Terariile DIY – mica ta oaza de natura de acasa sau de la birou

Voi ati auzit pana acum de terarii cu plante, varianta DIY? Ei bine, exista! Si chiar la noi in tara, in Sibiu, unde trei tineri entuziasti – Raluca, Anton si Paul, au venit cu solutia de cadouri mai deosebite pentru cei dragi lor intr-o prima faza, iar mai apoi au extins proiectul pentru a li se adresa si altora – asa a luat nastere Greenarium. 🙂

Dupa multe teste si incercari, cei trei au invatat sa pregateasca manual cele mai frumoase forme, prin tehnica de vitraliu si pregatesc fiecare vas in parte (le ia undeva intre 30 de minute si 12 ore pentru fiecare forma, in functie de complexitate).

Iar cand am primit invitatia de a ma “juca” si de a-mi alege singura “ingredientele” pentru propriul meu terariu nu am putut refuza! 😀 Mai ales dupa ce am vazut ca plantele necesita o ingrijire minima (pentru ca cele doua ghivece din sufragerie, unul mic in dormitor si un ghiveci cu ardei iuti in camera devenita birou au un trai destul de dificil cu mine, recunosc. Sotul meu imi zicea inainte sa apara baiatul nostru sa nu uit sa ii dau sa manance, asa cum fac cu plantele, dar i-am zis sa nu aiba grija, copilul plange, spre deosebire de plante 🙂 ).

Nu ma consider neaparat o persoana prea indemanatica – imi plac produsele handmade, imi plac seturile DIY, dar daca sunt prea complicate – imi cam pierd interesul. Probabil de-aia nu imi plac deloc puzzle-urile.

Dar kit-urile pentru terarii mi s-au parut atat foarte frumoase, cat si foarte usor de asamblat – sunt doar cativa pasi atunci cand faci o comanda:

  • Iti alegi tipul de terariu (ai niste forme geometrice foarte interesante din care poti alege, precum globuri de sticla, piramida suspendata, semi-icosaedru, octaedru si alte forme geometrice pe care nu prea mi le mai amintesc de la matematica din scoala, dar care arata tare bine :D).
  • Alegi culoarea nisipului care se foloseste drept baza sau a muschilor, in functie de ce tip de terariu alegi.
  • Alegi culoare pietricelelor si alte decoratiuni (bucatele de lemn, bumbac sau alte minunatii).
  • Si nu in ultimul rand – alegi tipul de planta pe care il vrei (suculenta sau aeriana).

Pachetul a sosit acasa foarte repede, asamblat de asa natura incat niciunul dintre produse sa nu se strice la transport. Iata cum aratau produsele atunci cand le-am primit:

https://www.instagram.com/p/CC0ZS6cJlOb/

Am citit instructiunile si m-am apucat de treaba – mi-am pregatit o lingurita si o foarfeca, singurele elemente extra de care ai nevoie, mi-am desfacut pungutele de care aveam nevoie si am inceput treaba!

Am pus intai o baza frumoasa de nisip colorat – eu am ales albastru si rosu, dar sunt multe alte variante, am adaugat pamantul si am facut o mica gaura in centrul acestuia.

Am asezat cu grija plantele in centru, apoi am avut grija sa aduc pamantul spre radacina, sa o acopar. Dupa care nu mi-a ramas altceva de facut decat sa ma joc – am combinat pietricelele albastre si galbene in proportii diferite in cele doua terarii glob (unul mare si unul mic) pe care mi le-am ales, pana cand mi-a placut ce a iesit.

Ah, si sa nu uit – am adaugat si bucatele de lemn si bumbac! 🙂

Iata cum a iesit globul cel mare:

Si iata cum arata cel mic:

Eu am ales plantele suculente, imi plac mai mult, insa cred ca o planta aeriana mergea foarte bine pentru globul cel mic, suspendat.

Daca eu nu am fost suficient de clara cu explicatiile pe care le-am oferit, iata si un filmulet pe care cei de la Greenarium l-au realizat pentru a explica pas cu pas ceea ce trebuie facut. 🙂

Mie mi-a placut tare mult experienta, m-a relaxat, mi-a amintit de copilarie cand ma jucam cu pamant si cu pietre, dar de data asta am facut-o cu un scop precis in minte – asa ca acum am in biblioteca mea doua superbe terarii, care imi sunt cu atat mai dragi cu cat stiu ca sunt creatia mea. 🙂

Mi se par un cadou inedit, foarte frumos chiar si pentru cei care zic ca nu iubesc plantele, pentru ca e suficient sa le uzi doar o data pe saptamana (doua lingurite de apa, doar atat este suficient).

Greenarium înseamnă geometrie împletită cu naturalețea plantelor, design de obiect aparte, transparența emoțiilor provocate de forme simple, și totuși atât de complexe, viață într-un micro univers, frumos în toate dimensiunile.

Voua cum vi se par aceste terarii? V-ar placea sa le primiti cadou sau sa le daruiti?

Pentru alte articole din aceasta categorie puteti vizita sectiunea DIY CityFemme.

Sursa foto: arhive personala

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *