Revin catre voi cu un nou articol de noutati – se intampla din ce in ce mai multe lucruri in Bucuresti si nu numai, asa ca sper sa gasiti ceva pe placul vostru in lista de mai jos! 🙂
Amfiteatru TNB. Un teatru în aer liber
Amfiteatrul în aer liber este o scenă unică în România, un loc aflat sus pe Național, la 24 metri deasupra Pieței Universității. Pe TNB, din luna mai până în septembrie, cultura și genurile artistice, diversitatea şi dezbaterea estivală (dar şi culturală) se întâlnesc sub cerul nopților de vară, chiar la km 0 al Capitalei, într-un program nocturn, incitant și variat.

Spectacole de teatru și dans, concerte de jazz, rock sau folk, filme de colecție sau cele mai recente producții cinematografice, întâlniri cu artişti, vor putea fi văzute și trăite, în această vară, sub cerul înstelat al Bucureștiului, în Amfiteatrul TNB. Nume consacrate și tineri artiști, spectacole din repertoriul Teatrului Naţional, dar și producții ale teatrelor independente vor desena vara trăită, sus, deasupra Bucureştiului.
Când oraşul intră în vacanță, noi vă dăm întâlnire pe acoperișul Teatrului Național, la Amfiteatrul în aer liber, pentru a deschide împreună Stagiunea de vară! V-am pregătit o ofertă atrăgătoare și relaxantă. Haideţi să numărăm împreună această vară în întâlniri, spectacole, concerte, filme și nopți de neuitat!
Bine de știut: biletele pentru lunile mai și iunie s-au pus în vânzare! Detalii pe tnb.ro & mystage.ro.
CAFEAUA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE ȘI DIZIDENȚA LA TNB
Duminică 19 mai 2019, de la ora 11.00, în Foaierul Tapiseriilor, în cadrul programului CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL Gheorghe Florescu prezintă conferinţa cu tema CAFEAUA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE ȘI DIZIDENȚA.

Marile revoluții ale omenirii s-au născut în urma unor discuții la cafea. Licoarea aromată pune mintea în mișcare, iar din conversațiile ce urmează se naște progresul. Istoria consemnează nenumărate exemple în acest sens.
Cum i-a ajutat o ceașcă de cafea bună (procurată cu greu) pe români să reziste în vremea socialismului și ce aduce cafeaua de calitate consumatorului de astăzi?
La toate acestea va răspunde Gheorghe Florescu la conferința din 19 mai, ocazie cu care spectatorii vor putea savura una dintre cele mai rare cafele din lume, Kenya Top Peaberry.
Cei mai performanți oameni din 2018 au fost premiați la Gala “Valori de România” 2019
Personalități românești care s-au impus ca repere ale excelenței pe plan internațional în business, cultură, sport, știință și inovație au fost premiate ieri, 8 mai, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Galei Valori de România. Printre valorile premiate în cadrul evenimentului organizat de revista Biz s-au numărat Oana Pellea, Dumitru Prunariu și Horia Ciorcilă.

“Ne-am propus să premiem anual oamenii care ne fac să fim mândri că suntem români și, spre bucuria noastră, la fiecare nouă ediție găsim noi și noi valori ale României care strălucesc la nivel internațional. Prin Gala Valori de România, ne-am asumat misiunea de a promova aceste personalități și de a le onora activitatea așa cum merită.”, a spus Marta Ușurelu, Owner & Publisher, Revista Biz.
Designul trofeului Galei Valori de România a fost creat de artistul Albert Sofian, inspirat din Cocoșul lui Brâncuși, un exemplu de ascensiune și ambiție românească. Iar realizarea trofeelor s-a realizat cu ajutorul artistului plastic Ovidiu Toader.
Momentul artistic a fost susținut de Zoli Toth, promotorul muzicii de percuție neconvenționale din România, iar amfitrionul evenimentului, Alex Grecu.
Fertilitatea in preajma menopauzei
Parcursul vietii unei femei este plin de evenimente care ii transforma corpul. Dupa un drum tumultuos, cu o serie intreaga de simptome si sentimente pe masura, menopauza reprezinta acel moment in care functia ovarelor inceteaza. Insa acest fenomen nu apare peste noapte, ci este un proces gradual. Varsta medie la care apare menopauza este de 50 ani, dar exista si cazuri rare cand apare de la 30 sau 60 ani. Astazi statisticile arata ca 1 din 20 de femei intra la menopauza inainte de 46 ani.

Menopauza nu este nicidecum o boala, ci un proces biologic natural, care, odata instalat, grabeste imbatranirea organismului. Simptomele fizice, cum ar fi bufeurile si starile emotionale exacerbate pe care le provoaca menopauza iti pot tulbura somnul, iti pot scadea nivelul de energie sau iti pot afecta starea de spirit.
Desi aceste simptome ar putea insemna ca te poti astepta la menopauza, ele indica si multe alte afectiuni. Daca vrei sa stii cu acuratete in ce perioada te afli, testul de menopauza de la BARZA te poate ajuta. Este o metoda rapida, care depisteaza prezenta in urina a hormonului foliculostimulant (FSH). Cresterea nivelului FSH este asociata cu reducerea nivelului de estrogen si instalarea menopauzei la femei. De obicei, pe masura ce o femeie se apropie de varsta menopauzei, nivelul acestuia creste de pana la zece ori fata de nivelurile normale. Testul de menopauza e un dispozitiv medical de diagnostic „in vitro” care iti spune in cateva minute cu o acuratete de 99% daca te afli in perioada de perimenopauza sau menopauza.
Cum utilizezi testul? La fel cum procedezi cu testul de sarcina: colectezi urina intr-un recipient curat si uscat in care introduci banda-test, cu varful sagetii in jos, pana la linia marcata cu MAX, timp de 3 secunde. Apoi asezi testul pe o suprafata plana si astepti 10 minute ca sa fii sigura ca rezultatul este valid.
45.123 doze din aluminiu colectate în cadrul competiţiei ECOmania
În perioada martie – aprilie 2019 s-a desfăşurat competiţia naţională de colectare a dozelor din aluminiu ECOmania, derulată de Asociaţia Alucro sub umbrela ediţiei aniversare de 10 ani a caravanei educaţionale Guerilla Verde, cu scopul de a contribui la conştientizarea elevilor privind importanţa colectării selective a deşeurilor. În competiţie s-au înscris 183 de echipe de elevi şi profesori din 18 oraşe participante la campanie şi au desfăşurat ore de educaţie ecologică şi acţiuni de colectare.

Cantitatea cea mai mare de doze din aluminiu, respectiv 5966 doze, a fost colectată de echipa formată din elevii clasei a IX-a E de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Întreaga echipa va beneficia de o tabără de vară pentru efortul depus în cadrul concursului. Cantităţi mari de doze au colectat şi elevii de la Şcoala Gimnazială Nr. 5 din Bucureşti (3382 doze) şi Şcoala Gimnazială Nr. 5 din Galaţi (3045 doze).
Pe durata competiţiei, 45.123 doze au fost colectate şi depuse în aparatele de colectare din reţeaua EcoCan dezvoltată de Can Pack Recycling. Mecanismul concursului i-a ajutat pe elevii participanţi să înţeleagă importanţa colectării separate a deşeurilor şi depunerii acestora în locuri special amenajate, astfel încât acestea să poată fi valorificate prin reciclare.
Beneficiile uleiurilor vegetale presate la rece
Auzim constant faptul ca trebuie sa evitam o lista lunga de alimente si sa optam pentru variante culinare cat mai putin procesate termic. Chiar daca aceste lucruri sunt adevarate, mancarea nu trebuie transformata intr-un dusman, ci trebuie sa ne imprietenim cu ea si sa o diversificam. Cheia pentru o dieta echilibrata este sa mancam cate putin din ceea ce ne place, fara sa facem abuz. De exemplu, uleiul vegetal consumat cu masura reprezinta o sursa importanta de substante nutritive, care ajuta organismul sa functioneze in parametri normali.

Uleiul de in de la Sano Vita presat la rece este extravirgin, fara conservanti sau substante chimice. Stiai ca denumirea din limba latina a inului, Linum Usitatissimum, se traduce dreptCel mai folositor? Consumat crud, inclus in preparate culinare diverse, pisat pentru a obtine faina sau presat si folosit in forma de ulei, inul aduce organismului numeroase beneficii. Aceasta samanta este o sursa bogata in acizi grasi esentiali Omega-3, avand un continut ridicat de vitamine (complexul B şi vitamina E), lecitina, fibre, potasiu, magneziu si fitoestrogeni.
Uleiul de canepa de la Sano Vita presat la rece reprezinta o alta varianta sanatoasa pentru alimentatia ta. Stiai ca semintele de canepa sunt considerate unul dintre cele mai nutritive alimente din lume, datorita compozitiei bogate in proteine, vitamine (in special vitamina E) si minerale (fosfor, calciu, magneziu si potasiu) si acizi grasi nesaturati (Omega 3 si Omega 6)?
Tefal prezinta Ixeo – primul aparat de calcat All-in-One
#Flashbackstory – de cate ori ai fost pe fuga dar te-ai hotarat sa iti schimbi tinuta pe ultima suta de metri? Iar daca rochia din matase sau camasa alba uni nu erau pregatite, adio punctualitate! Iti prezentam Ixeo- primul aparat de calcat multifunctional de la Tefal, care te ajuta sa arati wow in fiecare zi.

Eficienta si ergonomie –Calca, retuseaza si igienizeaza fara efort!Tefal Ixeoeste prevazut cu o masa de calcat Smart Board patentata, ce poate fi utilizata in trei pozitii: vertical – pentru retusuri de ultim moment, inclinat – pentru o postura relaxata sau in plan orizontal – pentru tesaturi dense. Ixeo inlatura cutele si reda hainelor tale aspectul fara cusur, fie ca esti contracronometru sau alegi sa iti compuioutfit-ul pentru zilele urmatoare.
Tehnologie Turbo Steam pentru ingrijirea profesionala a tesaturilor – Cand ai un aparat pe care te poti baza, chiar si cea mai dificila cuta ii cedeaza. Datorita tehnologiei Turbo Steam cu o pompa de 5 bari si a puterii de 1500 W, Ixeo garanteaza o inlaturare rapida a cutelor pentru rezultate perfecte de fiecare data.Cu sistemul Smart Protect te bucuri de o temperatura optima pentru toate tipurile de materiale.
Anul acesta, pantofii tip Flats domină podiumurile de fashion
În 2019, în topul căutărilor în ceea ce privește încălțămintea pentru femei se află pantofii fără toc. De asemenea, la prezentările de modă internaționale, pantofii tip Flats sunt omniprezenți.

Femeile contemporane, cu un stil de viață activ, pun accent pe autenticitate, confort și design chic și își îndreaptă atenția spre pantofii fără toc, fie că este vorba despre modele sport, casual sau elegante.Cu siguranță nu este nevoie să porți tocuri pentru avea un look cool și feminin. Prin urmare, în timpul zilei, dar și la unele evenimente, în funcție de dresscode și locație, poți opta relaxată pentru încălțăminte fără toc.
În noua colecție Diane Marie, semnată de designerul Diana Nedea, poți descoperi o gamă diversificată de încălțăminte colorată, fără toc, sau cu talpă joasă, din piele naturală, care să fie în acord cu personalitatea și stilul tău de viață.
„Într-o viață din ce în ce mai dinamică și un ritm din ce în ce mai alert, confortul primează. Ne-am focalizat atenția în noua colectie pe o serie de balerini și pantofi flats, plini de culoare, din printuri vesele cu specific floral sau geometric, dar și pe calapoade noi, cu tocuri kitten sau medii de înăltime, potrivite pentru o întreagă zi la birou și nu numai”, spune Diana Nedea, fondator Diane Marie Studio.
MARKS & SPENCER TE INSPIRĂ PENTRU VACANȚA DE VARĂ
Plănuiești următoarea vacanță? Marks & Spencer este oaza ta de inspirație în această vară. Vino în întâmpinarea soarelui și umple-ți valiza cu țesături lejere, culori vibrante și accesorii care îți vor scoate în evidență ținuta!

Toate produsele sunt disponibile în magazinele Mark & Spencer din București începând cu luna mai.
Ești pregătită de vară?
Sezonul vacanței de vară se apropie și, în curând, costumele de baie devin piesele vedetă din garderobă. Reserved este prezent la datorie cu cea mai recentă colecție, care are toate piesele esențiale pentru a crea un look de plajă super trendy.

Cea mai recentă colecție Reserved conține o mulțime de costume de baie în diferite stiluri. Vedeta sezonului este costumul de baie întreg, într-o versiune reinterpretată – extrem de feminin, sexy și deloc plictisitor. Detaliile sunt în centrul atenției în sezonul cald: modele cu spatele gol, o tăietură care alungește piciorul sau inserții statement care atrag atenția asupra gâtului. Fani ai costumelor de baie din două piese, nu vă temeți! Există o multitudine de modele și pentru voi. Și în acest caz, alegerea nu va fi ușoară. În plus față de sutienele adânci, foarte potrivite pentru un bronz perfect, au fost create și topuri care pot fi purtate nu numai pe plajă, dar și în combinații cu pantaloni scurți cu talie înaltă sau costume cu aplicații de bijuterii. Opțiunile pentru bikini sunt la fel de numeroase – modele cu talie înaltă, bikini cutați și modele create special să alungească piciorul.
De ce trebuie sa facem curatenie?!
Atunci cand te muti in casa noua, ordinea si curatenia iti dau o stare de siguranta si de liniste. Dar pe masura ce te obisnuiesti cu ambientul caminului tau, incepi sa nu mai observi cum se aseaza perdeaua, unde e pozitionata masa si ce nuanta are pardoseala. Ce nu s-a schimbat este faptul ca in continuare trebuie sa folosesti mopul, sa stergi praful sau sa speli cada. Ce te impiedica sa fii organizat/a?

- Ai prea multe lucruri inutile –Pe parcursul vietii, strangi obiecte de care nu ai neaparat nevoie. S-ar putea sa ai o colectie de pixuri sau un fier de calcat vechi pe care nu il mai folosesti. Aceste obiecte ocupa spatiu si inmagazineaza praf.
Sfat: doneaza sau recicleaza lucrurile inutile.
- Nu ai destul timp – Curatenia temeinica necesita timp. Cand te confrunti cu sarcina curatarii intregii case, s-ar putea sa fii tentat/a sa renunti inainte de a incepe. Din pacate, atunci cand casa iti este dezorganizata, lucrezi mai putin eficient, oferindu-ti si mai putin timp liber.
Sfat: petrece 30 minute zilnic pentru curatenie, astfel incat sa nu pierzi in weekend o zi intreaga. Daca nu poti 30, incearca 15. Si inarmeaza-te cu produse eficiente, precum cele din gama ASEVI Gerpostar.
- Uiti cat de bine este sa pastrezi curatenia –Din pacate, odata ce casa ta este ordonata si curata, e mai usor sa calci stramb gandindu-te ca nu conteaza. Lasi jacheta pe podea, lasi sa iti curga cafeaua pe aragaz etc. Si te intorci intr-un cerc vicios.
Sfat: aminteste-ti ca oamenii organizati, care mentin curatenia, sunt mai sanatosi – atat fizic, cat si psihic.
De la un simplu balcon, la o oază de relaxare– tema lunii mai la HORNBACH
Balconul este unul dintre spațiile locuinței ce poate fi ușor transformat într-o zonă dedicată relaxării. Odată cu startul primăverii, HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, oferă o serie de recomandări pentru amenajarea și transformarea acestuia dintr-un spațiu obișnuit într-o adevărată oază de relaxare.

„Interesul românilor pentru amenajarea balconului crește simțitor în această perioadă a anului, când ne pregătim pentru vară. De altfel, observăm în ultimii ani și o schimbare a percepției românilor asupra acestui spațiu adiacent locuinței, de la un simplu spațiu de depozitare, la o zonă de relaxare“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General al HORNBACH România.
Întrucât majoritatea balcoanelor au dimensiuni reduse, iar posibilitățile de amenajare sunt limitate, alegerile corecte și creativitatea reprezintă elementele care pot transforma acest spațiu într-o zonă atractivă. Printre variantele de decorare preferate ale acestui spațiu se numără plantele, astfel că HORNBACH vine în întâmpinarea clienților cu o mare varietate de specii și culori, respectiv accesorii și obiecte decorative, ce pot acoperi o plajă largă de preferințe și necesități.
Informatiile & fotografiile apartin comunicatelor de presa primite
One Reply to “Noutatile lunii mai (partea a doua)”