Noutatile lunii martie 2021

Editura Publisol lansează Colecția FeminIN – 10 capodopere ale literaturii române

Editura Publisol marchează începutul primăverii prin lansarea unei colecții de romane dedicate femeii. Colecția FeminIN cuprinde zece cărți de referință ale literaturii române. O pleiadă de personaje care, de două secole încoace, au canonizat o anumită viziune asupra femeii și feminității.

Iubita, Ingenua, Inaccesibila, Mama, Fiica, Soția, Gospodina, Adulterina – tipuri umane care, în operele reunite în această colecție, capătă concretețe în măsura în care corespund unui anumit „ideal de feminitate“ stabilit ex cathedra de bărbați.

Studii introductive semnate de 10 critici literari și tineri cercetători 

Studiile cu care se deschid toate volumele colecției încearcă să deconstruiască această imagine care s-a perpetuat în literatura română, propunând, în același timp, și noi chei de lectură. Scopul e ca operele trecutului să se poată reconecta, în măsura posibilului, atât cu prezentul literaturii, cât și cu realitatea socială.

Prima carte din colecția FeminIN publicată de editura Publisol, este reprezentată de romanul Ioana de Anton Holban, prefața cărtii purtând semnătura Daianei Gârdan. 

Recuperată târziu ca operă importantă a canonului interbelic, Ioana este poate cartea cea mai proustiană – adaptată la fondul și la tramele autohtone – dintre toate romanele cu astfel de ambiții scrise de prozatorii români în epocă. Romanul e o excepție în literatura noastră, propunând un personaj feminin cu atribute bine individualizate, ce e mai degrabă un agent activ (nu pasiv) în cadrul cuplului protagonist. În plus, Holban reușește să scoată parțial povestea Adulterinei din cadrele strâmte și clișeizate ale literaturii vremii. Ioana marchează un moment experimental și este un vârf al proustianismului românesc”, afirma Daiana Gârdan.


Cristian China-Birta lansează prima carte de marketing din România care prezintă întreaga strategie din spatele colaborărilor cu influenceri

Bloggerul și antreprenorul Cristian China-Birta lansează ”Ce ne facem dom’le, cu influencerii ăștia?”, o carte despre influencer marketing destinată atât celor care activează în mediul de business, marketing și comunicare, cât și tuturor celor curioși să afle răspunsul la întrebarea din titlu. 

Într-o lume în care conceptul de influențare reprezintă mai degrabă un subiect controversat, Cristian China-Birta vine cu o abordare nouă. Cartea propune un unghi diferit din care să privim influencerii, punând în lumina reflectoarelor avantajele pe care le pot aduce brandurilor și mediului de afaceri. Influencerul este o resursă ca orice altă resursă care are potențialul de a te ajuta în ceea ce faci. Pe care o activezi în acord cu obiectivul de marketing pe care îl ai, în baza unui contract, a unui brief și a unui buget. Și de la care te aștepți să obții anumite beneficii. Orice alt mod de a te uita la un influencer este contraproductiv, susține autorul. 

”Ce ne facem, domle cu influencerii ăștia?” este prima carte din România care își propune să consolideze relația antreprenorilor sau a oamenilor de marketing cu influencerii, educând totodată opinia publică pe această temă. Astfel, cartea poate fi văzută ca un ghid util pentru realizarea campaniilor cu influenceri, atingând atât aspecte strategice și creative, cât și teme administrative. Lectura ia forma unui traseu pe parcursul căruia vei găsi răspunsuri la toate întrebările care te vor ajuta să înțelegi, până la finalul acesteia, cine sunt influencerii și ce beneficii pot aduce brandului tău. Structura informațiilor și sfaturile pragmatice din spatele experienței de agenție fac din această carte o resursă indispensabilă pentru oricine dorește să investească în colaborările de influencer marketing. 


Toulouse Lautrec lansează un nou cântec– „Fata cu ochii verzi”

După „Iubita mea doarme”, primul single lansat de Toulouse Lautrec în anul 2021, băieții continuă să lucreze la material nou și revin acum cu o nouă piesă – „Fata cu ochii verzi”!

Noul single Toulouse Lautrec este disponibil pentru download și streaming pe toate rețelele digitale: https://smarturl.it/fata-cu-ochii-verzi

Așa cum ne-au obișnuit, Toulouse Lautrec cântă despre aspecte antagonice ale lumii în care trăim, de la dragoste, sex până la protest și critică socială. „Fata cu ochii verzi” este, de exemplu, o incursiune în lumea complicată a moralității și hedonismului lumii contemporane.

Toulouse Lautrec lucrează la un album compus într-o sâmbătă dimineața. Cel de-al cincilea album al formației se zvonește ca va ieși în toamna acestui an. Prima piesă lansată de pe acest album, „Iubita mea doarme” a ajuns până pe prima poziție a topurilor de radio alternativ.

Toulouse Lautrec descind din familii aristocrate. Ei au copilărit pe pajiști verzi și întinse în fața castelului și au crescut cu sunetul cornurilor de vânătoare și mirosul parfumurilor de contesă rumenă în obraji. Desi predestinați studiului academic și educației alese, viața i-a aruncat în păturile cele mai cârpite ale societății. Influențați inițial de Rene Pricetau și John Lewis Brown, ei și-au găsit drumul în mijlocul boemei rebele. Sunt obișnuiți ai localurilor de noapte, sunt pasionați de femei, absint și opium, scuipă în microfoane, gesticulează pe corzi în cabaret și, îmbătați de succes, sparg fețele tobelor din localuri și se uită sub crinolinele fetelor.


„Avdives, khetanes” – proiectul care vizează creșterea sustenabilă a calității vieții comunităților de romi din comuna Belin din Covasna și cartierul Ferentari, București

Fundația Amfiteatru a demarat un nou proiect ce are ca obiectiv creșterea sustenabilă a calității vieții comunităților de romi, contribuind la creșterea incluziunii și abilitarea romilor din două zone marginalizate ale României – comuna Belin, jud. Covasna, și cartierul Ferentari, București. 

Parte din programul „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, proiectul „Avdives, khetanes”/ „Astăzi, împreună” a început în ianuarie 2021, se va derula pe parcursul a doi ani și beneficiază de o finanțare în valoare de 856678 Euro.

Proiectul răspunde unor nevoi pe care Fundația Amfiteatru le-a identificat în urma cercetărilor în teren și a comunicării cu instituțiile locale, dar și prin experiența dobândită în implementarea unui proiect POCU început în 2018 la Belin, ce are ca scop combaterea abandonului școlar. Discriminare multiplă, statut socio-economic scăzut, risc major de abandon școlar, lipsa accesului la informare, deprivare materială, lipsa perspectivelor de viitor și delincvență juvenilă sunt doar câteva dintre problemele care caracterizează comunitățile din Belin și Ferentari.

Proiectul include acordarea de servicii educaționale și de sănătate pentru 300 de copii în situații de vulnerabilitate, servicii pentru creșterea gradului de pregătire profesională și îmbunătățirea stării de sănătate (respectiv menținerea unui stări de sănătate bune) pentru 350 de adulți în stare de vulnerabilitate din cartierul Ferentari, București prin furnizarea unui serviciu de ocupare și a unui serviciu medical, susținerea unui program cultural de abilitare pentru 400 de persoane de etnie romă, instruirea a 20 de cadre didactice în pedagogia experiențială și incluziune, formarea a 10 specialiști în incluziunea romilor și a 45 de specialiști și lideri romi în advocacy.


Salvați Copiii România, Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova și MSD România demarează cea mai amplă intervenție transfrontalieră pentru sănătatea mamelor adolescente și prevenirea maternității timpurii

În vreme ce România continuă să se mențină pe primele locuri în Uniunea Europeană în privința mortalității infantile, situația din Republica Moldova este chiar mai dramatică, riscul de deces al copiilor sub un an fiind de douӑ ori mai mare față de media U.E. (8,7 decese la 1.000 de născuți vii).

Una dintre cauze este comună: incidența crescută a nașterilor în rândul mamelor adolescente. Circa 1 din 10 nou-nӑscuţi din România provin din mame adolescente, aşa cӑ nu este surprinzӑtor faptul că aproape un sfert dintre mamele sub 18 ani din U.E. (23%) trăiesc în ţara noastrӑ. Din cele 199.720 de nașteri înregistrate în România în 2019, 749 provin de la fete sub 15 ani și 17.933 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani.

În ceea ce privește Republica Moldova, 1.908 de copii s-au născut din mame cu vârsta sub 20 de ani în 2019, conform datelor provizorii furnizate de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova.

Salvați Copiii România, alături de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC), lansează, cu sprijinul companiei farmaceutice MSD România, cea mai amplă intervenție în sănătate publică pentru creșterea accesului la servicii medicale, educaționale și sociale pentru adolescente însărcinate, mame adolescente și copii sub 5 ani din zone rurale defavorizate din România și Republica Moldova.

„Mortalitatea infantilă și maternă, precum și maternitatea timpurie continuă să fie fenomene dramatice, ale căror cauze sunt atât socio-culturale, cât și medicale. De aceea, este vitală prevenirea acestora în comunitățile vulnerabile, acolo unde adolescentele nu au acces la educație medicală și la servicii medicale de bază. Conceptul intervenției are la bază câteva dimensiuni cheie: proximitate, calitate, caracterul integrat, implicare multisectorială și, nu în ultimul rând, durabilitate. Cu ajutorul experților locali dorim să aducem servicii de calitate cât mai aproape de adolescentele însărcinate, mamele adolescente și copiii lor și să le oferim acces la servicii integrate (medicale, sociale, educaționale), adaptate nevoilor lor”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.


TOMMY HILFIGER FACE URMATORII PASI SPRE REPREZENTAREA MINORITATILOR PE TERMEN LUNG

Tommy Hilfiger anunta inceperea unor parteneriate cheie in cadrul proiectului People’s Place Program. Avand la baza lunga istorie de colaborare a lui Tommy Hilfiger cu diverse talente, voci remarcabile din comunitate BIPOC, parte din lumea modei, se vor alatura proiectului cu scopul de a promova comunitatile nereprezentate corespunzator.

People’s Place Program este o piatra de temelie in eforturile noastre de a deschide usa tuturor celor care au fost ignorati de industria fashion”, a declarat Tommy Hilfiger, Designer Principal, Tommy Hilfiger Global. „Acest spirit primitor a fost intotdeauna un fundament al brand-ului nostru si suntem aici pentru a face mai mult si pentru a face mai bine.”

People’s Place Program a fost lansat in iulie 2020, avand ca sursa de inspiratie primul magazin care purta acelasi nume, infiintat de Tommy Hilfiger in 1969, in orasul sau natal, Elmira, NY. Prin acest proiect se doreste amplificarea eforturilor companiei si dedicarea resurselor necesare pentru a dezvolta oportunitati si a creste vizibilitatea comunitatilor neprezentate corespunzator in industria modei si a confectiilor din intreaga lume. Platforma actioneaza pe baza acestor angajamente prin trei piloni – Parteneriate si Reprezentare, Asistenta in Cariera & Acces la Industrie si Leadership in Industrie – cu obiectivul de a realiza schimbari semnificative si de lunga durata.

Suntem hotarati sa continuam procesul de a ne transforma vorbele in fapte“, a spus Avery Baker, President & Chief Brand Officer, Tommy Hilfiger Global. „Echitatea si incluziunea nu pot fi realizate prin recunoasterea pe termen scurt; trebuie sa le aducem in prim plan in fiecare zi.”

Se anunta astfel cu entuziasm prima runda de parteneriate People’s Place Program, oferindu-i oportunitatea lui Tommy Hilfiger ca pe tot parcursul anului sa colaboreze cu lideri recunoscuti pentru promovarea incluziunii si a diversitatii.

