Lockdown. Copiii nostri, maestrii nostri

Faptul ca propriii nostri copii sunt fiintele care reusesc sa ne calce pe nervi mult mai tare decat oricine altcineva e o realitate si nu are legatura cu covid-19. Si cu atat mai mult acum, in lockdown, ne aducem aminte de asta de mai multe ori pe zi.

Inainte ne mai luam cu munca, ei cu scoala, iar apoi seara sau in weekend ii mai plimbam in calitate de soferi de Uber neplatiti de la o activitate la alta… Intr-un final, spuneam ca petrecem “timp de calitate” impreuna, ca sa ocolim adevarul – ca stateam de fapt putin timp impreuna, mult prea putin timp. Evident ca lucrurile stau cu totul altfel acum, cand majoritatea ne petrecem mult mai mult sau tot timpul pe care il avem cu copiii.

Am realizat asta si eu si chiar i-am marturisit lui fi-miu ca nu am mai stat atata timp cu el zi si noapte de cand eram in concediu post-natal, iar el avea cateva luni. 

Se pare totusi ca ne face bine ca ai nostri copii ne apasa cel mai tare butoanele alea care in general e bine sa nu fie zgandarite. Zice-se ca ne ajuta, in felul asta, sa ne realizam menirea, karma, dharma sau cum se mai cheama in limba mindfulness. 

Ce inseamna asta mai exact? Ei bine, probabil ca ati auzit de teoria conform careia copiii isi aleg parintii inainte de a se naste, venind in viata noastra si nu in a altor posibili parinti cu doua scopuri interdependente. Unul este ca doar cu noi ca parinti invata lectiile pe care le au de deprins in viata asta. Celalalt motiv e cam acelasi lucru, doar ca pe invers, si anume ca doar cu ei, copiii nostri ca maestrii, putem si noi sa ne invatam lectiile noastre.

Chiar daca voi credeti sau nu povestile astea cu iz psihedelic, toti care ati fost pe la psihopupu, de oricare tip ar fi – terapeut, coach sau astrolog, ati recunoscut, uitandu-va la propria progenitura, multe dintre pattern-urile pe care le rulati in vietile voastre, si inca si mai multe pe care le tineti sub pres. Pentru ca da, de cele mai multe ori, ceea ce noi blocam, copiii nostri manifesta.

Lasand insa la o parte emotiile si judecand dupa aspectele practice, daca ne uitam in jur, o sa observam ca plozii s-au adaptat mai bine ca noi la lockdown. Nu ca in alte cazuri treaba ar sta diferit, daca e sa fim cinstiti si sa nu ne dam mari la apa mica, trebuie sa recunoastem ca avem cel putin la fel de multe de invatat de la generatia Centennial-ilor pe cat le pretindem lor ca au de invatat de la noi. 

E adevarat, micii oameni nu se omoara cu cititul (cu putine exceptii), nu memoreaza cu toptanul, cum am facut-o noi la varsta lor, nici anii bataliilor la Istorie si nici denumirile muntilor, apelor si lacurilor la Geografie. Sunt destui cei ce sunt numiti cu pretiozitate de specialistii in educatie “analfabeti functionali”, adica citesc cursiv, dar nu inteleg ce citesc. Sau, sa luam si varianta asta in calcul, poate ca nu-si bat capul sa inteleaga niste texte care ar putea fi denumite, tot cu pretiozitate, “uzate moral”.

Oamenii mici nu isi bat capul sa invete despre lume bidimensional, in citit si scris, cum eram noi obisnuiti. Imi amintesc cum invatam pe de rost clasificari, definitii si subgrupe la Biologie, Chimie sau Fizica, materii care ar fi necesitat o abordare practica, dar noi nici nu calcam in laboratoare, sau cel putin asa a fost in scolile in care am invatat eu.

Cinstit vorbind, nu imi amintesc mai nimic din materiile astea. Copiii de azi sunt obisnuiti cu video-uri, storie-uri, vlog-uri si canale de Youtube. Le urmaresc, le apreciaza sau nu in functie de continut si de preferintele proprii, dar le si creeaza pe ale lor, fara trac sau teama de ridicol. Sunt in acelasi timp creatorii si curatorii propriului continut la fel de usor cum noi mergeam la biblioteca scolii si ne bateam pe putinele exemplare de Jules Vernes sau Alexandre Dumas.

Nu spun degeaba ca in lockdown copiii si-au gasit calea mai usor ca noi. Se aduna in gasca pe platforme de gaming, intra pe Skype sa faca proiectele pentru scoala, socializeaza pe Whatsapp, totul cu o mare usurinta. In prima zi cand au inceput cursurile online, fi-miu stia fara tutorial sa foloseasca platforma de conferinte video. Intuitiv. Pentru ca, asa cum o spun sociologii, generatia centennial nu a cunoscut lumea fara Internet.

Asa ca e normal sa faca de la sine chestiile astea tehnice, pe care noi le-am invatat la un moment dat, unii cu greu, iar destui nu le stim nici acum foarte bine. Cand mare parte din viata noastra s-a mutat online, copiii ne pot da lectii de adaptare. Ei stiu sa se joace, sa isi foloseasca imaginatia, sa creeze, in timp ce noi ne roadem unghiile si ne dam ochii peste cap a angoasa.

Nu zic ca nu sunt si copii cu depresie in perioada asta. Unii sunt tinuti in casa si nescosi afara de doua luni, nici macar la legalele activitati fizice in vecinatatea locuintei. E normal sa ne preia stresul, presiunea, fricile. E firesc, daca parintii sunt in pragul crizei de nervi, sa se resimta si copiii, si din vorba in vorba, sa iasa scandalul. Si atunci, daca stim toate astea… de ce sa nu incercam sa invatam noi de la ei decat sa ii inregimentam silit in umbra propriilor noastre frici? De boala, de moarte, de Internet, de orice e nou…

***

Cristina Mihaila este facilitator de constelatii familiale. A inceput sa practice aceasta terapie in 2013, iar din 2017 a intrat in formare cu Jutta ten Herkel si Ion Bucur, doi dintre cei mai cunoscuti constelatori si formatori ai metodei la ora actuala. Din 2019 tine propriile workshopuri de constelatii familiale. Programul acestora si mai multe detalii despre aceasta terapie sunt disponibile pe pagina de Facebook Get your power back – Constelatii familiale cu Cristina Mihaila.

De Cristina puteti citi Lockdown. Intre ziua cartitei si dezvoltare personala.

Sursa foto: pixabay.com

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *