Recomandare lectura: Singura Poveste de Julian Barnes

Fiecare poveste de dragoste este de fapt Singura Poveste pentru cei implicati. Acesta este si cazul romanului Singura Poveste, scris de Julian Barnes si pe care l-am citit in timpul zborului meu catre Lisabona si pe care l-am terminat intr-una din seri, inainte de culcare.

Inceputul cartii are rolul de a ne starni curiozitatea:

“Cei mai multi dintre noi au de spus o singura poveste. Asta nu inseamna ca ni se intampla un singur lucru in viata – se petrec nenumarate intamplari, pe care le transformam in nenumarate povesti. Insa una singura conteaza cu adevarat, pe una singura merita pana la urma s-o spui. Ceea ce urmeaza e povestea mea.” – Julian Barnes

Si cumva ma asteptam la o poveste draguta, calduta de dragoste, unde cei doi au poate niste provocari, dar in cele din urma ajung impreuna si vor trai fericiti pana la adanci batraneti.

Insa Paul, personajul principal al romanului, priveste retrospectiv asupra povestii inceputa in anii ’60, pe vremea cand el era inca student si incerca sa-si omoare timpul la un club de tenis de undeva in apropierea Londrei. Aici o va cunoaste pe Susan, o femeie mult mai in varsta decat el, sigura pe sine, provocatoare, ironica si inteligenta, insa casatorita si mama a doua fiice de varsta lui Paul.

Iar iubirea care se naste intre ei da nastere la singura poveste care conteaza pentru Paul. Trecut de mult de varsta tineretii, el va rememora povestea, dandu-si in acelasi timp seama ca anumite lucruri nu au stat intr-adevar asa cum si le aminteste el acum, ca altfel le interpreteaza prin prisma timpului si a experientei de viata.

Esecul povestii de iubire va deveni evident destul de devreme in roman, insa este interesant de urmarit care vor fi mecanismele care vor duce la aceasta decadere si cum le explica maturul Paul.

Nu este o lectura vesela din pacate, iti lasa un oarecare gust amar, ca in viata. E potrivita pentru serile ploioase de toamna, pentru momentele de singuratate si reflectie, pentru a ne lasa prada unei melancolii cand si cand, insa nu ca lectura usurica de avion sau de concediu. Cu toate acestea, nu regret momentul in care am citit-o, m-a facut sa ma gandesc putin mai profund la sacrificiile din dragoste, la cate suntem dispusi sa facem pentru persoana iubita si care este momentul in care spunem “de ajuns, punct si de la capat”.

Autorul Julian Barnes s-a nascut in Leicester, Anglia, in 1946. A studiat la City of London School intre 1957 si 1964, apoi la Magdalen College, Oxford, absolvind (cu onoruri) in 1968 sectia de limbi moderne. Dupa incheierea studiilor, a lucrat ca lexicograf pentru Oxford English Dictionary timp de trei ani. Din 1977, a devenit redactor literar si a semnat recenzii in New Statesmen si New Review.

Opera lui numara peste cincisprezece volume de proza si eseuri, cariera sa literara fiind incunu­nata de numeroase premii si distinctii: Somerset Maugham Award pentru Metroland (1981), Geoffrey Faber Memorial Prize (1985), Prix Médicis pentru Papagalul lui Flaubert (1986), E.M. Forster Award (decernat de American Academy and Institute of Arts and Letters, 1986), Gutenberg Prize (1987), Grinzane Cavour Prize (1988), Prix Femina pentru Trois (1992). In 2011, i-a fost decernat Man Booker Prize pentru romanul Sentimentul unui sfarsit (Editura Nemira, 2013).

Romanul Singura Poveste a aparut la editura Nemira, in cadrul colectiei Babel si-l puteti gasi in aceasta perioada la o reducere destul de mare.

Pentru alte recomandari de lectura puteti citi mai multe in sectiunea Carti CityFemme.

Sursa foto: arhiva personala

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *