Biblioteca din Paris de Janet Skeslien Charles

Biblioteca din Paris este una dintre cele două cărți pe care am reușit (cam cu greu) să le citesc în concediu. Cealaltă este un roman polițist de Agatha Christie – “Misterul trenului albastru”, despre care nu știu sigur dacă o să vă povestesc.

Adică a fost drăguț, captivant (m-am prins și eu cine e ucigașul, chiar daca nu știam de ce – am ales persoana improbabilă și am urmărit detaliile lăsate de Poirot de-a lungul paginilor), dar nu știu dacă merită mai mult de atât.

Pe de altă parte, nici aceasta carte nu m-a impresionat prea mult. Tema nu este una ușoară – cel de-al Doilea Război Mondial, felul în care oamenii au fost impactati și modul în care au reușit să depună rezistență la nedreptățile vremii.

Iată descrierea cărții de pe Goodreads:

“Paris, 1939. Tânăra și ambițioasa Odile Souchet are tot ce și-a dorit: iubitul ei este un ofițer de poliție arătos, iar slujba de la Biblioteca Americană din Paris este visul vieții ei profesionale. Dar când naziștii mărșăluiesc în orașul ei, Odile poate pierde tot ce are mai drag, inclusiv mult iubita ei bibliotecă. Împreună cu mai multe bibliotecare, Odile devine membră a Rezistenței și luptă cu armele pe care le are la îndemână: cărțile. Dar când războiul se termină, în loc de libertate, Odile are parte de amărăciunea unei trădări incredibile.

Montana, 1983. Lily este o adolescentă singuratică, în căutarea unei vieți mai palpitante în orășelul ei din Montana. O vecină în vârstă, care trăiește izolată, îi stârnește interesul. Pe când Lily descoperă mai multe despre trecutul misterios al vecinei, află că împărtășesc amândouă dragostea pentru literatură, că au aceleași visuri și că sunt geloase pe aceleași lucruri, fără să bănuiască secretul întunecat care le leagă. Un roman foarte bine scris, care explorează consecințele alegerilor noastre și ale relațiilor care ne fac să fim cine suntem, Biblioteca din Paris prezintă eroismul extraordinar care se poate regăsi uneori în locurile cele mai liniștite.”

Deci nu a fost o lectură ușurică de plajă. Însă probabil am citit eu deja prea multe cărți scrise pe aceleași calapod (vorbeam mai demult la un club de carte, înainte de pandemie, când mergeam lunar la club, că toate cărțile astea noi, traduse in nu știu câte țări simultan au de fapt o formulă de scriere, un schelet după care se realizează, o ecuație de succes) și deja nu mă mai impresionează.

Două fire narative – trecut și prezent, două personaje principale, personajul din prezent îl descoperă pe cel din trecut, care acum este bătrân și are un trecut pe care ar vrea să îl uite, schimbarea constanta a planurilor narative și evident finalul care pune totul cap la cap.

Dacă nu ați citit nimic (sau prea mult) scris de genul acesta – atunci nu as vrea sa va descurajez, cartea e destul de bine scrisa, personajele principale sunt femei (asta e mereu un mare plus pentru mine, prefer eroinele puternice), devine captivantă, sunt ceva răsturnări de situație, puteți înțelege mai bine atmosfera din Paris din anii ’40.

Dar după ce termin lecturile pe care le mai am necitite in biblioteca, cred că o să mă întorc o perioadă la clasici și o să recitesc o parte din lecturile care mi-au influențat adolescenta, as vrea sa vad daca le înțeleg mai bine acum ca adult și dacă mă mai impresionează la fel de mult.

Pentru alte recomandari de lectura puteti vizita sectiunea Carti CityFemme

Sursa foto: arhiva personala

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

18 + thirteen =