Nu sunt străină de scrierile lui Elif Shafak – de aceeași autoare am citit in trecut “Lapte negru” și “Bastarda Istanbulului“. Ambele mi s-au părut cărți bine scrise, care reușesc să surprindă teme importante, precum schimbările pe care le cauzează maternitatea sau cât de profund greșit își poate judeca un copil părinții, atunci când nu știe care au fost întâmplările care au stat la baza unora dintre deciziile pe care le-au luat.
“Cele trei fiice ale Evei” este o carte care are o altfel de temă centrală – iubirea și religia și felul în care acestea ne ajuta sa ne definim ca persoane și să ne stabilim prioritățile. O avem în prim plan pe Peri, o soție și mamă din Istanbul, căreia îi este furată geanta. Fără să stea prea mult pe gânduri, pornește în căutarea hoțului, lucru periculos și posibil fatal.
Această ciudată înlănțuire de evenimente într-un program altfel banal pentru o femeie de circa 35 de ani din clasa de mijloc din Istanbul – participarea la o cină în casa unui prieten de familie înstărit, alaturi de soțul ei și una din fiicele sale – o va face să-și pună niște întrebări legate de întâmplări are au avut loc în urma cu 15 ani și pe care a încercat să le uite.
Astfel, într-o dualitate de planuri trecut / prezent (cu acțiunea petrecându-se atât în 2001/2002, cât și în 2016), o privim pe tânăra studentă Peri, admisă la Oxford, pe cale să înceapă o nouă viață, departe de mama profund religioasă și de tatăl alcoolic, dar care o iubește și cu care are o relație mai apropiată, precum și pe adulta Peri, reintoarsă în Istanbul, așa cum spuneam, sotie și mama, care se concentrează pe bunăstarea familiei, departe de adolescenta ambițioasă din trecut.
Pe parcursul celor peste 400 de pagini descifrăm astfel întâmplările care au dus-o pe Peri pe calea pe care se afla acum – de la o adolescenta care s-a simtit mereu intre ciocan si nicovala (nestiind daca ar trebui sa ia partea mamei sau a tatalui in certurile in familie) la o tanara confuza, aruncata intr-un Oxford pestrit si plin de provocari si pana la adulta de azi, mama si sotie, care trebuie sa ia decizii si sa aiba raspunsul la intrebari.
Ca să fac și un mic spoiler al titlului cărții, cele trei fiice ale Evei sunt Peri, Shirin și Mona, trei tinere studente la Oxford, care alaturi de profesorul Azur pornesc într-o călătorie de autodescoperire a sinelui, pornind de la seminarul despre Dumnezeu pe care îl ține profesorul unui număr redus de participanți, aleși de Azur pe criterii doar de el știute.
Deși stilul de scriere a cărții nu este greoi, cartea mi s-a părut nu atât greu de citit, cât grea ca și conținut. Am simțit adeseori nevoia sa fac pauze sa se sedimenteze ceea ce am citit, nu mi s-a părut genul de carte pe care sa o poți citi pe nerăsuflate. Poate și faptul că m-am regăsit destul de mult în firea indecisă a lui Peri m-a făcut să gândesc astfel.
Aceasta este si ultima carte cu abonament Bookster de care am putut sa beneficiez, asa ca este cu atat mai speciala.
Pentru alte recomandari de lectura puteti vizita sectiunea Carti CityFemme.
Sursa foto: arhiva personala