Desi titlul suna a sfaturi de genul “Cum sa… in x pasi”, acesta nu se vrea un articol de self-help, nici o incercare semidocta de a face o clasificare completa sau vreo prezentare exhaustiva. Este vorba doar de niste observatii empirice personale si care, daca nu mi s-au intamplat mie, sigur li s-au intamplat cunoscutilor mei.

Si nu spun asta in sensul de “intreb pentru o prietena”, ci pe bune. De fapt, cand mi-am botezat programul de constelatii familiale – “Get your power back”, m-am gandit la femeile de care eram apropiata sau pe care le cunosteam cat de cat…  Multe prietene, prietene ale prietenelor, amice, colege… aveau cate ceva de reparat la puterea personala, de pus la loc, sau pur si simplu lipsa. Asa ca nu degeaba partenerului meu de cuplu de atunci proiectul i-a parut “ultra-feminist”.

In timpul care a trecut, insa, asa cum am evoluat eu, s-a nuantat si conceptul meu. “Get your power back” a inceput sa creasca si sa devina mai inclusiv. Desi la inceput am pornit dintr-o lume a femeilor si pentru femei, sunt acum in stadiul in care ma asigur ca am si participanti barbati la fiecare workshop. Dupa doi ani si jumatate de formare sistemica, am ajuns la ideea ca nu ne putem vindeca separat, ci doar impreuna, in prezenta ambelor tipuri de energie, masculina si feminina. Si am integrat in munca mea concepte legate de unitate si incluziune din alte terapii cu care am venit in contact intre timp. Pentru cine nu stie mare lucru despre constelatii familiale, am povestit aici care e treaba cu terapia asta.

Din ce am vazut si experimentat in anii de cand am inceput sa practic constelatii, intai in calitate de client, apoi participant la formare si in cele din urma facilitator, sunt cateva feluri in care poti ajunge sa iti pierzi puterea personala. Majoritatea dintre noi le-am experimentat cel putin o data. Sau, daca ne este mai la indemana sa spunem asa, lucrurile nu ni s-au intamplat noua, ci prietenilor nostri. 🙂 

Imi pierd, deci, puterea personala:

1. Cand imi este frica

Indiferent cum apare frica si de ce tip… fizic, psihic sau emotional, aceasta produce fie un efect de “inghetare”, nu mai pot reactiona sau inainta, fie un efect de fuga, ca iepurele din calea vanatorului. Ce inseamna ca imi pierd puterea personala? E simplu, fie ca inghet, fie ca evadez, ajung sa ma descentrez si nu mai reusesc sa iau decizii pe baza rationala, ci doar din teama. Nu-mi mai aleg drumul favorabil si folositor, ci pe cel care pare mai sigur, departe de pericole. Fug, astfel, de relatii, de experiente si proiecte noi… si chiar de fericire si de mine insumi (insami).

Desi la prima vedere pare usor de combatut, frica este un tovaras de cursa lunga si ne poate insoti multa vreme, chiar toata viata. Nu ne ajuta interventiile celor din afara, faptul ca altii ne preiau poverile sau incearca sa ia decizii pentru noi. De fapt, cu cat avem parte de mai mult ajutor, cu atat devenim mai neputinciosi. 

Calea spre lumina ar fi sa reusim sa ne facem propriile alegeri si sa ne lucram, fiecare in ce terapie preferam, cauzele acestor frici si blocaje… Iar in final, sa ne asumam propria viata. Oricat ar parea de trivial, primul pas in vindecarea de frica este pur si simplu sa realizam, singuri sau ghidati de un terapeut sau coach, faptul ca am supravietuit pana la varsta la care suntem acum, ceea ce este o baza suficient de buna pentru a trage concluzia ca putem si mai mult. Sa mergem mai departe. Sa ne eliberam. Si chiar sa fim fericiti.

2. Cand ma invinovatesc

De fiecare data cand o situatie ajunge in stare de conflict, fie ca apare la job sau in relatii de prietenie sau de cuplu, am de facut o alegere. Dau vina pe celalalt, sau dau vina pe mine. Cand dau vina pe mine, nu pot sa accept fericirea, abundenta si reusita in viata mea. De exemplu, daca m-am despartit de un partener de cuplu si simt ca e din vina mea, o sa imi fie mult mai greu sa ma deschid din nou si sa o iau de la capat in alta relatie. O sa simt ca nu merit sa fiu fericit(a), ca nu sunt suficient de bun(a), si chiar ca nu sunt facut(a) pentru relatii fericite, de lunga durata, in care nevoile mele sa fie indeplinite.

Din experienta mea, majoritatea nu consideram ca vina este un motiv suficient pentru nereusita. Ba chiar credem ca este o exagerare sau chiar o minciuna ca X nu poate sa se implice intr-o relatie cu Y pentru ca se simte vinovat pentru cum s-a terminat relatia anterioara, cu Z. Si totusi, in cele peste 400 de constelatii familiale la care am asistat, acest laitmotiv al autoblamarii ca motiv pentru nereusita a aparut extrem de des. Evident, manifestarile sunt foarte diferite. De la fuga la agresiune, de la izolare la autosabotare.

Cum reusim sa nu ne mai invinovatim dupa ce am facut ceva ce vine in contradictie cu sistemul de valori propriu si al familiei/grupului de provenienta? In primul rand nu ar strica putina perspectiva. Suntem oameni, invariabil gresim cu totii. Cu siguranta, facem si multe lucruri bune. O practica zilnica a recunostintei si a multumirii fata de noi insine ne-ar ajuta foarte mult, mai ales daca o setam pentru o perioada mai lunga (un tapas de 40 de zile, de exemplu). Orice exercitiu de respiratie, prezenta, meditatie, cu conectarea in prezent pe care o realizeaza, ne ajuta sa lasam ce s-a intamplat in trecut acolo unde apartine, adica in trecut, si sa nu mai suferim in prezent. Ci doar sa fim. Deschisi.

3. Cand nu accept contextul de viata asa cum este

Neacceptarea este o cauza frecventa a pierderii puterii personale de care de cele mai multe ori nu ne dam seama. Blocaje, repetarea acelorasi pattern-uri, stari de depresie inexplicabile, toate acestea pot avea la baza o lipsa de acceptare a situatiei de fapt. Daca doresc cu tot dinadinsul sa schimb efectul, manifest de fapt neacceptarea cauzei. Si asa, mintea intra intr-un cerc vicios, in care desi nu imi mai este nici mie clar ce si cum si de ce, totusi ma opun. Seamana un pic cu crizele de nervi ale copiilor, uneori complet absurde, pentru ca nu pornesc de la situatia de fapt, ei neacceptand realitatea si dorind sa o schimbe.

La fel ca in cazul fricii, si lipsa de acceptare ne poate insoti multi ani, fara sa ne dam seama, ca un virus in calculator care incetineste sistemul de operare, afecteaza anumite aplicatii, dar nu buseste sistemul complet. In general, cei care avem probleme cu acceptarea, facem asta in primul rand cu noi insine, avand o problema in a ne privi cu blandete asa-zisele defecte. 

Rezolvarea? Tot prin constientizare, care cel putin teoretic, se poate face de unul singur, fiecare cu noi insine, in introspectie, si apoi cu diverse instrumente, variatiuni de mindfulness si self-help. Insa, ca si in cazul altor situatii similare, lipsa de acceptare este mult mai rapid identificata in comportament si vindecata atunci cand nu suntem singuri, ci in siguranta unui “laborator de lucru” (cabinetul unui terapeut) si ghidati de o persoana specializata, ceea ce se intampla in demersul terapeutic.

4. Cand nu sunt pe locul meu

Fie ca altii ne-au pus pe un loc care nu ne apartine, fie ca ne-am asumat asta singuri, situatia reprezinta o “dezordine” care trebuie pusa la punct. Poate sa apara in familie, la serviciu, in grupul de prieteni si in principiu in orice sistem din care facem parte. Si oricat ar parea de ciudat, am vazut nenumarate persoane in workshopurile de constelatii familiale, carora le este greu sa spuna si sa isi asume ca sunt copiii parintilor lor, fratii si surorile fratilor si surorilor lor sau parintii propriilor progenituri. Iar asta nu vine din lipsa de cunoastere a datelor din cartea de identitate, ci din motive mult mai adanci, energetice.

De exemplu, daca de mica mi-am asumat rolul mamei pentru ca ea era coplesita de treburi si suferinte, este posibil nu o sa am alta varianta decat sa ii repet destinul. Daca m-am crezut superioara bunicilor, oameni simpli, de la tara, exista sansa sa nu imi dau voie sa am mai mult decat au avut ei, si sa pierd pe o parte tot ceea ce castig pe alta. Daca l-am dispretuit pe bunicul pentru ca fost alcoolic, e posibil sa am si eu o adictie.

Cum ne recapatam puterea in aceste situatii? Simplu, ne punem pe locul nostru. Ne reamintim cine suntem, cine a fost inaintea noastra (bunici, parinti, fratii mai mari), unde suntem noi si cine ne urmeaza (frati mai mici, copii, nepoti). Pentru genul acesta de curatari ale incurcaturilor sistemice, metoda terapiei prin constelatii familiale este o modalitate foarte eficienta si de mare folos.

5. Cand imi pierd contactul cu sufletul

Tristete, lipsa de chef de viata, depresie, apatie, lipsa de energie. Toate pot fi semnale ale faptului ca nu prea mai sunt in contact cu mine, cu sufletul meu. Motivele pot fi extrem de multe si diverse, de la pierderea cuiva drag, pana la o suferinta in amor.

Degeaba asteptam, meditam, stam in cap, sau facem alte exercitii de yoga, sau chiar de sport intens, acestea ne pot doar ajuta sa ne dinamizam si relaxam pe moment. Sufletul, insa, nu vine inapoi singur, indiferent ce metode folosim. Trebuie noi sa ne decidem si sa mergem sa ni-l recuperam. Demersul este, evident, metaforic, insa nu mai putin puternic.

Ca metode, orice merge pe zona de reparare a integralitatii sufletului, a unificarii diferitelor noastre tendinte si fatete, e o cale buna. Ritualuri samanice (atentie ce, cu cine si cum!), constelatii familiale, meditatie de conectare la eu-ul superior, meditatie de conectare la copilul interior si multe altele. 

***

Cristina Mihaila este facilitator de constelatii familiale. A inceput sa practice aceasta terapie in 2013, iar din 2017 a intrat in formare cu Jutta ten Herkel si Ion Bucur, doi dintre cei mai cunoscuti constelatori si formatori ai metodei la ora actuala. Din 2019 tine propriile workshopuri de constelatii familiale. Programul acestora si mai multe detalii despre aceasta terapie sunt disponibile pe pagina de Facebook Get your power back – Constelatii familiale cu Cristina Mihaila.