Imi e greu sa spun ce impresie mi-a lasat romanul “Scaunele Rosii” scris de autoarea irlandeza Edna O’Brien. Tocmai l-am terminat, stau in varful patului de hotel, in concediul meu in Thassos.
Vremea nu prea a tinut cu noi astazi, insa mi-a dat sansa sa termin acest roman, pe care l-am inceput cu o zi inainte pe plaja. Si daca ar fi fost soare – tot l-as fi terminat astazi, pentru ca nu vad o metoda mai buna de a te relaxa in concediu decat facand ceea ce iti place – in cazul meu, sa citesc. 🙂
Revenind la roman – semnificatia titlului o aflam inca de la inceputul cartii – fiecare scaunel rosu reprezinta viata unui copil care a murit in timpul asediului de la Sarajevo. Mai exact, 643 de copii au fost ucisi de lunetisti in 1425 de zile de asediu de catre lunetisti si de catre focurile de artilerie grea.
Insa povestea cartii incepe intr-un sat irlandez, Cloonoila, unde doctorul Vladimir Dragan Dobic se va stabili si isi va deschide un cabinet de terapii alternative. Intr-un loc mic, unde toti locuitorii se cunosc intre ei, cu siguranta o asemenea aparitie nu poate trece neobservata.
Oamenii se vor intrece in a incerca sa il cunoasca mai bine si a ii intra in gratii, in mod special Fidelma, sotia cu 20 de ani mai tanara a negustorului de postavuri, care va dezvolta o pasiune nebuna pentru acest om despre care nu stie nimic.
Insa usor-usor lucrurile incep sa se lege si lumea va afla adevarul despre impostorul doctor Vlad, care i-a vrajit pe toti cu sarmul lui, dar care nu este nici pe departe cine sustine ca este.
Iar Fidelma va fi cea mai afectata – traumele fizice si psihice sunt majore, iar femeia isi va continua existenta la Londra, intr-un oras in care nu cunoaste pe nimeni.
Nu sunt genul de persoana care sa strice deznodamantul unei carti si chiar nu cred ca o voi face daca va pun aici replica cu care se incheie romanul: “N-ai crede cate cuvinte exista pentru acasa si ce muzica salbatica se poate scoate din ele”.
Ca si tehnica de scriere, cartea m-a bulversat pe alocuri. Nu sunt multe carti in care personajul principal se schimba la jumatatea romanului.
In plus, au fost destul de multe personaje secundare al caror rol nu l-am inteles. Si al caror destin as fi vrut sa il aflu totusi, din moment ce au fost introduse in actiune.
Schimbarile de oras, de serviciu, de locuinta – sunt adesea bruste, fara explicatii suplimentare, cu lacune. Stilul scrierii este adesea brutal, ii lipseste cursivitatea cu care sunt de cele mai multe ori obisnuita.
Toate acestea, plus referirile la atacul de la Sarajevo, destinul imigrantilor si recuperarea dupa o trauma fac din acest roman o lectura nu tocmai usoara, insa deloc de neglijat.
Edna O’Brien este o scriitoare irlandeza, considerata una dintre cele mai valoroase scriitoare contemporane, care in peste cinci decenii de scris a publicat romane, povestiri, piese de teatru si poezii. De-a lungul carierei a primit si premii importante.
Romanul, publicat anul acesta de editura Nemira in colectia Babel este cel mai recent succes al autoarei. Parerea mea este ca o sa va puna pe ganduri si o sa va faca sa va ganditi la lucrurile importante din viata, precum moralitatea, iubirea, familia, sentimentul apartenentei.
Pentru alte lecturi puteti vizita sectiunea Carti Cityfemme.
Sursa foto: arhiva personala
