Junk food la tine acasa (Reteta vegana)

Pentru ca trecem printr-o perioada in care nu mai putem sa dam iama in restaurantele tip fast food din mall, trebuie sa ne adaptam cu ce avem prin casa pentru a recrea mancarurile noastre preferate. 🙂 Preparatul meu de suflet este burgerul insotit de cartofii pai si de un sos pe masura.

Ani de zile am fost in cautarea celui mai bun burger vegan de pe piata, am avut norocul sa dau de Next Level Burger de la Lidl. E extrem de delicios, plin de proteine si neasteptat de satios. Eu il gatesc la cuptor vreo 20 de minute la 200 de grade intr-o tava cu staniol, intorcandu-l pe la jumatate, ca sa fiu sigura ca nu a ramas nicio parte negatita.

Cartofii ii tai pai si ii spal in vreo 2 ape foarte reci, pentru a scapa de excesul de amidon. Adaug putin ulei, un praf de sare, piper, amestec vegetal tip Mirodenia, boia iute, niste verdeata uscata (patrunjel, cimbru sau rozmarin, sau chiar toate) si ceva malai pentru a-i face super crocanti. Ii intind pe o tava mare si ii intorc din cand in cand.

Un alt component esential este sosul. Am nascocit un sos care ne-a dat pe spate zilele acestea! Amestecam 200-300 grame de iaurt vegetal (eu il prefer pe cel cu soia de la Alpro) cu 2 catei de usturoi, sare, piper, drojdie inactiva, boia, patrunjel uscat si putina Mirodenia. Sosul l-am pus pe fiecare jumatate de chifla si ce a ramas a fost folosit pentru cartofi.

In chifla punem burgerul NEXT LEVEL rumenit bine, cateva felii de rosii si cascaval vegan. Optional, mai putem sa ne delectam si cu putin sos Sriracha.

Maine e a patra zi consecutiva cand vom manca acest mix si putem spune cu mana pe inima ca nu ne-am saturat de el! 🙂

Acest articol ne-a fost trimis de Anca, pe care o puteti gasi pe contul ei de instagram:

https://www.instagram.com/p/B-kDaZhJgws/

Pofta buna!

Pentru alte retete puteti vizita sectiunea noastra de Culinar CityFemme.

Sursa foto: https://www.instagram.com/missmoonpride/

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *