Tu ce afacere ti-ai deschide pe Amazon?

Anul trecut am avut reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului, moment in care m-am revazut cu multi dintre fostii colegi de clasa, iar fiecare a povestit ce anume s-a intamplat in viata sa in ultimul deceniu. 🙂

Cate dintre visurile pe care le aveam la 18 ani au fost puse in practica? Nu foarte multe, doar cateva, mai ales ca terminarea liceului totul era foarte vag pentru noi, nu stiam inca ce ne doream de la viata si ce sa facem pentru a obtine asta.

Insa anul trecut mi-am dat seama ca stiu ce imi doresc sa fac in urmatorul deceniu, pana la urmatoarea revedere: mi-as dori sa pot bifa cel putin doua dintre urmatoarele trei dorinte – sa fac un copil, sa am o afacere a mea si sa scriu o carte.

Iar daca prima dintre cele trei dorinte e cumva de sine statatoare, abia ieri, cand am descoperit programul AMZ Academy, mi-am dat seama ca le pot cumula pe celelalte doua intr-un singur obiectiv: cartea mea poate deveni afacerea mea pe care as putea sa o desfasor chiar pe Amazon.

Iar la provocarea celor de la AMZ Academy, unde cinci traineri cu experienta ofera un Curs Amazon de patru luni de zile prin care doresc sa le arate antreprenorilor din tara noastra ca se pot face afaceri rentabile pe Amazon, o sa va povestesc cum cred ca ar arata afacerea mea.

Stiu ce imi doresc sa scriu (si am de fapt in lucru) – o carte de fictiune care are drept personaj principal o femeie puternica (un fel de Doamna T din “Patul lui Procust” de Camil Petrescu, varianta moderna), care pleaca din tara dupa o deceptie in dragoste si va reveni peste cativa ani, cand… Am dezvaluit destul de multe momentan, iar eu cred ca este o poveste frumoasa, care va fi pe placul multor persoane. 🙂

Intr-o lume a vitezei si a tehnologiei, cred ca dupa ca as scrie romanul l-as traduce in limba engleza si l-as avea disponibil atat in format hart copy, cat si ebook, pentru a-i oferi tot potentialul de crestere de care poate beneficia.

Pe parte de promovare locala – as organiza un eveniment local de lansare a cartii, as crea o pagina de facebook dedicata, as incerca sa creez diferite parteneriate prin care sa-mi promovez cartea. Insa am de lucrat destul de mult la capitolul strategie in online si gasirea pretului corect, pentru ca trebuie sa recunosc ca uneori nu stiu sa-mi evaluez corect munca.

Si iata unde m-ar putea ajuta cursul de care va ziceam mai sus – trebuie sa-mi dau seama daca produsul este suficient de bun pentru ce imi doresc, daca ar avea o piata suficient de mare, daca pretul pentru el mi-ar aduce un profit suficient, plus evident si sa inteleg partea legala, taxe si tot ce mai presupune un business.

Pe termen lung, mi-as dori sa scriu si alte carti pe care sa le promovez in acelasi fel sau, de ce nu, sa ajut si alti tineri autori sa creasca.

Poate si tu iti doresti sa pornesti pe calea antreprenoriatului, poate ai o idee de afacere in minte, dar nu stii cum sa o faci sa devina rentabila sau pur si simplu vrei sa intelegi mai multe despre vanzarea eficienta in online.

Daca ai raspuns “da” la una dintre afirmatiile de mai sus – poti sa te inscrii la webminarul gratuit oferit de AMZ Academy si poti afla mai multe despre afacerea Amazon (da scroll pana in partea de jos a paginii pentru a-ti rezerva cu usurinta locul), unde organizatorii ne vor arata cum se pot face afaceri rentabile, chiar mai simplu si mai rapid decat in alte medii.

Tu unde iti doresti sa fii peste cativa ani? Vrei sa te ocupi de propria afacere si sa prioritizezi ceea ce este important pentru tine sau vrei sa ramai stresat/a de grija ratelor, a oboselii continue si cu timpul liber din ce in ce mai putin?  

Stiu ca poate suna cliseistic sau “prea bun sa fie adevarat”, insa in ultima vreme am descoperit vloggeri si youtuberi romani (de 15 – 17 ani) care deja de cativa ani de zile au banii lor, copii sau mamici din State care la fel, castiga milioane bune de dolari anual doar pentru ca desfac jucarii (unboxing) sau se joaca cu ele si se filmeaza in timp ce fac asta.

Stiu autorii contemporani precum Matt Haig sau A.J.Finn ale caror carti sunt traduse in zeci de limbi si au devenit best-seller-uri internationale, stiu bloggeri care castiga foarte mult din blog – asa ca se pot obtine rezultate foarte bune in online. Tine foarte mult de produsul pe care il alegi, de nisa in care activezi, de dorinta ta de a obtine rezultate si evident de timpul pe care esti dispus sa-l investesti in a te educa.

Sursa foto: pixabay.com

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *