Am ascultat astazi un podcast in limba engleza realizat de cei de la The New York Times si recomandat de cei de la Decat o Revista in newsletterul lor saptamanal, pe care il primesc in calitate de abonat al revistei. Este vorba despre abuzul emotional si despre cat este de dificil de iesit din astfel de relatii disfunctionale, fie ca vorbim de relatii intre cupluri, intre prieteni, intre frati sau intre parinti si copii.

O caracteristica principala a abuzului emotional este ca apare treptat, pas cu pas, si ca nu iti dai seama de el decat atunci cand esti foarte legat de persoana respectiva. Abuzul emotional nu este la fel de evident ca cel fizic, care iti lasa semne, insa este la fel sau poate chiar mai grav, pentru ca-ti erodeaza respectul de sine, te face sa crezi ca nu esti bun de nimic, ca nu te poti descurca singur, ca nimeni n-o sa te mai iubeasca.

De fapt, se pare ca fraza “nimeni n-o sa te mai iubeasca cum te iubesc eu” este una stereotip, multi abuzatori folosind-o cu victimele lor. Si pentru ca intr-o relatie abuziva se amesteca si momentele frumoase cu cele urate – chiar daca reusesti sa iesi din aceasta relatie, de multe ori ramai insa cu regrete, iti este dor de abuzator, te gandesti daca ai facut totul pentru relatie sau nu etc.

Explicau in podcast ceva de genul ca abuzul emotional e similar cu a fi intr-o inchisoare – ca desi la inceput erai ok cu tine ca persoana, erai multumit si implinit, calitatile care l-au atras pe partener la tine la inceput sunt chiar cele pe care le va critica mai apoi – inteligenta, frumusetea, ambitia, bunatatea si te va face sa te simti inutil, bun de nimic.

In multe din cazurile povestite in acest podcast, femeile erau dominate de barbati din toate punctele de vedere, inclusiv si mai ales financiar – in urma unei casnicii de ani buni, femeile nu au nimic pe numele lor, iar uneia i-a fost interzis printr-o clauza in actul de divort sa spuna ca a fost maritata cu barbatul respectiv sau ca are vreun copil cu el, desi au avut impreuna patru copii.

Si cei din jurul tau – parinti sau prieteni, pot ajunge usor-usor sa nu mai aiba rabdare cu tine si sa nu te mai inteleaga, pentru ca lor de la bun inceput nu le-a placut persoana respectiva, au vazut acele defecte pe care tu din cauza iubirii nu ai putut sa le vezi, si nu pot intelege ca nu poti trece peste relatia aceasta care ti-a facut numai rau.

Este insa foarte greu sa treci peste, sa-ti revii, sa nu-ti mai plangi de mila, sa nu mai fi furioasa, sa nu mai fi dependenta de acea persoana. Si sincer cred ca nu prea se poate face de unul singur, ci doar cu ajutor specializat.

Sa dau si o nota personala acestui articol? Nu-mi place sa vorbesc in articolele mele despre partea mai putin frumoasa a vietii, sa imi arat vulnerabilitatile sau defectele, sa spun ca m-a afectat sau ce m-a facut vreodata sa sufar. Nu-mi place pentru ca nu este vorba doar de mine – este vorba si de oamenii din jur – nu as vrea sa-mi critic vreodata public parintii, prietenii sau alte persoane care au fost importante pentru mine intr-un anumit punct al vietii, pentru ca sunt convinsa ca au facut ce au crezut mai bine in momentul respectiv.

Insa am vazut relatii abuzive in jurul meu destul de multe, iar adesea nu am stiut cum sa ajut, cum sa inteleg, cum sa fiu aproape persoanei respective. Realizez acum ca poate imi lipseste empatia – nu complet, insa nu ma pot transpune perfect in pielea acelei persoane, nu pot intelege cum poti lasa pe altcineva sa acapareze cu totul ceea ce esti si cum poti prelua viziunea lui distorsionata si negativa despre cine esti.

Daca am fost abuzata emotional? Hmm, nu stiu sincer, poate partial. Cel putin niciodata in acest grad incat sa devin dependenta si sa nu ma pot rupe din acea situatie. Am iesit intr-adevar din cateva relatii in care nu ma mai regaseam, in care nu imi era bine cu persoana respectiva, in care mi-am dat seama ca nu pot eu sa schimb pe nimeni. Si am fugit mai ales de gelozie – tot ce inseamna control, toate intrebarile obsesive: de ce te suna nu stiu cine, cu cine ai vorbit pana acum, de ce vrei sa te vezi cu nu stiu cine, de ce nu vrei sa ne vedem in seara asta, de ce te duci acasa si ma lasi singur weekendul asta si toate variatiile pe tema asta.

Dupa cum vedeti, abuzul emotional este un subiect delicat, iar ce am scris mai sus s-a legat in 10 – 15 minute, fara nicio pauza, fara sa stau sa recitesc si sa rescriu articolul de o mie de ori inainte de publicare. Sper ca am fost coerenta.

Si daca vreti mai multe articole precum acesta despre abuzul emotional, mai personale, mai emotionale – spuneti-mi si eventual dati-mi si idei. 🙂

Pentru alte articole despre relatii puteti citi sectiunea dedicata CityFemme.

Sursa foto: pixabay.com