People’s Place Program va fi in parteneriat cu FRD pentru a finanta si sprijini un nou studiu de cercetare numit ”The Unsung History of American Sportswear”, care va duce la descoperirea influentelor trecute cu vederea, parte din cultura americana a comunitatii persoanelor de culoare, ce se regasesc in stilurile iconice TOMMY HILFIGER. Pe parcursul anului 2021, cercetarea va fi dezvoltata in mai multe serii de continut si resurse educationale care vor fi disponibile intern, precum si pentru colegii din industrie si consumatori.


The summer edit: pantofii noului sezon by Deichmann

Fashion Weeks din principalele capitale ale modei, chiar si in format digital, ne-au lasat dornici de a ne imbogati garderoba cu piese fresh si cat mai estivale. In definitiv, nimeni nu mai vrea sa auda de sezonul rece si ne vedem deja fast-forward in zile fierbinti de vara, alaturi de un cocktail aromat. Aloha!

DEICHMANN face o trecere in revista a celor mai hot tendinte in materie de incaltaminte, traduse in noile modele disponibile incepand de acum in magazine. De la saboti cu talpa chuncky la clasicul sneaker, iata ce ne dorim in noul sezon:

Platforme – Fie ca le iubesti sau te feresti de ele, sandalele cu platforma au defilat spre noul sezon la toate marile case de moda internationale. Hot: poarta-le cu jeans in varianta grounge, cu talpa stil “tractoras”. 

Intre degete – Slapii de piscina fac un upgrade in piele in varianta de oras. Fixatia designerilor pentru confort in acest sezon a dat nastere unor versiuni chic cameleonice, potrivite unor decoruri smart -casual. 

Flower power – Sandalele inflorate sunt cele mai chic descoperiri din acest sezon: tocul mic, patrat sau ascutit si baretele care subtiaza optic talpa piciorului sunt retetele succesului in combinatie cu sosete subtiri (da, ai citit bine). 


Ziua Internationala a Femeii 2021 – FOREO Wonder Women

Dupa succesul de anul trecut de Ziua Internationala a Femeii, cand aproape 16.000 de femei au participat la campania FOREO, centrul suedez de inovare a anuntat o campanie FOREO Wonder Woman pentru anul 2021. FOREO sarbatoreste femeile care sustin si inspira alte femei, care continua sa schimbe lumea in bine cu forta, curajul, optimismul, inteligenta si bunatatea lor. Femeile puternice sustin femeile ca de exemplu „Unde curge energia, mintea merge”. Prin urmare, FOREO intreaba: „Cine te-a inspirat sa ai o viziune pozitiva asupra vietii tale, cine te-a motivat sa mergi inainte – cine este pentru tine Wonder Woman?”

Intr-o lume in care succesul poate insemna atat de multe lucruri, FOREO incurajeaza femeile sa-si impartaseascapovestile despre femeile puternice din viata lor. Inspiratia nu vine neaparat din succesul afacerii, din putere sau din educatie, poate fi un mic act de bunatate in momentul in care aveam cu adevarat nevoie de cineva, in momentul in care ne doream un sfat intelept, cand „eram jos”, in momentul in care aveam nevoie de incurajare.

Wonder Woman ar putea fi o gospodina cu unul sau cinci copii, ar putea fi o femeie pilot sau un inginer, ar putea fi o asistenta, ar putea fi o mama sau o sora, o fiica sau o vecina, ori o doamna casier din supermarket. Sa cream lumea in care succesul poate avea atat de multe fete.

Pentru a participa la campania FOREO Wonder Women, trebuie sa nominalizezi o femeie puternica postand o fotografia cu ea, impartasind povestea despre cum a influentat acesta viata ta si ss adaugi hashtag #choose2inspire in perioada 1-8 martie 2021. FOREO va recompensa 1000 de femei puternice “Wonder Women” oferind cate un dispozitiv UFO mini (in valoare de 119 euro) si mastile adecvate Make My Day Masks si Call It a Night Masks pentru cele care au avut cel mai puternic impact emotional in viata altor femei.

„Noi, cei de la FOREO credem in spargerea tiparelor, standardelor si abordarilor inovatoare perturbatoare, cu scopul de a imbunatati viata oamenilor. Campania IWD 2021 FOREO multumeste celor One Thousand Wonder Women pentru abilitate, inspiratie, forta si pentru impactul pozitiv si puternic ce l-au avut asupra vietii altor femei.”  incheie Vladimir Cuturilo, directorul general al FOREO Eastern Europe.


Cupio sărbătorește 9 ani de frumusețe 

Povestea Cupio România a început pe 5 martie 2012, odată cu deschiderea primului magazin în Timișoara. Sub deviza unui brand care oferă servicii inovatoare și accesibile, Cupio s-a integrat natural în rutina de îngrijire personală a iubitoarelor de frumusețe și permanent a oferit experiențe de shopping personalizate celor aproximativ 500.000 de clienți.

Clienții Cupio sunt constant sursa de inspirație a dezvoltării brandului, astfel că în portofoliu au fost adăugate permanent noi produse și categorii, compania comercializând în prezent peste 10.000 de produse și având 11 sub-branduri proprii. În cei nouă ani de activitate s-au vândut peste 4.000.000 de produse prin magazinul online, iar magazinele stradale și din centrele comerciale au înregistrat peste 7 milioane de produse vândute.

„Este momentul potrivit să le mulțumim angajaților, consumatorilor și partenerilor noștri pentru că ne sunt alături în această poveste de succes care durează de 9 ani”, a declarat Răzvan Ștefănescu, cofondator Cupio.

Dacă în anul 2012 compania începea activitatea cu 1 angajat, în 2021 echipa Cupio este formată din 130 de persoane, din care mai mult de jumătate lucrează în cele 20 de magazine din țară. Lor li se alătură trainerii și ambasadorii brandului.

„Am crescut alături de clienții noștri, am inovat și ne-am propus să le întrecem așteptările. Angajamentul, pasiunea și expertiza echipei noastre, combinate cu loialitatea clienților, dar și dezvoltarea portofoliului de produse ne-au adus unde suntem azi: brandul nr. 1 în România din domeniul manichiurii, conform unui studiu de piață efectuat de Market Vector”, a menționat Raluca Ștefănescu, cofondator Cupio.


MamaBoutique, magazinul care a înregistrat 40% creștere oferind o experiență WoW de sarcină și maternitate 

Anul 2020 a reprezentat o provocare pentru multe afaceri, însă business-urile care au mizat în continuare pe crearea unei relații de durată cu clienții se pare că au avut de câștigat chiar și în vremuri tulburi. Dovadă este evoluția înregistrată de MamaBoutique.ro, magazinul dedicat mamelor și perioadei maternității, care a făcut din dorința de a oferi o experiență premium clienților un motor de succes al afacerii. 

Brandul a avut încă de la început o misiune clară: să ofere produse de calitate pentru gravide, articole care le fac să se simtă minunat toată perioada sarcinii și a alăptării și care le ușurează activitățile zilnice prin funcțiile inteligente.

Comunicarea onestă și oferirea unor servicii de calitate sunt principiile care au adus magazinului MamaBoutique creșteri de 40%, chiar pe timp de pandemie. Sub deviza WoW Maternity, echipa a reușit să rămână fidelă stilului de business pe care le urmează privind serviciile oferite și să vină în sprijinul clientelor cu produse premium, inteligente și cu funcționalitate pe lungă durată, dar și să inoveze prin colecțiile proprii. 

“Anul 2020 va rămâne în memoria noastră cu siguranță, pentru că ne-a provocat să ne adaptăm la cererea modificată de împrejurări. Am ascultat dorințele și nevoile părinților, am pus mereu accentul pe o relație relevantă cu clientele noastre, iar această direcție ne-a ajutat să ne revenim rapid în Q4 al anului pandemic cu o creștere de 40% față de anul anterior. Am dezvoltat produse noi, precum colecțiile proprii WoW MoM și cea de Baldachine, iar clienții au fost receptivi și încântați de abordarea noastră”, spune Claudia Știrbei, Owner MamaBoutique.

“Tot ce oferim la MamaBoutique reprezintă articole aliniate cu valorile brandului nostru și avem o serie de criterii pe care le respectăm cu fermitate. Alegem doar produse certificate, premiate la nivel mondial și revoluționare, care funcționează după principii inteligente și care servesc mai multe nevoi. Spre exemplu, oferim mamelor o alternativă revoluționară pentru alăptare cu ajutorul pompei de sân Lolla&Lykke, singura pompă de sân electrică smart din piață, premiată la Mother & Baby Award UK. ” Claudia Știrbei, Owner MamaBoutique.


Grupul LEGO și adidas colaborează pentru două noi colecții originale 

Grupul LEGO și adidas au anuntat o nouă colecție în cadrul parteneriatului de lungă durată dintre cele două companii lider în industriile în care activează. Noua colecție cool cuprinde o varietate de culori aparte și un design inspirat de LEGO® DOTS® și de LEGO® NINJAGO. Colecția va fi disponibilă pe www.adidas.com/LEGO, începând cu data de 4 Martie.

Noua colaborare face parte dintr-un parteneriat pe termen lung între cele două companii și își propune să aducă mai multă distracție atât în viețile copiilor cât și ale adulților, prin intermediul produselor hazlii – haine, echipamente sau cărămizi. Parteneriatul a debutat cu modelul de sneakers ZX 800, în septembrie 2020, iar de atunci, fanii au avut ocazia să se bucure de cele două branduri în moduri cu totul noi. Cel mai recent exemplu este colecția adorabilă de haine și încălțăminte pentru copii, împachetată în cele patru culori originale LEGO (roșu, galben, albastru și verde). Acesteia i se alătură astăzi cele două noi colecții inspirate de DOTS și NINJAGO. 

Colecția adidas x LEGO DOTS este despre potențialul creativ fără limite al copiilor. Colecția le permite să își exprime personalitatea, să își creeze propriul stil și să arate lumii cine sunt cu adevărat, folosind modele colorate și distractive. Design-ul jucăuș va da curs unui exercițiu de imaginație și le va inspira copiilor că este lumea lor, unde ei fac regulile, și poate fi cât mai animată. 

Colecția adidas x LEGO NINJAGO include articole dedicate aniversării de 10 ani a acestei teme LEGO, dar și lumii atemporale din clasicul NINJAGO. Prin intermediul acestei colecții copii vor putea să pășească în mijlocul acțiunii imediat, în stilul ninja. Cu un design dinamic, care reprezintă puterile elementare NINJAGO, colecția le permite celor mici să devină adevărați ninja. 


Raluca Radu, ANSWEAR: “Piața comerțului online din CEE va avea în continuare o creștere dinamică în sectorul de fashion“

Livrarea cât mai rapidă, asigurarea unui proces de returnare cât mai simplu posibil, cel mai eficient serviciu pentru clienți și extinderea numărului de branduri din portofoliu sunt principalele obiective din 2021 ale retailerului online polonez ANSWEAR pentru cele 7 piețe europene în care activează, inclusiv România.

În timpul pandemiei, multe persoane s-au îndreptat către shopping online din motive de siguranță, ceea ce a dus la creșterea numărului de clienți și vânzărilor de pe ANSWEAR.

Întrucât pe piețele din CEE rata pătrunderii comerțului online este mai mică față de Europa de Vest, piața comerțului online din această regiune va avea în continuare o creștere dinamică în sectorul de fashion“, spune Raluca Radu, Country Manager ANSWEAR România.

Datorită acestor tendințe din ecommerce, schimbării comportamentului de consum al clienților și noutăților pe care le pregătește, ANSWEAR va continua și în acest an ritmul ascendent în privința creșterii vânzărilor și numărului de clienți.

Din cauza limitărilor și distanțării fizice nu s-au mai organizat concerte, spectacole, evenimente și petreceri. Prin urmare, clienții nu au avut nevoie să cumpere ținute elegante, precum rochii, costume, cămăși sau pantofi cu toc. În același timp, s-a conturat mai mult nevoia de a purta haine confortabile în îndelungul timp petrecut acasă, precum tricouri, pantaloni de trening, leggings, pijamale, lenjerie de corp, papuci și articole de îmbrăcăminte sport.

“Preconizăm că tendința de a purta și cumpăra haine confortabile va persista în continuare și de aceea am dezvoltat oferta pentru aceste categorii de produse și pentru sezonul următor”, mai spune Raluca Radu.


Intampina primavara cu atitudine! Vino in ParkLake si cucereste un nou stil!

Primavara aceasta ParkLake intampina in siguranta toti pasionatii de shopping care asteapta cu nerabdare sa exploreze noile colectii primavara-vara si sa descopere tendintele sezonului. Timp de o luna, in perioada 01 martie – 31 martie 2021, campania „Cucereste un nou stil” derulata in centrul comercial ParkLake recompenseaza shopping-ul cu atitudine prin 3500 de vouchere in valoare de 50 RON, pentru cumparaturi de minim 150 RON, si 3 vouchere in valoare de 2000 RON, oferite prin tragere la sorti.

Pentru ca in luna martie sarbatorim femeia si forta extraordinara pe care o emana prin tot ceea ce face, ParkLake Shopping Center invita bucurestenii sa se bucure de o sesiune de shopping intr-un cadru placut si relaxant, unde se respecta toate masurile de siguranta si protectie pentru ca fiecare sa beneficieze de o experienta la cele mai inalte standarde. 

Toti impatimitii modei sunt asteptati sa descopere noile colectii de haine si incaltaminte, genti, accesorii, ceasuri sau bijuterii si sa isi aleaga articolele care le definesc cel mai bine stilul.

Regulamentul complet al campaniei este disponibil pe www.parklake.ro .

„Ofera-i un zambet! Poate fi singurul.”

Pentru ca luna martie este o invitatie deschisa spre cultivarea frumosului din fiecare, devine de asemenea si prilejul oportun sa intelegem ca frumusetea fiecarei femei infloreste intr-un mediu sigur, cladit pe incredere si respect. 

ParkLake s-a alaturat campaniei – „Ofera-i un zambet! Poate fi singurul.”,  initiata de Primaria Sectorului 3 impreuna cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 3, pentru ca impreuna sa ajute la construirea unui viitor in siguranta pentru victimele violentei domestice. 

In perioada 1 – 8 martie, ParkLake va gazdui o expozitie de fotografie care surprinde ipostaze tulburatoare ale violentei domestice exercitate asupra femeilor. Expozitia se va incheia prin organizarea unei licitatii, urmand ca fondurile stranse sa fie directionate Adapostului Sf. Maria din Sectorul 3, spatiul unde victimele violentei domestice pot beneficia gratuit de servicii sociale. 


FlorideLux.ro lansează colecția de primăvară și estimează vânzări de 75.000 euro în perioada 1-8 Martie   

FlorideLux.ro, unul dintre cei mai mari retaileri de aranjamente florale și cadouri online și offline din România, a lansat noua colecție de primăvară denumită Spring for Everyone 2021 și estimează vânzări de circa 75.000 de euro pentru perioada 1-8 Martie. 

Potrivit reprezentanților companiei, noua colecție de primăvară va cuprinde cu preponderență florile specifice sezonului, precum: lalele, zambile, narcise, dar și trandafiri, aceștia fiind preferați de români în orice perioadă a anului. Nuanțele predominante ale colecției vor fi pastelurile: roz pal, lila, piersică sau verde pal. Noile aranjamente dedicate acestei perioade sunt concepute în stilul garden, un design deja popular la nivel internațional, dar puțin cunoscut în România. 

„Primăvara 2021 reprezintă un nou început, o reîntoarcere la natură și totodată un moment de bucurie de care vrem să beneficieze cât mai mulți clienți. Noua colecție a fost gândită să se potrivească cu stilul oricărei femei, indiferent de categoria de vârstă, preferință sau buget. Pentru această colecție nu abordăm stilul unui singur florist, ci promovăm colaborarea dintre toți floriștii FlorideLux. Adoptăm ideile floriștilor cu experiență internațională, alături de ideile celor mai noi în domeniu pentru a crea un mix de culturalitate care să exprime ideea de iubire, înțelegere și acceptare”, a declarat Marius Dosinescu, CEO și fondator FlorideLux.

Prețul buchetelor și aranjamentelor florale din noua colecție va porni de la 39 de lei pentru un buchet de lalele și poate ajunge până la aprox. 700 lei pentru un aranjament stil garden în cufăr inscripționat FlorideLux. De cealaltă parte, aranjamentele cu cele mai mari prețuri vor fi preferate de segmentul corporate, unde compania se așteaptă la o serie de contracte cu produse multiple.

Reprezentanții companiei estimează că cele mai solicitate produse din colecție vor fi florile de primăvară, puternic colorate și parfumate, precum freziile, lalelele și zambilele care au o sezonalitate destul de restrânsă în cultura românească, deși se regăsesc pe parcursul întregului an în oferta FlorideLux, având proveniență olandeză. 

Ca în fiecare an, FlorideLux oferă cadou clienților un mărțișor pentru fiecare comandă. De asemenea, compania va aplica o serie de reduceri la prețurile unor produse din ofertă atât online, cât și offline, în magazin. 


5 lucruri pe care trebuie să le știi despre pasiunea pentru cafea la Starbucks

Cafeaua se află în centrul culturii Starbucks, inspirând și determinând inovația în toate zonele – de la băuturi, mâncare, la design-ul cafenelelor și la noi modalități de a împărtăși experiența Starbucks cu cât mai mulți clienți, cum ar fi ferestrele Take Away și opțiunile de livrare. Dar ce înseamnă pasiunea pentru cafea la Starbucks? Descoperă mai jos.

  • Starbucks folosește cafea care provine doar din „Centura de cafea”

„Centura de cafea” este o linie imaginară care înconjoară Pământul, situată între Tropicul Racului și Tropicul Capricornului. Există peste 70 de țări producătoare de cafea în întreaga lume, iar Starbucks are în sortiment cafea de la peste 30 dintre acestea, în cele trei mari regiuni de creștere a cafelei din lume: America Latină, Africa și Asia-Pacific.

  • Starbucks deține o fermă de cafea

Da, este adevărat, Starbucks deține o fermă de cafea. Un loc uimitor, unde pasiunea Starbucks pentru cafea înflorește literalmente. În Costa Rica, la poalele unui vulcan spectaculos, se întâmplă ceva magic – Hacienda Alsacia, prima și singura fermă de cafea Starbucks.

  • Zona de creștere influențează aroma cafelei

Există trei regiuni principale de cultivare a cafelei, fiecare cu un profil distinct peisagistic, climatic și aromatic pentru cafelele care sunt cultivate și prelucrate acolo: America Latină, Africa și Asia – Pacific.

America Latină oferă cafea cu o aciditate clară, cu arome de nuci, cacao și condimente ușoare. Starbucks folosește cafea care provine din țări precum Mexic, Guatemala, Columbia, Costa Rica și multe altele.

  • Specialișii în cafea dau gustul

Un lucru care diferențiază cu adevărat Starbucks este, în primul rând, echipa dedicată formată din profesioniști în domeniul cafelei. Echipa începe procesul călătorind în regiunile în dezvoltare și construind relații care permit companiei Starbucks să folosească cafea de înaltă calitate. Membrii echipei efectuează controale extinse de calitate pe tot parcursul procesului. Și prăjesc, gustă și evaluează fiecare probă primită – testând peste 250.000 de căni în fiecare an.

În al doilea rând, de o mare importanță pentru gustul special al cafelei Starbucks sunt „coffee masters”, sau experții în cafea, din rândul baristas. Aceștia împărtășesc pasiunea pentru prepararea ceștii perfecte de cafea cu toți partenerii și clienții Starbucks. 

  • Rețeta Starbucks pentru a obține o cană perfectă de cafea

Modul de măcinare, preparare și stocare a cafelei este la fel de important precum cafeaua pe care o alegi. Rețeta pentru o ceașcă grozavă de cafea include Patru Elemente Fundamentale: proporție, măcinare, apă și prospețime. Înțelegerea și respectarea regulilor pentru fiecare dintre ele va asigura de fiecare dată o ceașcă excelentă de cafea.


Cum alegi un vin bun? Afla de la Vinalia – Conacul din Ceptura

“Trebuie să te împrietenești cu vinul și să-l alegi pe acela care merită să-i spui dumneavoastră.” – cuvintele lui Fănuş Neagu capătă sens în locul în care vinul e la el acasă, la Vinalia – Conacul din Ceptura, crescut în viţă de vie nobilă pe 10 hectare dimprejur.

Pe lângă o colecție impresionantă de vinuri alese, Conacul Vinalia iți oferă un refugiu într-un loc magic, o oaza de liniște între vii, în inima naturii unde iți poți limpezi gândurile și îmbăta simțurile cu licoarea acestui pământ binecuvântat de soare. E sălașul ideal daca vrei să fugi de oraș, de zgomot și de griji ca să te regăsești în mijlocul podgoriilor, să asculți poveștile locului și ale vinurilor sale:

  • Garagiste de Vinalia” spune povestea începuturilor cramei (în zona Bordeaux făuritorii de vin de “garaj” sunt numiți Garagiste), când s-a pornit cu un petec de vie și visul de a-ți dărui azi un vin înnobilat de un mănunchi de fructe roșii cu taninuri bine echilibrate.
  • Magie de Vinalia” este, pe bune, o combinație fericită între mai multe soiuri de struguri. Ce să mai, o simfonie elegantă în cerul gurii tale. 
  • Miracol de Vinalia” nu și-a primit numele doar de amorul artei. E ceva special în soiul de Fetească Neagră de la noi… e mai puternic, mai sigur pe el, mai persistent pe papilele gustative. Un adevărat belșug!
  • Mister Merlot de Vinalia” chiar este o enigmă. Nimeni nu-și poate explica cum de se simt atât de pronunțat prunele negre și afinele în acest Merlot…
  • Mister de Vinalia” în varianta Cabernet Sauvignon vine cu un buchet intens de coacăze roșii și negre cu note de ciocolată. Doar imaginează-ți gustul catifelat… 

După degustare, pentru a te convinge și mai mult de gustul unic al vinului, trebuie să-l savurezi alaturi de preparatele de la restaurantul Conacului. Vei descoperi că vinul nu stă numai în pahar, ci și în farfurie, meniul fiind plin de rețete în care licoarea lui Bachus desăvârșește preparatele sofisticate. 


80% dintre părinții români se simt complet împliniți în calitate de părinți, arată noul Index de Parenting realizat la inițiativa Nestlé  (The Parenting Index)

Primul studiu care analizează experiențele părinților din întreaga lume în procesul de creștere a copiilor a fost lansat astăzi, sub forma unei analize complexe, intitulată Indexul de Parenting (The Parenting Index), realizat de către Kantar, cea mai mare companie de consultanță și analiză de date recunoscută la nivel global, la inițiativa companiei Nestlé. 

Studiul indică pentru România un scor de 49 în cadrul Indexului de Parenting, rezultat care arată un raport echilibrat optimism – pesimism în rândul părinților din țara noastră și scoruri medii pentru majoritatea factorilor analizați în studiu. În ceea ce privește încrederea părinților în capacitatea lor de creștere a copilului, România se află pe primul loc în rândul tuturor țărilor analizate.

Indexul de Parenting (The Parenting Index) realizat la inițiativa Nestlé, este un instrument unic, care măsoară gradul de dificultate al experiențelor parentale din întreaga lume. Studiul are la bază înțelegerea faptului că experiența de a fi părinte este în mod egal una frumoasă și deloc ușoară, ce schimbă perspectiva asupra vieții.

Studiul cumulează opiniile a peste 8.000 de mame și tați din 16 țări, patru continente, și are la bază experiențele lor parentale. Indexul de Parenting a fost creat cu obiectivul de a oferi o înțelegere completă asupra universului părinților, de a aborda punctele sensibile pentru aceștia în prezent, pentru a le oferi sprijin în creșterea copiilor, într-un mediu sănătos și fericit. Rezultatele cercetării au la bază un eșantion reprezentativ la nivel național de familii de dimensiuni diferite și din medii culturale și socio-economice diferite, cu cel puțin un copil în vârstă de 0-12 luni.

Părinții români sunt preponderent mulțumiți de echilibrul dintre viața profesională și cea personală, precum și de concediul de maternitate/paternitate – Pe baza rezultatelor Indexului de Parenting, Sprijinirea vieții profesionale este cel mai important dintre toți factorii pentru părinții români (12,4) – părinții români considerând durata concediului de creștere a copilului ca fiind adecvată, având la dispoziție soluții de îngrijire a copiilor accesibile și indicând un sentiment de satisfacție ridicat față de capacitatea lor de a echilibra viața profesională cu cea personală.

Părinții din România au dreptul la până la doi ani de concediu pentru creșterea copilului – în cea mai mare parte fiind luat de mame – plus un nivel minim de sprijin financiar oferit de autorități pe durata concediului de creștere a copilului.


Soluția de vânzare cu Auto-Servire în stații de carburanți Danubius Exim – PetroSol este avizată în România

Liderul de piață în echipamente și software fiscal Danubius Exim și compania de tehnologie PetroSol au creat în parteneriat o soluție inovatoare pentru optimizarea fluxului de încasare și gestiune în benzinăriile din România. Aceasta a fost avizată în luna februarie a acestui an și este o soluție inovatoare în România prin care se asigură mai puțină aglomerație și flux continuu de vânzare în stațiile de carburanți. 

Emiterea bonurilor fiscale se va face cu o imprimantă fiscală Datecs SK1-21, un echipament specializat pentru soluțiile de tip chioșc, cu rolă mare de hârtie  – se pot emite peste 1000 de bonuri fiscale –  și mentenanță simplificată”, declară Velin Ganev, Director Executiv Danubius Exim. 

Dispozitivul creat de cei doi parteneri este, astfel, prima soluție completă cu imprimantă de kiosk care suportă plata cu numerar, card bancar (Visa, Mastercard, dar și  Apple Pay și Google Play), carduri de flotă și foarte important – tichet de rest. Este, astfel, singura soluție din Europa care permite rest la tichet de rest, combinatie de numerar cu tichet de rest dar și carduri de fidelizare cu discount sau acumulare de puncte.  “Avizarea acestei soluții reprezintă o premieră în România și confirmă încă o dată eforturile noastre la Danubius Exim de a aduce inovație în domeniu și a rezolva probleme reale ale echipelor care se ocupă de gestiune în retail, servicii și nu numai”, completează Velin Ganev.

Imprimanta DATECS SK1-21 folosită în dispozitiv vine cu rolă mare de hârtie și suport pentru flux de plată cu autoservire pentru a permite funcționarea pe tot parcursul zilei și nopții fără a fi necesară intervenția personalului. Cele aproximativ 2200 de stații de carburant din România vor putea folosi această soluție începând cu luna martie. 


Au început înscrierile pentru primul program de mentorship dedicat femeilor din industria muzicală din Romania

Până pe 18 aprilie, femeile aflate la începutul carierei lor în music business se pot înscrie gratuit la MEWEM (Mentorship Program for Women Entrepreneurs in Music Industry) -primul program de mentorat dedicat doamnelor și domnișoarelor din industria muzicală din Romania. 10 femei-lider din industria muzicală vor ghida 10 femei la început de drum timp de 3 luni, perioadă în care le vor oferi sprijin, informații, inspirație și vor împărtăși experiențe de învățare ingenioase.

Programul MEWEM este o premieră pentru industria muzicală din Romania și adresează o problemă frecventă din industriile culturale și creative –  subreprezentarea profesională a femeilor. Cu toate că scena românească se bucură de prezența multor artiste, mediul antreprenorial din spatele scenei este în continuare dominat de bărbați. Aceasta nu este o problemă specifică doar pieței muzicale românești – un studiu recent realizat de EBU Media Intelligence Service arată că femeile reprezintă doar 30% din întreaga forță de muncă din industria muzicală globală.

Prin intermediul acestui proiect, ne propunem să dăm tonul unei schimbări care să echilibreze reprezentarea de gen în industriile creative și să încurajeze evoluția profesională a femeilor. Mentorii din program sunt femei cu poziții cheie în industria muzicală românească –  manageri de artiști sau de case de discuri, promoteri de festivaluri, specialiste în comunicare și artiste independente – care și-au construit carierele în ani de muncă și care vor oferi sfaturi și inspirație femeilor ce acum pășesc pe acest drum” declară Carina Sava, coordonatoarea proiectului si una dintre cei 10  mentori.

Mentorii programului MEWEM Romania vor fi:

  • Alina Manole – Artist independent
  • Anca Lupeș – Fondatoare Mastering the Music Business
  • Anamaria Hancu – Communications Manager INNA & Antonia
  • Carina Sava – Fondatoare și artist manager Watermelon Agency 
  • Cristina Bazavan- Jurnalist, specialist în comunicare
  • Ioana Chereji – PR Manager UNTOLD & Neversea
  • Iulia Pop – Co-fondatoare & PR Manager Overground Music
  • Iulia Popovici– Jurnalist, curator de arte performative
  • Laura Coroianu – Managing Partner EMAGIC  
  • Olga Juverdeanu – CEO Global Records

Solaris va livra 9 autobuze electrice la Sibiu

Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, anunță semnarea unui contract cu municipiul Sibiu pentru livrarea a 9 autobuze electrice Solaris Urbino 12. 

Procedura de achiziție a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar valoarea contractului se ridică la circa 23,48 milioane de lei + TVA. În cadrul contractului, au mai fost achiziționate și trei stații de încărcare electrică rapidă și alte nouă stații de încărcare lentă. Termenul de livrare a vehiculelor este de maximum 23 de luni. 

Cele nouă autobuze electrice sunt primele vehicule de transport public livrate de producătorul european în municipiul Sibiu. Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul comandat are 12 m lungime, 2,55 m lățime și o înălțime de 3,48 m și poate transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane așezate.   

Confortul sibienilor care vor călători cu noile autobuze Solaris va fi asigurat atât prin sistemul de aer condiționat și încălzire, dar și printr-un sistem audio-video de informare a călătorilor cu date despre orele estimate de călătorie, anunțarea stației sau alte informații privind traseul. Totodată, călătorii vor beneficia și de acces la Wi-Fi și prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile. 


Bro Rom București anunță extinderea la nivel internațional după un an de creșteri substanțiale în piața de mașini de cusut și brodat

Distribuitorul autorizat de mașini profesionale de cusut și brodat Bro Rom București se va extinde la nivel internațional, după un an de creșteri semnificative în ceea ce privește vânzarea mașinilor de brodat, surfilat și cusut.

Anul 2020 a fost un an al recordurilor în piața mașinilor de cusut, brodat și surfilat pentru Bro Rom chiar și în contextul pandemiei de SARS-CoV-2 datorită activității din mediul online, unde a avut o prezență activă și o implicare continuă în creșterea notorietății brandului prin e-commerce.

Dan Coandă, Director Operațional  Bro Rom: Anul 2020 a fost un an plin de provocări pentru toate domeniile. Schimbările au fost la tot pasul și am încercat să rămânem permanent conectați pentru a răspunde rapid cererilor și a veni în sprijinul persoanelor pasionate de tot ce înseamnă croitorie. Am rămas plăcut impresionați de faptul că oamenii au decis să se întoarcă la vechile pasiuni și să folosească timpul liber într-un mod productiv și creativ.”

În ceea ce privește piața mașinilor de cusut, în topul alegerilor consumatorilor s-au aflat branduri consacrate precum Brother, Bernina,  Bernette by Bernina și Baby Lock. Deși în cazul mașinilor industriale s-au înregistrat mai puține cereri, mașinile de brodat au cunoscut creșteri substanțiale de vânzări în acest an. De asemenea, s-a observat un interes și în zona mașinilor de tricotat casnice, motiv pentru care oferta Bro Rom se va extinde odată cu noul an. 

 „Pentru anul 2021 ne dorim menținerea trendului ascendent din ultimii ani în ceea ce privește dezvoltarea hobby-urilor și a micilor afaceri din domeniul croitoriei. Astfel, noi suntem pregătiți pentru un an plin de provocări cu planuri și noi obiective”, susține Directorul Operaționale Bro Rom, Dan Coandă. 


NETOPIA Payments extinde parteneriatul cu Elrond: Românii vor putea plăti cu criptomoneda eGold la cei 30.000 de comercianți parteneri NETOPIA Payments

NETOPIA Payments, cel mai utilizat procesator de plăți electronice din România, anunță extinderea parteneriatului cu Elrond, oferind posibilitatea românilor să facă plăți folosind eGold, criptomoneda blockchain-ului Elrond, la cei 30.000 de comercianți parteneri, începând de astăzi.

Într-o primă etapă, integrarea va permite plata cu criptomoneda eGold la magazinele online. Astfel, cei circa 30.000 de comercianți parteneri NETOPIA Payments vor putea accepta eGold ca metodă de plată, optând pentru acest beneficiu direct în platformă. Potrivit companiei, decontarea sumelor încasate în eGold se va face în lei. Conversia din EGLD în RON se face automat în rețeaua NETOPIA Payments, rezultând tranzacții mai rapide, sigure și la costuri reduse, atât pentru cei care acceptă plata în eGold, cât și pentru cei care plătesc folosind criptomoneda rețelei Elrond. 

Ulterior, cele două companii vizează extinderea integrării pentru a putea acoperi și alte sisteme de plăți, inclusiv cele la comercianții din offline echipați cu sisteme de plată compatibile. 

Reprezentanții procesatorului de plăți transmit că orice magazin online din România poate să accepte plata cu eGold, semnând un contract de procesare cu NETOPIA Payments. Potrivit acestora, procedura de înrolare este una rapidă și ușoară, fiecare comerciant trebuie doar să se înregistreze cu datele firmei în platformă și să integreze modulul de plată în website-ul său.

„Încă de la începutul activității noastre ne-am poziționat ca un promotor al inovației în ceea ce privește plățile, NETOPIA Payments fiind singurul procesator care permite plata cu criptomonede încă din 2015. Suntem extrem de încântați să vedem evoluția tehnologiei blockchain până în punctul în care partenerul nostru Elrond poate permite mai multe tranzacții simultan decât toate celelalte canale tradiționale la un loc, la o viteză mai mare și costuri mai mici. Prin urmare, integrarea opțiunii de plată cu eGold a venit firesc, lucru care ne permite să rămânem în avangarda tehnologiilor de plată și să le oferim clienților servicii mai eficiente”, a declarat Antonio Eram, CEO NETOPIA Payments. 

Elrond Network este o companie cu know-how românesc care dezvoltă tehnologie blockchain de 1000 de ori mai rapidă și eficientă decât implementările actuale. Luna trecută, compania românească a lansat aplicația Maiar, un portofel digital ce facilitează adopția monedei eGold. Aplicația folosește blockchain-ul Elrond, prin care se pot face peste 100.000 de plăți pe secundă. 


Informatiile & fotografiile apartin comunicatelor de presa primite

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *