierele între ele, pentru a observa care scorează cel mai bine la criteriile alese de ei. Platforma include atât date obiective, prezentate în secțiunea T.R.A.I., care măsoară o serie de factori cheie precum traficul, reperele, aerul și prețurile imobilelor, cât și date subiective, prezentate în cadrul secțiunii „Vocea Cartierelor” și obținute de la locuitorii din zonele evaluate.


Tappy, primul Promoter Digital din retail-ul românesc modern, în parteneriat cu Reveal Marketing Research facilitează conexiunea brand-client într-o manieră etnografică direct la locul de achiziție

Tappy, primul Promoter Digital din România și una dintre cele mai noi soluții tehnologice dedicate promoțiilor, în parteneriat cu Reveal Marketing Research, companie de cercetare de piață full-service, revoluționează conexiunea brand-client printr-o nouă abordare în colectarea și analiza datelor de marketing de la locul de achiziție.

În domeniul cercetării de piață, Reveal Marketing Research se poziționează ca promotor al digitalizarii și tehnologizarii, compania deținând în prezent un panel propriu cu peste 25.000 respondenți care permite atingerea eșantionului în 6-7 ore de la lansarea unui studiu, servicii de streaming live pentru studiile calitative sau testarile în locații centrale (CLT), hub-ul de date Reveal Market Resources ce cuprinde peste 140 studii gratuite oferite publicității sau metodologia de cercetare Eye Tracking.

Tappy este un tonomat inteligent mobil ce poate fi amplasat în retail-ul modern din România, cu design personalizat pe fiecare brand in parte,  conectat la internet ce propune brand-urilor un proces automatizat, o mecanică sigură și costuri mai mici comparativ cu promoțiile clasice.

Dincolo de aceste funcționalități, Tappy nu se limitează doar la distribuire de mostre sau premii în campanii cu instant win, ci include și colectare de date conform normelor GDPR de la participanții la  promoții sau alte tipuri de activări. Aceste date colectate prin intermediul unor chestionare completate de clienți pe un ecran tactil sunt analizate și raportate de Reveal Marketing Research cu scopul de a identifica tendințe și modele de consum care pot ghida dezvoltarea strategiilor de marketing ulterioare.


SAP sprijină industria de retail. Kaufland și ALDO, între clienții care aleg transformarea digitală

Anul 2024 aduce pentru jucătorii din retail provocări diverse, între care dificultățile încă existente în lanțurile de aprovizionare, lipsuri de personal, inflație crescută și nu numai. Faptul că provocările persistă îi convinge pe retaileri că acest lucru devine mai degrabă o normalitate decât o excepție.

Având în vedere un astfel de context, inovațiile tehnologice și ale proceselor de business, dar și îmbinarea dintre cele două vor fi cheia rezultatelor de afaceri superioare în 2024, oferind și o perspectivă bună de creștere sustenabilă în viitor. Retailerii trebuie să învețe cum inteligența artificială, cloud-ul, robotica, Internetul Tuturor Lucrurilor (IoT), realitatea augmentată și virtuală, dar și alte unelte îi pot ajuta pentru a solidifica loialitatea clienților și a spori încrederea acestora.

Portofoliul SAP cuprinde o mulțime de companii care folosesc capacitatea soluțiilor de business bazate pe inteligență artificială pentru a crea relații de lungă durată cu clienții acestora. Fie că este vorba de crearea unor experiențe personalizate de shopping, de planificări îmbunătățite a cererii din piață sau de reducerea costurilor, soluțiile SAP pot îmbunătăți astfel de zone de business.

Despre SAP Strategia SAP este de a ajuta fiecare business să funcționeze ca o întreprindere inteligentă și sustenabilă. În calitate de lider de piață în domeniul aplicațiilor software pentru întreprinderi, ajutăm companiile de toate dimensiunile și din toate sectoarele să funcționeze la capacitate maximă: Clienții SAP generează 87% din totalul comerțului global.


Nestlé vine la Angajatori de Top cu internshipuri plătite și nu numai!

Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, vine la Angajatori de TOP București cu o ofertă variată de oportunități de carieră. Pe lângă oportunitățile dedicate specialiștilor, Nestlé caută și 20 de studenți și proaspăt absolvenți în cadrul programului de internshipuri plătite Summer’s Cool, care ajunge la cea de-a șaptea ediție anul acesta.

Școala de vară Summer’s Cool este una dintre cele mai bune oportunități profesionale pentru studenții și absolvenții care caută să își înceapă cariera într-un mediu de business internațional fiind organizată în sistem hibrid online/offline în România, Bulgaria, Serbia, Croația și Ucraina.

În piața locurilor de muncă extrem de competitivă, găsirea unei companii care să valoreze și să respecte cu adevărat angajații săi este o prioritate pentru mulți profesioniști. La Nestlé, înțelegem importanța creării unui mediu de lucru pozitiv în care fiecare persoană se simte valorizată și susținută. De aceea, am dezvoltat un program de beneficii inclusiv care consideră prioritare bunăstarea și satisfacția membrilor echipei noastre.” spune Sidonia Bodianschi, Talent Acquisition Lead Romania, Nestlé Romania.

Pentru a vă evalua realist șansele de a deveni parte din familia Nestlé, trebuie să știți și care este sunt principalele trăsături ale profilului psihologic ideal al unui candidat Nestlé, indiferent de profilul profesional și de tipul poziției pentru care aplică:

Cei care își doresc să aplice la oportunitățile Nestlé trebuie să-și creeze un CV în mod gratuit pe hipo.ro, să descarce versiunea CV Barcode și să o prezinte la standul companiei.


UP Generation lansează Life Skills Pro: Primul program de mentorat din România care transformă viitorul tinerilor

Cu obiectivul de a aduce soluții și sprijin unei generații aflate în căutarea direcției și a echilibrului, UP Generation anunță lansarea programului “Life Skills Pro”, un program de mentorat pentru adolescenții și tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani. Având o abordare inovatoare, acest program oferă oportunități practice de învățare și aplicare a abilităților de viață esențiale.

 Ultimul deceniu a fost marcat de schimbări rapide și provocări complexe la nivel global, iar noua generație de tineri se confruntă cu un mediu extrem de dinamic și imprevizibil. Anxietatea și incertitudinea au devenit aspecte cotidiene ale vieții lor, pe măsură ce se adaptează la transformări socio-economice, tehnologice și culturale fără precedent.

Un studiu realizat de Insights PulseZ arată că 7 din 10 tineri au nevoie urgentă de îndrumare pentru dezvoltarea abilităților de viață esențiale pentru a-și construi o fundație solidă atât la nivel personal, cât și profesional. În acest context, a prins contur Life Skills Pro, primul program de mentorat din România care vine în întâmpinarea nevoilor tinerilor cu o soluție inovatoare și profund transformatoare.

Creat și gândit de Monica Florea, antreprenor cu o vastă experiență în conducerea de business-uri antreprenoriale românești, Life Skills Pro se distinge ca fiind singurul program de mentorat din România care, în doar 6 luni, îi echipează pe tineri cu abilitățile vitale pentru viață.

„În experiența mea profesională de 25 de ani, am trăit și am văzut nevoia acută a tinerilor de a înțelege direcția lor, de a se integra în mediile profesionale și sociale, de a fi acceptați așa cum sunt și de a găsi un teren fertil pentru viitorul lor. Am simțit dorința lor de a învăța și de a se dezvolta, dar și fricile și nesiguranțele pe care le au. Din toate acestea s-a așezat misiunea mea pentru tineri – care azi se numește UP Generation si care are rolul de a contribui la cresterea unor generatii responsabile, echilibrate, pregatite pentru viață și aliniate cu propriile aspirații”, a declarat Monica Florea, Fondator UP Generation.


Investiția în experiențe este în creștere în rândul europenilor în 2024

Într-un an în care în Europa vor avea loc o serie de evenimente sportive globale, turnee ale artiștilor muzicali și festivaluri internaționale, Mastercard lansează un nou studiu care analizează ce îi determină pe oameni să acorde prioritate cheltuielilor pentru experiențe în acest centru global al turismului.

În fruntea clasamentelor la nivel mondial ca regiune cu cel mai mare număr de sosiri ale turiștilor internaționali, Europa a atras 700 de milioane de turiști în 2023. Conform noului sondaj Mastercard realizat pe un eșantion de peste 16.000 de consumatori, anul acesta, atât europenii, cât și turiștii internaționali vor prioritiza cheltuielile legate de experiențe. Aproape 9 din 10 persoane (88%) au declarat că intenționează să cheltuiască la fel sau mai mult pe experiențe în 2024, comparativ cu 2023.

„Nu este de mirare că europenii acordă importanță experiențelor mai mult ca niciodată. Regiunea găzduiește o moștenire culturală vibrantă, evenimente sportive și muzicale de neegalat și locuri incredibile unde turiștii își pot crea amintiri pentru toată viața. Prin platforma Priceless, scopul nostru este să îi ajutăm pe oameni să se conecteze la pasiunile lor, dar și unii cu alții, în fiecare zi și de oriunde. Acest studiu ne ajută să înțelegem ce prioritizează oamenii în 2024 și ce putem face pentru a aduce bucurie în viețile lor. Astăzi, oferim nenumărate experiențe Priceless în peste 30 de destinații la nivel global. Pe măsură ce ne pregătim pentru o vară de neuitat în Europa, experiențele Mastercard vor include acces la unele dintre cele mai captivante evenimente din lume, inclusiv finala UEFA Champions League, Festivalul de Film de la Cannes, The Open, sute de concerte Live Nation și multe altele”, a declarat Raja Rajamannar, Chief Marketing & Communications Officer, Mastercard.

Tendința de a pune pe primul loc cheltuielile pentru experiențe în detrimentul celor pentru obiecte este susținută de datele Institutului Mastercard Economics, care arată că ponderea cheltuielilor pentru experiențe precum călătoriile sau ieșirile la masă în Europa a crescut în 2023 la 22% din totalul cheltuielilor, față de 19% în 2019. În comparație, ponderea cheltuielilor pe bunuri materiale a rămas stabilă.

„În ultimii ani, consumatorii s-au confruntat, fără îndoială, cu alegeri dificile în ceea ce privește stabilirea priorităților în materie de cheltuieli. În ciuda acestui fapt, dorința de a trăi experiențe cu sens rămâne o prioritate. Pe măsură ce consecințele inflației și ale dobânzilor ridicate se ameliorează gradual, cel mai probabil consumatorii își vor direcționa puterea de cumpărare către cheltuieli discreționare.”, a declarat Natalia Lechmanova, Chief Economist Europe, Institutul Mastercard Economics.

Sondajul dezvăluie că în topul experiențelor așteptate cel mai mult de oameni în acest an sunt cele legate de călătorii, urmate de evenimente cu muzică live, experiențe în aer liber, excursii culinare și experiențe de wellness.


Grupurile sanitare din secția de pediatrie a Spitalului Municipal Oltenița renovate în parteneriat cu Zewa și Organizația Salvați Copiii România

Luna martie marchează finalizarea unui proiect important pentru Spitalul Municipal Oltenița din județul Călărași: renovarea a 10 grupuri sanitare în secția de pediatrie, în colaborare cu Zewa și Organizația Salvați Copiii. Cu o investiție de 50.000 de euro, această inițiativă se concentrează pe îmbunătățirea condițiilor de igienă și confort pentru cei aproximativ 1.000 de copii care vizitează lunar spitalul și pentru cei 120 de copii care necesită spitalizare prelungită. Această inițiativă își propune să ofere un mediu mai sănătos pentru tinerii pacienți și pentru aparținătorii acestora.

Spitalul Municipal Oltenița oferă îngrijiri atât pentru pacienții cu afecțiuni acute cât și cronice. Cu o capacitate de 210 paturi pentru spitalizare continuă și alte 20 de paturi destinate spitalizării de zi, instituția acoperă nevoile medicale pentru aproximativ 40% din suprafața județului. Pe parcursul unui an, aproximativ 100.000 de persoane beneficiază de serviciile medicale oferite de această unitate, evidențiind rolul său crucial în asistența medicală regională.

„Acest moment semnificativ nu numai că marchează încheierea unui proiect de succes la secția de pediatrie a Spitalului Municipal Oltenița, dar deschide și drumul către noi aspirații și angajamente. Dorim să mulțumim Organizației Salvați Copiii România pentru parteneriatul lor, esențial în acest proiect. Privim spre viitor cu încredere și determinare, pregătiți să continuăm această călătorie de îmbunătățire și extindere a inițiativelor noastre. Intenționăm să ducem aceste schimbări pozitive și în alte secții și spitale, pentru a crea un mediu de îngrijire superior pentru cat mai multi copiiși familiile lor. De asemenea, suntem recunoscători față de echipa și conducerea Spitalului Municipal Oltenița, pentru sprijinul și dedicarea lor. Această realizare este doar începutul unui parcurs ambițios spre perfecționarea asistenței medicale pediatrice.”, a declarat Iulia Pascu, Brand Manager Consumer Tissue South East Europe în cadrul Essity (deținătorul mărcii Zewa).

Dotarea și renovarea maternităților și a secțiilor de neonatologie și pediatrie din țară este prioritatea noastră, pentru că atât medicii cu care lucrăm umăr la umăr, cât și copiii care vin pe lume cu mult curaj trebuie sprijiniți. Fiecare proiect este astfel convertit în șansă la sănătate și viață pentru nou-născuți. Fiecare viață salvată este o reușită care ne determină să accelerăm eforturile.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.


Explorează cele mai noi tendințe ale momentului și înfrumusețează-ți garderoba cu noua colecție de primăvară/vară 2024 de la TEZYO

Odată cu sosirea sezonului primăvară-vară 2024, lumea modei este captivată de o paletă de culori îndrăznețe și texturi inovatoare care definesc tendințele în ceea ce privește pantofii și accesoriile. O privire asupra trendurilor de încălțăminte pentru sezonul cald al anului 2024 dezvăluie o varietate de stiluri și inspirații, astfel că, una dintre tendințele remarcate în acest sezon o reprezintă revenirea la eleganța clasică a pantofilor stiletto, alături de o apreciere crescută pentru sandalele cu toc.

Selecția pe care TEZYO o propune pentru acest sezon are în prim-plan o gamă diversificată de produse premium atât pentru femei, cât și pentru bărbați, dar și pentru copii, la care se adaugă o selecție variată de modele și stiluri potrivite oricărei ocazii. Pentru sezonul actual, TEZYO își propune să aducă în prim-plan tendințele și inovațiile care definesc moda din această primăvară-vară, atenția la detalii, precum și rafinamentul fiind aspecte care se regăsesc la brandurile din portofoliul TEZYO precum: Epica, Le Colonel, Gryxx, Otter, Aldo, Geox, Hugo Boss, Desigual, Camper, Clarks, Skechers.

Magazinul multibrand TEZYO oferă o selecție de branduri internaționale, precum Geox, Image, Epica, Aldo, Clarks, Otter, Le Colonel, Camper, Gryxx, Pepe Jeans, Cromia, Skechers, Hugo Boss, Armani, Desigual, Kat Maconie, Ipanema etc. 

În România, TEZYO este parte a grupului Otter Distribution și este prezent în majoritatea orașelor din țară cu 36 de magazine. 


Bergenbier S.A. lansează Caraiman, cel mai nou brand din segmentul de bere core

Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, își extinde portofoliul și lansează Caraiman, o bere cu un gust echilibrat, care invită consumatorii la o pauză binemeritată.

Prin sloganul „gust echilibrat, numai bun să-ți tragi sufletul”, noul brand intră în segmentul core și mizează pe momentele de răgaz din activitățile de zi cu zi și pe nevoia de serenitate pe care consumatorii o caută în prezent.

„Suntem încântați să continuăm expansiunea portofoliului nostru și să oferim consumatorilor un nou brand, de data aceasta în segmentul core. Caraiman are o rezonanță solidă, poartă rădăcini românești și invită consumatorii la un gust echilibrat, numai bun să îți tragi sufletul! Este o lansare importantă pentru categoria de bere, una care contribuie la dezvoltarea sa și ne bucurăm să vedem entuziasmul cu care partenerii nostri au întâmpinat Caraiman. Este și o oportunitate de creștere pe care o oferim clienților prin divesificarea portofoliului de produse, un element-cheie prin care pot răspunde prompt nevoilor din piață.”, a punctat Mihai Voicu, General Manager Bergenbier S.A.

Bergenbier S.A. este un producător activ în ceea ce privește lansările de produse și sortimente noi. Anul acesta, brand-ul surpriză vine din segmentul core, Caraiman fiind o marcă pe care compania a mai produs-o în trecut, acum aproape două decenii.

„Caraiman este readucerea în lumina reflectoarelor a unui brand românesc, cu un gust echilibrat, inspirat din natură. Din studiile noastre, 80% din consumatorii români își doresc un ritm mai puțin intens al vieții, iar Caraiman este exact acea bere pentru pauzele din tumultul cotidian. Este acel moment când ajungi în vârf de munte, pui rucsacul jos și îți tragi sufletul. Mizăm pe o comunicare integrată 360 pentru Caraiman, cu atenție atât în zona de TV, cât și digital, in-store și prin influenceri surpriză pe care îi vom anunța foarte curând”, a completat Victor Teioșanu, Marketing Director.

Caraiman este o bere cu 4,6% alcool, disponibilă atât la doză de aluminiu și sticlă de 0,5l, cât și la sticlă de 0,33l, PET și KEG. Toate variantele de împachetare, inclusiv multi-pack, se găsesc începând din luna martie în România, în magazinele off-trade și on-trade.


Toate informatiile apartin comunicatelor de presa primite

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *