De mai bine de o luna, de cand am decis sa îmi închiriez apartamentul, am avut de-a face cu o mulțime de personaje, mai mult sau mai puțin pitorești. Cum ma prezint doar de o parte a baricadei, cea a proprietarului, nu am pretenția ca dețin adevarul absolut, însă in propria apărare vin cu argumentul ca și eu, la rându-mi, am fost chiriașa mai bine de vreo 7-8 ani, in diverse forme (la cămin, in gazda, in co-locațiune alături de o prietena, in chirie cu iubitul). 🙂

Așa ca, încerc in permanenta sa fiu echidistanta și sa ofer unui posibil chiriaș ceea ce mi-as fi dorit eu de la foștii proprietari:

1. Dreptul la intimitate – se subînțelege sau ar trebui sa se înțeleagă faptul ca atunci când îți închiriezi apartamentul nu ai de ce sa îți deranjezi chiriașul cu vreun fel de vizita, in afara de vreo urgentă sau cine știe ce problema administrativă. Și, evident, trebuie sa îți anunți vizita in prealabil, nu? Cu toate acestea, nu sunt puțini proprietarii ce apar direct la usa, folosesc cheile de rezerva și intra in locuința atunci când chiriașii sunt plecați sau se invita săptămânal sa vadă cum mai arată imobilul.

2. Un raport corect calitate-preț – am studiat ofertele zonei, am verificat sa îndeplinesc mare parte dintre cerintele ce exista acum pe piața din partea chiriasilor, am întrebat diverse cunoștințe ce cred despre prețul ce il cer și chiar am consultat o agenție imobiliară înainte de a propune prețul pe care mi-l doresc. Apoi, posibil sa fiu subiectiva, însă sunt convinsă ca sunt genul de persoana corecta și nu încerc nicicum sa ma îmbogățesc pe spatele altora, dar nici sa ies in pierdere.

3. Disponibilitate permanenta de a rezolva și oferi soluții pentru problemele locuinței – chiar dacă este evident ca proprietarul este cel ce trebuie sa se ocupe pentru a repara un robinet stricat, tencuiala căzută sau mai știu eu ce alte chestii de genul, realitatea este adesea ceva mai diferită pentru mulți proprietari. Însă, in ceea ce ma privește, știu foarte bine ce obligații am ca proprietar și pot înțelege inconvenientele materiale sau morale ale chiriașului dacă nu mi-as respecta obligațiile. Pana la urma, intr-un contract de închiriere nu este vorba doar de a primi bani, ci și de a oferi anumite servicii, nu?

4. Seriozitate și parolism – dacă am promis și am negociat un anume aspect in ceea ce privește chiria, nu văd de ce m-as răzgândi sau m-as preface ca nu îmi aduc aminte despre aceste discuții.

In fine, trecând peste introducerea un pic prea lunga, mi-as dori sa aduc in prim-plan câteva tipologii de posibili chiriași de care orice proprietar se ferește:

1. Chiriașul răzgândac – te vezi cu el, se arată super încântat de preț, condiții, zona, stabiliți sa faceti un contract și, când colo, surpriza! Te suna (sau cel mai adesea te anunța prin sms) ca nu mai este interesat de apartament. Wtf? Este o noua forma de a socializa după pandemie? Oamenii chiar nu mai au ce face acasă și decid sa vizioneze apartamente ca sa își mai piardă timpul? Măcar de ti-ar oferi un simplu motiv pentru care nu il mai interesează locuința!?

2. Chiriașul răpit de extratereștrii – timp de câteva zile te bombardează cu zeci de întrebări si propuneri, ca in final, sa stabiliți o data pentru vizionare. La final, la ora și data stabilită, te trezești ca nu mai apare nimeni și, in plus, nu îți mai raspunde nici la telefon, mail etc… Cea mai ciudata forma de dispariție, zău așa!

3. Chiriașul pet-friendly – te asigura ca are doar un cățeluș drăguț și cuminte, care niciodată, dar niciodată nu a stricat ceva in locuința (ca mai apoi sa detalieze ca pe lângă cățelușul cuminte și ascultător, care, apropos, e ditamai blanosul, are și o pisicuța la fel de cuminte și drăguța, și un papagal și vreo 3 hamsteri). Ei, hai ca exagerez un picuț cu aceasta tipologie, însă știu din propria experiența ca animăluțele nu pot fi controlate și cele ce stau închise singure intr-un apartament pot suferi de anxietate și pot roade/zgâria mobilier, pot plânge și deranja vecinii, își marchează teritoriul cu pipi etc… Nu mai înțelegeți greșit, iubesc animăluțele, dar este dreptul meu ca proprietar sa accept sau nu un chiriaș cu animăluțe de companie.

4. Chiriașul victima – de cum aveți primul dialog, acesta se plânge cât de tiran era fostul proprietar, cât de rai erau vecinii, ce scumpă era întreținerea, cum suferea el între 4 pereți și câte și mai câte de genul… Scurt și la obiect: nu ma plătești sa îți fiu psiholog, așa ca problemele acestea (reale sau închipuite) nu ma interesează! Eu am un anumit bun ce ti-l închiriez și tu trebuie sa îmi vorbești doar pe seama acestei oferte, e clar?

5. Chiriașul jucător-negociator – de îndată ce ai lăsat primul leu, acesta plusează și plusează, iar când pui stop, îți spune cu zâmbetul pe buze ca nu se încadrează in buget. Pai, bai nene, atât timp cât ei ti-am oferit transparentă și ai știut din start prețul pe care il cer, de ce ai venit sa îmi pierd timpul cu tine? Nu știai din start ce buget ai?

6. Chiriașul “teoria relativității” – îți pune o întrebare astăzi, ii răspunzi, revine cu o alta întrebare peste vreo săptămâna, ai bunul-simt sa ii răspunzi din nou și apare gingaș ca o floare cu o noua întrebare după vreo alte 2 săptămâni. Spuneti sincer, nu-i așa ca nici nu te poți supăra pe unul ca el? Pur și simplu, pentru acesta timpul este atât de… RELATIV . Sunt sigura ca, dacă sunteți proprietari, ați întâlnit astfel de tipologii sau altele in plus. Va aștept și pe voi cu alte mărturii sau istorioare de genul, sa facem haz de necaz sau sa găsim o cale de mijloc, ce spuneti?

In loc de concluzii: Nu, nici proprietarii nu sunt perfecti, însă o buna comunicare, compromisul, buna-creștere și cuvântul dat de ambele părți ar trebui sa primeze atunci când ne dorim funcționarea corecta a unui contract de închiriere.

P.S: Căsuța mea tocmai a găsit doi chiriași care sper sa ii dea viața și sa o transforme in căminul lor .

Autor articol: Alina / Sursa foto: pixabay.com