Viata cu un bebe de un an si doua luni

Nu cred ca pot generaliza si ca pot vorbi in numele tuturor mamelor cand spun asta, dar cred ca ceea ce ne lipseste cel mai mult dupa nastere, pe langa odihna, este sentimenul de a fi feminine. Toate acele mici lucruri de ingrijire – pensat, epilat, machiat, vopsit, manichiura, pedichiura, parfum, bijuterii si accesorii, care poate par frivole – mi-au lipsit enorm in anul care a trecut. Era imposibil sa le fac? Nu, nu imposibil, insa mult mai greu, si am trecut printr-o perioada in care mi se parea ca pur si simplu nu merita efortul.

Desi nu-mi vine sa cred, bebe Mihai are deja un an si doua luni. Nu stiu cum a trecut timpul, desi am avut o perioada in care mi se parea ca zilele trec tare greu. M-am simtit coplesita? Uneori, nu foarte des. M-am simtit singura / insingurata? Da, dar mai putin decat ma asteptam. Mi s-a schimbat viata? Da, absolut. In rau sau in bine? Nu cred ca schimbarile sunt rele si nici nu pot privi lucrurile in termeni simplisti de “rau” sau “bine”. E total altceva, mai complex, mai complicat, uneori mai frustrant, pentru ca mai depinde cineva de tine si nu mai esti stapana pe programul tau. Dar si mai frumos, mai emotionant, plin de lucruri noi.

De multe ori ma simt ca cioara care isi admira puiul si care i se pare ca al ei e cel mai frumos si mai destept. Evident ca imi plac si alti copii (in general copiii prietenilor si cei din familie) si mi se par multi draguti, simpatici, isteti. Dar evident ca nu e niciunul ca al meu. Desi fiecare are ritmul lui de crestere si dezvoltare, mi s-a parut wow ca Mihai a inceput sa mearga la 10 luni, ca deja stie o gramada de cuvinte si imita cateva animale, ca este sociabil, ca mananca bine (fara sa trebuiasca sa ma rog de el), ca doarme toata noaptea si ca este foarte ambitios (si de multe ori incapatanat).

Deja are o personalitate proprie, intelege multe din ce ii spui, vocifereaza daca nu este de acord cu tine, accepta sa fie mangaiat si alintat cand vrea el, nu tot timpul, iubeste carticelele si jucariile care fac zgomot atunci cand le arunca. 😀

Insa in toata aceasta poveste, in care lucrurile se invart in jurul lui, locul meu unde este? Sunt doar mama si atat? Mai citesc si eu bloguri si articole si stiu cateva femei prin blogosfera care si-au descoperit vocatia dupa ce au devenit mame. Ei bine, nu e si cazul meu. Nu ma defineste rolul de mama, este doar unul din rolurile pe care le am si probabil cel mai important, insa nu e tot ce sunt.

Iar in ultimele doua luni am inceput sa vad luminita de la capatul tunelului – inceputul unei normalitati (alta decat cea de dinaintea aparitiei copilului), o normalitate in care incep sa am timp pentru mine – timp sa-mi fac un program de masa organizat si mai sanatos, timp sa merg la masaj (si in curand sper si la sala), timp sa fac cate un curs online sau sa particip la cate o sesiune video live, timp sa scriu pe blog si sa citesc (din fericire, lucrurile astea nu le-am intrerupt pana acum), timp sa ma ingrijesc cu cate o masca de fata, o manichiura (anul trecut mi-am facut unghiile de maxim trei ori, in contextul in care inainte de nastere imi faceam unghiile saptamanal) si timp sa ma intalnesc (sau macar sa vorbesc) cu cate o prietena.

De unde acest timp si aceasta schimbare? In primul rand, sotul meu si-a schimbat serviciul si e mai mult acasa si se ocupa foarte mult de Mihai (o facea si inainte, dar era mult timp plecat), iar in al doilea rand Mihai creste, nu mai e lipit de mine, vrea sa fie independent. Asa ca acum pot in sfarsit sa ma machiez inainte sa iesim la plimbare, sa-mi dau cu parfum sau sa-mi pun o bijuterie, lucruri care mi se par wow si care imi dau o stare de bine! 🙂

Deja simt ca daca voi clipi de doua ori trece si anul acesta si ma voi intoarce la serviciu (mi-e dor de munca, sa fac lucruri destepte si interesante, sa ma simt utila din alte puncte de vedere) si va trebui sa ne formam o alta rutina si o alta normalitate, dar momentan ma bucur de aceasta perioada asa cum e, plina de rasete (si tipete cand nu primeste ce vrea), de mirare in fata lucrurilor noi, de invatare si pentru mine de redescoperire a feminitatii. 🙂

Daca am mamici care ma citesc, voua cat v-a luat pana v-ati acomodat cu rolul de mama si ati gasit din nou timp pentru voi?

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *