Va povesteam acum ceva vreme ca am fost la o lansare de carte: “Revolta unui cobai. Miron Radu Paraschivescu – diaristul, fiind lucrarea de doctorat a doamnei Petruța Stan, cea care mi-a fost profesoara de romana in liceu.

Lansarea cărții a avut loc in luna iulie in București (cartea va avea un eveniment de lansare si maine, in cadrul Cursurilor Universitatii de Vara Nicolae Iorga, organizate la Valenii de Munte), in cadrul unui cenaclu literar, numit “Amurg sentimental”. Am avut astfel ocazia sa descopăr programul unui cenaclu literar, sa vad atmosfera si sa-mi inchipui ce insemnau cenaclurile literare de pe vremuri, cum s-au facut remarcati anumiti autori si poeti despre care invatam noi astazi in scoala.

Recunosc ca este foarte mult sa te arunci dintr-o data intr-o astfel de atmosfera, mai ales daca nu cunosti mai pe nimeni, dar in cele 2-3 ore pe care le-am petrecut acolo (dintr-un eveniment care tinea probabil toata ziua, nu am stat pana a final sa descopar) am avut ocazia sa aflu mai multe lucruri despre Miron Radu Paraschivescu, un poet care si-a petrecut mare parte din viata in Valenii de Munte si sa-mi amintesc putinele lucruri pe care mi le-a povestit tata despre el, pentru ca bunicii mei din partea tatei erau vecini cu acesta.

Daca nu stiti mare lucru despre Miron Radu Paraschivescu, aflati ca este un poet, eseist, traducator si publicist roman, care a trait in perioada 1911 – 1971. Nascut la Zimnicea (Teleorman), a invatat in copilarie la Valenii de Munte, urmand cursuri superioare de arta plastica la Cluj si urmand apoi filologie la Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti. Orasul Valenii de Munte a ramas in sufletul lui, iar in momentul in care si-a permis, si-a cumparat o casa aici, unde a trait o perioada indelungata de timp.

A lucrat la mai multe publicatii interbelice de stanga (uneori chiar si publicatii ilegale), precum Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea românească.

Debutul sau din 1941, cu volumul de versuri „Cântice țigănești” a fost un adevărat succes. Una dintre poeziile sale, „Rica”, este destul de cunoscuta si astăzi:

“Bate-un vânt pe ulicioară / peste inima amară, / bate-un vânt prin țigănie /peste inima pustie, / vânt ușor de primăvară / cu parfum de domnișoară. / Treci vântule fără teamă / că nu te mai bagă-n seamă / nici-o pirandă-mpudrată / cu buzele de mușcată! / Poci, tu vântule, să treci, / că focul lor n-o să-l seci / și nici lacrămile lor / după Rică din Obor! / Îl făceau toți zurbagiu, / dar altul ca el nu știu: / ăl mai prima barbugiu, / cuțitar, caramangiu, / ca un fante de spatiu.”

Pe plan personal, a fost un adevărat Don Juan cu multiple povesti de dragoste, fiind căsătorit de cinci ori. Una dintre soții a fost Sidonia Drăgușanu, autoare de succes la rândul ei in perioada respectiva. V-am povestit despre volumul “Jurnalul Aurorei Serafim” scris de aceasta aici.

In volumul doamnei Stan, aflam cum aceasta a avut norocul de a primi in posesie arhiva poetului, care cuprinde fragmente necunoscute din celebrul jurnal al acestuia, scrisori de la prieteni, de la necunoscuţi, de la iubite sau de la părinţi sau scrisori redactate chiar de poet, manuscrise pe care tineri deburanţi le trimiteau lui Miron Radu Paraschivescu pentru a primi sau nu girul acestui mare descoperitor de talente, manuscrise ale diaristului însuşi, un intim ţinut de mama poetului, precum si o multime de documente de o mai mica valoare.

Iata si ce spune autoarea:

„În cazul lui MRP, dincolo de personajul „tipic” al jurnalului intim, am descoperit şi altele, ascunse în substraturile textului: ratatul (diaristul are o adevărată obsesie a ratării la toate nivelurile: estetic, erotic, uman) – care este conectat la masca sincerităţii, maniacul grandorii, legat de motivul aroganţei (această manie capătă, după unii comentatori ai operei lui MRP, conotaţii patologice), lubricul (diaristul îşi construieşte o întreagă mitologie erotică), ereticul (MRP fiind prin structura sa un nesupus la orice canoane ale istoriei şi ale societăţii). Toate aceste măşti sunt, fireşte, fascinante, oferă o imagine proteică a unui scriitor controversat, aflat mereu în disonanţă cu epocile traversate.”

Pe langa toate aceste informatii pe care le puteti gasi si voi la un search pe google sau in carti, as vrea sa mai adaug astazi si cateva informatii din istoria familiei mele, asa cum mi-au fost ele povestite de tata si de unul din fratii sai, unchiul Marcel.

Intr-o perioada in care lumea era extrem de saraca, Miron Radu Paraschivescu era vazut drept un om bogat, iar locuinta sa era denumita „conacul”. Avea o casa mare, cu etaj si o multime de camere, iar unicul sau fiu avea o camera doar pentru el, plina de jucarii care starneau imaginatia lui si a copiiilor din vecini.

Unchiul meu, desi cu cativa ani mai mare decat fiul poetului, era invitat frecvent la joaca in casa acestuia, ceea ce starnea uneori nemultumirea bunicului meu, care i-a interzis la un moment dat bunicii sa-l mai lase pe acolo, pe motiv ca este chemat la conac sa faca pe mascariciul pentru familie. Unchiul meu nu tine minte sa fi fost batjocorit sau desconsiderat in vreun fel la familia Paraschivescu, asa ca frustrarile bunicului probabil veneau din alte cauze (probabil diferenta de clasa sociala pe care o percepea acesta. Faptul ca familia cu trei copii primea uneori sosete uzate de la baiat, pe care bunica le carpea si le mai purtau baietii pana se rupeau de tot, sta dovada acestui lucru.).

Unchiului meu ii placea sa se plimbe prin casa, sa admire lucrurile pe care le vedea, iar la un moment dat a fost atat de tentat de un bol cu portocale, incat inainte sa plece a furat una si si-a ascuns-o in chiloti, pentru a o duce acasa si a o imparti cu fratii sai, pentru ca era o delicatete rar intalnita. Era invitat deseori si la masa, doar ca nu mai tine minte ce manca, gandul lui de copil era in principal la joaca, nu la mancare. Tine insa minte ca la conac se pregateau adeseori lucruri ciudate fata de ceea ce era el obisnuit, precum supe creme.

Una din cele cinci sotii ale poetului, pe care acesta o striga dragastos Lena, era o frumusete in ochii copiilor. Nu stiu daca pentru ca era intr-adevar frumoasa, sau pentru ca spre deosebire de femeile de rand era mereu aranjata, parfumata si rujata, ceea ce starnea admiratia celor mici.

Unchiul Marcel si-l aminteste pe Miron Radu Paraschivescu ca un barbat intre doua varste chelios, garbovit de spate, insa impunator, care il trimitea frecvent sa-i cumpere tigari la cartus si care ii lasa mereu restul. Casa lui era deseori locul unor intalniri importante, iar la un moment dat au venit atatea persoane cu autocarul, incat nu mai aveau loc in casa si in curte. Cei mai multi aveau nevoie la toaleta, iar cand acestia le-au cerut voie tatalui si unchiului sa foloseasca si toaleta lor (din curte), acesta a devenit loc de pelerinaj.

Desi poetul ii lasa sa manance cirese si alte fructe din copaci, se supara teribil daca acestia nu aveau grija si rupeau crengile. Tata a fost martorul unei astfel de furii: surprins in copac la furat de cirese, nu a reusit sa fuga pana cand nu si-a primit un bat peste picioare. Sagetat de durere, a facut pipi pe el instantaneu.

Chiar si moartea poetului este un eveniment bine intiparit in memoria unchiului meu: intr-o perioada in care masinile erau o raritate, la moartea acestuia strada pe care statea, precum si toate strazile adiacente erau pline de masini care l-au condus pe ultimul drum, iar de casa sa erau prinse dolii – trei fasii lungi de panza neagra care atarnau de la etaj pana la aproape de pamant pe fatada casei.  

Recunosc ca auzisem de Miron Radu Paraschivescu inca din copilarie, dar mai mult de faptul ca era un poet destul de cunoscut al vremii si ca a avut locuinta langa bunicii mei nu am stiut mare lucru.

Cartea doamnei Petruta Stan, precum si amintirile de familie mi l-au umanizat insa mult mai mult. Si sper ca v-am adus informatii noi si voua. In perioada urmatoare mi-as dori sa o intreb si pe o matusa, sora a bunicii, mai multe despre poet. Daca vine cu lucruri noi, interesante, o sa vi le adaug si pe acestea aici, intr-un efort de a pastra cumva bucatele necunoscute din istorie.

Sursa foto: poza am gasit-o pe https://infelsichip.ro, insa sunt sigura ca nu este sursa originala