Acum ceva timp m-am gandit sa fac un articol (sau o serie de articole) despre romanii plecati din tara si despre ce le lipseste lor cel mai mult, de ce anume le e dor. Din lipsa de timp nu am concretizat la momentul respectiv proiectul, insa cumva in contextul actual mi se pare ca un astfel de articol ar fi binevenit.

Iata mai jos prima serie de raspunsuri pe care le-am primit – ce mi-au marturisit cateva persoane, de ce anume le e cel mai dor (sau nu prea le mai e dor) de cand au plecat din tara:

Madalina: “Cred ca cel mai tare imi lipseste sentimentul de “a fi acasa”. Cand sunt acasa ma simt cel mai bine, am in jurul meu familia, oamenii dragi si pot sa vorbesc romaneste. Cred ca nu pot sa separ dorul, ori de cate ori imi vine in gand tara mea, mi se umplu ochii de lacrimi si simt ca as vrea sa fiu din nou acolo, chiar si pentru o scurta vreme.“

Georgiana: “Cel mai dor? De oamenii dragi de acasă, de mâncarea românească (care dacă e gătită aici nu are același gust), de simplul fapt de a vorbi în română (mereu am spus ca în română par mai deșteaptă si mai amuzantă). Pentru mine Romania e acasă. Acasă mereu e mai frumos. Verdele e mai verde, aerul e mai curat, somnul e mai dulce :)). Indiferent cât de neplăcută e situatia acolo, acasă e acasă.“

Roxana: “Dor, hmm de tine de exemplu, de alti prieteni. …si cam atat….dar daca stiu ca sunt bine….imi mai trece….”

Oana: “In afara de cativa apropiati, nu-mi lipseste absolut nimic. Poate muraturile mamei si alte cateva bunatati facute tot de mainile ei. In rest am tot ce-mi trebuie.”

Ionut: “De la stilul de viata la prieteni, familia lasata acasa si lucrurile marunte care te fac sa fii roman “

Mihaela: “Imi este cel mai dor de ciorba de burta, rosiile care au un gust intens si bun, branza de oaie pe care nu o gasesc in Norvegia, inghetata aceea la cornet de la dozator. Bineinteles si pufuletii! Mancarea nu iese la fel de buna si gustoasa din cauza apei. Ceaiul de tei este preferatul meu, dar din pacate oricat de mult tei as pune nu este acelasi gust ca in Romania.”

Alexa: “Mie, cat nu am fost acasă (3 ani) mi-a fost dor de cele mai stupide lucruri posibile când am intrat în magazinul romanesc “la bunica” din Brussels am început sa plâng în dreptul unei prăjituri magura, da știu. Acum serios vorbind, sentimentul sfâșietor pe care îl aveam lunar în aeroport după petrecerea unui weekend cu soțul este ceva greu de descris în cuvinte. Dar va pot spune sigur ca nu se atenuează cu timpul, nu amortesti, doar te rupi în bucatele. Cred ca oriunde și oricine am fi – dor mai mare ca cel de familie nu exista pe lumea aceasta.”

Catalina: “De tot. De vorbit romaneste, de vecini si magazine, de mama si tata, de casa si curtea mea. De roșiile de gradina ale tatei (asta in special). De inghetata la dozator si de fornetti si de mancarea mamei si de bucătăria ei. De faleza si mare, de lacul Techirghiol si de mirosul sarat al Constantei. De agitatia de la Eforie Nord… Doamne…de atatea. Nu as mai termina niciodata…..

Si as mai completa: de ce am pierdut. De oameni. Am fost mai mereu solitara, cu toate astea…. dupa mutarea mea (acum doi ani), prea puțini prieteni m-au mai intrebat cum sunt si ce fac. Prieteniile facute pe parcurs, in Belgia, au fost prea premature sa dureze. Uneori ma simt foarte singura si a nimanui. Alteori imi aduc aminte ca mai exista oamenii cărora le pasa…putini…mai putini decat degetele de la o mana. Si ma agăț de ei.”

Articolul va fi updatat pe masura ce primesc noi raspunsuri.

Sursa foto: pixabay.com