Alexandra Sălceanu este o superbă actriță pe care am avut plăcerea să o descopăr anul trecut în rolul Doamnei Tana în spectacolul Viforul care se joacă pe scena Teatrului Național București. 

Însă repertoriul ei este mult mai bogat, iar astăzi Alexandra ne povestește mai multe despre ea, despre rolurile care au impresionat-o, despre cele mai importante calități ale unui actor și despre cum s-a schimbat în timp publicul consumator de teatru. 🙂

1.Bună, Alexandra. În primul rând îți mulțumesc pentru că ai acceptat să răspunzi întrebărilor pentru CityFemme.com. Povestește-ne puțin despre începuturile tale – cum ai ales meseria de actor, de la ce vârstă ai început, cine ți-a îndreptat pașii în această direcție? 

Vă mulțumesc și eu pentru invitație. Legat de cum am ales acestă cale, chiar stăteam și mă gândeam zilele astea că nu mai țin minte care a fost elementul declanșator în ceea ce privește această decizie. De ce? Îmi plăceau poveștile, îmi plăcea să mă joc și îmi plăcea să visez. Părinții mei ne-au ”instigat” (pe mine și pe fratele meu) înspre cultură, așa că citeam și trăiam ce citeam. Doar că pe lângă asta le mai și povesteam tuturor ce aflasem eu, ce îmi imaginasem eu. Emoția venea de la sine. Mai târziu, am intrat în trupa de teatru a liceului. Și cam pe aici cred a fost luată hotărârea. A fost o perioadă foarte frumoasă în viața mea. 

2. Bănuiesc că sunt multe roluri pe care le-ai interpretat care îți sunt dragi. Care este însă personajul tău preferat?  

Nu știu dacă am un personaj preferat. Dacă spectacolul e bun și reușesc fie să-mi ating obiectivele, fie să le ratez magistral, dacă simt că am reușit să transmit ce aveam eu de transmis acolo, mă bucur. Dragi îmi sunt toate. Mă mai trezesc zicând prin casă diverse replici sau chiar monoloage din spectacole pe care nu le mai joc, pur și simplu pentru că îmi face plăcere. Personajul preferat este cel pe care îl înțeleg, îl susțin și îl joc cu plăcere și curaj. Fără bariere sau temeri. 

În perioada asta m-am gândit la un rol dintr-un spectacol de licență, al Elenei Morar. Spectacolul se numea ”Însetați”(de Waljidi Mouawad) iar personajul meu, Norvege, vorbea despre cum s-a trezit într-o zi cu o caracatiță în ea. Caracatiță care reprezintă partea urâtă din noi toți, parte pe care această fată refuză să o îmbrățișeze deoarece ”Copiăriei i-a fost dintotdeauna frică de întuneric”. M-am gândit la munca la acest rol, la cât de frumos a fost și la ce aș face diferit cu mintea și inima de acum. Cred însă că toate rolurile îți vin și în funcție de ce ai tu de zis despre tine în momentul respectiv.

 3. Care crezi că sunt cele mai importante calități pentru un actor, ce anume nu trebuie să lipsească? 

Sufletul, generozitatea și smerenia. Spun smerenie nu ca pe un termen religios, ci ca pe o înțelegere mai profundă a actului artistic și a magiei care cred că se poate produce în cadrul unui spectacol. Nimic nu ni se cuvine. Iar dacă se întâmplă ceva frumos nu e doar meritul meu. 

 4. Există cineva care te-a inspirat în carieră, ai un model / un mentor? 

M-au inspirat mulți oameni, multe experiențe, multe texte. Cred că totul depinde de perspectiva din care privești. Cred că mentor îți poate fi oricine sau orice, dacă îți permiți să înțelegi lecțiile oferite. Mentori importanți mi-au fost părinții, fratele, prietenii, profesorii și chiar și persoanele conflictuale din viața mea, pentru că mi-au arătat părți din mine de care nu eram conștientă înainte, dar și cărțile citite, filmele văzute, muzica ascultată, credința mea. Repet: fiecare element care intră în contact cu tine poate fi folosit pentru a te înțelege și a te cunoaște din mai multe puncte de vedere. 

 5.  Ce fel de roluri preferi? Există și tipuri de roluri pe care nu le-ai accepta sub nicio formă? 

Nu prefer un anumit rol. Există multă frumusețe în mai toate. Dacă ea se manifestă sau nu depinde de un set întreg de circumstanțe. Ce e drept e că punctul de pornire ești întodeauna tu. Nu aș accepta un proiect sau un rol care să inspire spre vulgaritate sau lipsă de profunzime.

  6.  Ce ți-ai dori să fi știut înainte de a intra în lumea actoriei? / Care este cea mai dificilă parte a meseriei de actor?  

Mi-aș fi dorit să știu multe înainte de a o apuca pe acest drum. Din păcate, degeaba le-aș fi știut pentru că nu puteam cuprinde cu mintea de atunci ce pot cuprinde cu mintea de acum. Și cred că mai sunt încă foarte multe lucruri pe care le mai am de învățat și de înțeles. Cea mai dificilă parte mi se pare răbdarea. Dar acest aspect nu știu dacă are legătură strict cu meseria, ci cu felul meu de a fi. Răbdarea pare a fi lecția centrală a vieții mele. 

 7.  Au fost momente în care ai vrut să renunți? Dacă da, cum ai găsit motivația de a merge mai departe?   

De multe ori am vrut să renunț. Probabil însă că niciodată cu adevărat, din moment ce încă mă aflu aici. Motivația? Nu a fost foarte clară mereu. De cele mai multe ori am primit ajutor, o vorbă bună, o oportunitate, o întâlnire cu prietenii. Am primit ajutor. Des! Și am primit iubire și susținere. Nu cred că aș fi putut altfel! 

 8. Ți s-a întamplat să te recunoască și să te oprească lumea pe stradă?

Sincer, nu foarte des. Nici nu prea ies pe stradă. Merg cu mașina. 🙂

 9. În afară spectacolelor, cum este omul Alexandra? Care sunt pasiunile tale, cum îți petreci timpul liber? 

Omul Alexandra…bună întrebare…cred că nu e încă gata! Alte pasiuni nu știu dacă am. Dar ar trebui să-mi găsesc. Și o voi face. Ne tot chinuim să înțelegem noțiunea asta de ”Om” de mult timp. Probabil că e o experiență unică și irepetabilă pentru fiecare dintre noi. Eu consider că sunt într-o continuă formare – cu perioade în care cred că am găsit cheia vieții, urmate de altele în care-mi dau seama că nu știu absolut nimic. Cât despre timpul liber, în general este pentru prieteni și familie. Dar și pentru mine.  

10. Ești pasionata de social media? Te putem găsi pe facebook, pe instagram și dacă da – cât timp dedici acestori medii?  

Am cont de facebook, dar sunt extrem de inactivă. Mi-am făcut recent cont pe instagram, din orgoliu, deoarece am văzut că mama mea are cont și eu nu, învăț să-l folosesc, dar mi se pare foarte complicat. Dedic cel mai puțin timp posibil acestor rețele de social media. De ce? Probabil pentru că nu le înțeleg foarte bine. Mă obosesc. 

11. Cum este publicul consumator de teatru în ziua de astăzi? Ți se pare că s-a schimbat față de cel de la începutul carierei tale?  

S-au schimbat foarte multe. Nu știu dacă în bine sau în rău. Dar schimbări s-au produs, ceea ce este normal. Ce observ și nu aprob este o mai mare lipsă de respect pentru actul artistic. Atât din partea publicului, cât și din partea artiștilor. Avem din ce în ce mai puțină răbdare și vrem să consumăm cât mai mult, cât mai diluat și lipsit de substrat. Fugim de înțelesuri profunde, ba chiar le desconsiderăm. Devenim din ce în ce mai ignoranți, dar și asta este o alegere și un drept, până la urmă. 

 12. Ce altă meserie crezi că ți s-ar fi potrivit dacă nu ai fi pornit în această direcție? 

Din păcate, nu am răspuns la această întrebare. Dacă mi-aș fi dorit o altă meserie, probabil că eram acolo. Dacă îmi voi dori altceva, sper doar să am curajul să urmez acea cale.

 13. Cum a fost anul 2018 din punct de vedere profesional? În ce spectacole de putem găsi și ce planuri ai pentru 2019? 

Profesional a fost un an foarte bun, un an în care am muncit și am înțeles foarte multe. Spectacolele în care joc sunt: Furtuna, de William Shakespeare, No man’s land, regia Alexander Morfov, Umbre, de Marilia Samper, regia Vlad Cristache, Viforul, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Alexandru Dabija, Pădurea Spânzuraților, adaptare după romanul lui Liviu Rebreanu, regia Radu Afrim la Teatrul Național București;  Peretele și 7 dintr-o lovitură, scrise și regizate de Lia Bugnar, Cum se cuceresc femeile, adaptare după Woody Allen, regia Liviu Lucaci la Teatrul Metropolis; în Before Breakfast, de Eugene O’Neill, regia Alexandra Popescu la Teatrul Bulandra.

Planuri pentru 2019 nu am. Aștept să văd ce va fi și mă voi adapta în funcție de situații.

 14. Teatru sau film? Nu neapărat preferința, ci dacă ai putea să ne spui care sunt deosebirile majore între cele două pentru tine, pentru că știu că nu ești străină nici de lumea filmului.

Film nu am prea făcut, dar din ce am făcut pot spune că sunt că există multe deosebiri. Mi se pare că este mult mai greu la teatru, pentru actor. La film, dacă echipa este bună, primești mai mult ajutor. La teatru responsabilitatea mi se pare mai mare.  

 15. Știu că ești absolventă de doctorat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, I.L. Caragiale. Cum te-a ajutat în carieră sau cum ți-a schimbat percepția despre lumea teatrului? 

Încă nu sunt absolventă. Mai e puțin, sper. În carieră nu m-a ajutat deloc. Ce a fost util a fost faptul că m-a obligat să privesc totul din multiple alte perspective – lucru care mi-a dat și multe bătăi de cap. Mi se pare foarte greu să scrii despre ceva ce trebuie experimentat prin acțiune. E greu să demonstrezi teoretic ceva ce poate fi demonstrat doar practic. De multe ori în viață am aflat ce vreau să fac, făcând exact ce nu vreau să fac. Așa că putem învăța lucruri despre noi din orice experiență.

  16. Un gând de încheiere, un îndemn, un sfat pentru cititorii CityFemme.com?  

Căutați frumusețea. În voi, în ceilalți, în viață. Mulțumesc.    

 Mulțumim și noi, Alexandra! Si de-abia așteptăm să te revedem pe scenă! 🙂

Pentru alte interviuri puteti intra pe sectiunea dedicata Interviu CityFemme.

Sursa foto: foto principala: Florin Ghioca, foto 1 interior articol: Florin Ghioca, foto 2 interior articol: Andrei Runcanu, foto 3 interior articol: Rodica Stirbu, foto 4 interior articol: Florin Ghioca, foto 5 interior articol: Florin Ghioca, foto 6 interior articol: Rodica Stirbu.