Vizita la Auschwitz I si Auschwitz II Birkenau – pentru ca trecutul nu trebuie sa fie uitat

Asa cum v-am povestit in postari pe Facebook si Instagram, ieri am vizitat impreuna cu sotul meu lagarele de concentrare naziste Auschwitz, aflate in Polonia. Chiar daca nu sunteti pasionati de istorie si chiar daca nu stiti foarte multe despre ceea ce s-a intamplat in lagare in cel de-al Doilea Razboi Mondial, imi este imposibil sa cred ca nu ati auzit de Holocaust, de rasa ariana, de dorinta lui Hitler de a epura evreii, rromii si alte natii pe care nu le considera pure.

Am avut o perioada acum cativa ani de zile cand pur si simplu am devorat orice lectura pe tema Holocaustului – Viata dupa Auschwitz de Eva Schloss, Evadare de la Auschwitz de Joel Rosenberg, Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio Iturbe, Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, Jurnalul Reniei de Renia Spiegel, Un baiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson, Lista lui Schindler de Thomas Keneally, Calatoria Cilkai de Heather Morris, Cand infloreste liliacul de Martha Hall Kelly, Baiatul cu pijamale in dungi de John Boyle, Am supravietuit lagarului mortii de Eva Mozes Kor, Jurnalul Annei Frank si altele, pe care poate pe moment nu mi le mai amintesc.

Pe o parte din ele le-a citit si sotul meu, care este un pasionat de istorie si care urmareste cu interes documentare, filme si citeste carti din temele care il intereseaza. Asa ca a venit cumva firesc ideea sa vizitam impreuna Auschwitz, sa vedem cu ochii nostri ceea ce a ramas, sa intelegem mai bine trecutul trist si ororile umane care au putut fi savarsite in micul oras din Polonia.

Pentru ca nu am mai plecat de multa vreme undeva doar noi doi si pentru ca in aceasta perioada implinim 10 ani de cand suntem impreuna, am decis sa facem un city break in Polonia, in Cracovia, dar care sa contina initial aceasta vizita la Auschwitz.

Cu cateva zile inainte de plecare am stat si ne-am facut planul, ne-am gandit traseul, obiectivele de vizitat etc. Am descoperit ca vizita la Auschwitz este gratuita (trebuie insa sa iti rezervi biletul pe site-ul https://www.auschwitz.org/, unde trebuie specifici exact ziua si ora la care ajungi). Daca doresti sa faci vizita cu un ghid, atunci se plateste 85 de zloti de persoana (un zlot este un mic mai mare de un leu, asa ca noi mereu cand am facut paritatea am considerat raportul de unu la unu).

Am inceput vizita de la Auschwitz II Birkenau, lagarul prin care au trecut peste un milion de oameni, majoritatea evrei, din care doar o foarte mica parte a supravietuit. Primul lucru pe care il vezi, pe cand te apropii de intrare, este zidul cu turn si evident sinele de tren, emblematice. Pe masura ce ajungi si mai aproape observi gardurile inalte de sarma ghimpata (care erau electrificate), precum si multimea de posturi de observatie, atat de jur-imprejurul lagarului, cat si in interiorul acestuia.

Dupa ce am intrat am inceput vizitarea – primul lucru care ne-a surprins a fost marimea lagarului, este imens, cred ca iti ia 20 de minute sa il strabati de la un capat la celalalt. Noi l-am vizitat in circa o ora si jumatate (dus-intors, pas lejer, cu poze si pauze de rigoare).

Cateva baraci exista si astazi, iar pe unele le poti vizita. Poti vedea latrinele, precum si cateva si baracile in care locuiau evreii, inghesuiti, in conditii inumane. Existau doua sobe in fiecare din aceste baraci din lemn – sau mai bine zis o singura soba, cu doua hornuri, insa asa cum spunea si ghidul unui grup (pe care l-am auzit si noi), rareori existau lemne pentru foc. De cele mai multe ori oamenii se incalzeau cu caldura emanata de corpurile lor.

Dar sunt si zeci (sau chiar sute de baraci) care sunt daramate, mai exista doar doar ramasite din sobele respective, care iti arata dimensiunea lagarului.

Am discutat la un moment dat cu sotul meu si ne gandeam noi oare de ce nu s-au revoltat… Bineinteles, ar fi existat victime, dar evreii erau superiori numeric fata de garzile SS, asa ca la un moment dat ar fi trebuit sa ii doboare. Insa acum ne-am dat seama ca lucrurile nu ar fi fost deloc simple. Pentru ca desi lagarul este imens, el este si delimitat in spatii mici – in nicio clipa nemtii nu ar fi putut sa fie depasiti de situatie, pentru ca detinutii se aflau inconjurati, ingraditi ca niste vite, in spatii destul de mici, cu garduri inalte, iar cei de la posturile de aparare ar fi vazut orice incercare de a evada sau de a se revolta.

De o parte se afla baracile lungi si simple din lemn, de alta parte se afla casele din caramida in care locuiau garzile SS. Aceste locuinte se afla in stare destul de buna chiar si acum. Insa mergand pana in capatul lagarului vei da de un monument inaltat in cinstea victimelor, cu mesaje in mai multe limbi, inclusiv in limba romana.

Iar din acel loc, daca mergi in stanga, spre locuintele SS, vei trece pe langa ramasitele cuptoarelor imense care erau folosite pentru a arde victimele. In momentul in care am ajuns in acea zona mi s-a facut rau si am inteles ceea ce incercau sa descrie in carti supravietuitorii – mirosul acela putred, gretos si dulceag care ramane din arderea unei persoane.

Pietrele si ruinele sunt inca impregnate cu acest miros, la atatia ani de la incetarea atrocitatilor si imi este greu sa inteleg cat de puternic era acest miros zi de zi, atunci cand cuptoarele functionau la capacitate maxima.  

Dupa ce am iesit din lagar ne-am dus catre statia de autobuz, care are curse din 10 in 10 minute catre Auschwitz I, celalalt lagar nazist, aflat la circa trei kilometri distanta.

Aici am vazut poarta cu celebra inscriptie „Arbeit macht frei” (Munca te elibereaza) si am intrat in lagar, undeva la ora 3 dupa-amiaza. Desi este mult mai mic si mai compact, cu o multime de cladiri din caramida bine intretinute, si in acest loc au avut loc o multime de atrocitati, de un alt nivel.

Aici se afla celulele in care victimele Holocaustului au fost persecutate, dezbrăcate, împușcate si lăsate să moară de foame. Oamenii erau interogati, erau umiliti, raniti, iar in multe cazuri dusi in celulele subterane, in conditii inumane. Cativa dintre ei, considerati initiatori ai diverselor revolte, au fost lasati sa moara de foame in celulele respective.

Am vazut celulele, saltelele din paie pe care dormeau, baia in care femeilor le erau sfasiate hainele de pe ele inainte de a fi duse la zid si impuscate. Si acesta a fost un moment in care mi s-a facut rau. Au fost momente in care am simtit o apasare in piept, ca nu pot respira, ca imi este greata si imi vine sa vomit.

Am descoperit si locul unde gazul letal a fost testat pe oameni, precum si o multime de incaperi care incearca sa-i pastreze in memoria noastra pe cei care au pierit in acest fel tragic. Camere cu poze ale victimelor de sus pana jos, poze cu oamenii in celebrele pijamale in dungi, sali cu poze personale – sunt doar cateva din locurile care se pot vizita.

Atmosfera este una intr-adevar apasatoare, desi ma consider o persoana destul de puternica si care nu se sperie usor. Momentele in care am coborat la subsol si am vazut celulele subterane ale detinutilor, precum si cele in care am vizitat salile care pastreaza obiectele personale ale victimelor (pantofi, munti de pantofi, ochelari, corsete, picioare din lemn, oale, craticioare si tot felul de alte obiecte personale) au fost alte momente cu puternic impact emotional. Exact inainte sa iesim am descoperit si crematoriul, cu tavanul afumat, loc in care erau arse victimele.

Undeva pe la ora 4, cand incepe sa se intunece, atmosfera este una sinistra. Ii spuneam sotului meu ca am o idee de film de groaza: un grup de turisti la Auschwitz raman din greseala blocati in interior dupa inchiderea programului. De aici scenariile sunt nenumarate…

Nu o sa vezi copii in aceste locuri. Nu o sa vezi grupuri mari, galagioase. Nu o sa auzi rasete. Nu o sa vezi oameni care cumpara suveniruri si isi fac poze zambind. Nu o sa auzi muzica, nu o sa poti sa iti cumperi de aici de mancare sau inghetata.

Aici vii in liniste, te ingrozesti de atrocitati, iti e mila, iti e sila, iti vine sa plangi, iti e rau, iar la final respiri usurat ca esti vizitator, ca ai venit sa intelegi ceea ce s-a intamplat aici, si nu traiesti in perioada aceea, nu esti un detinut, ci poti iesi liber din acest spatiu inconjurat de doua randuri de garduri de sarma ghimpata, plus inca un gard inalt din beton.

Nu cred că vreau să revin vreodată, chiar dacă aș avea oportunitatea, însă nu îmi pare rău că am venit și că am avut această experiență.

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *