“Scurta istorie a sapte crime” a primit premiul Man Booker in 2015, insa nu e un roman usor de descifrat sau o lectura usurica, de citit la metrou sau pe fuga. De multe ori m-am simtit de parca as sta cu un dictionar langa mine, unde trebuie sa caut tot timpul semnificatia anumitor cuvinte pentru a intelege textul, doar ca dictionarul era reprezentat de primele cateva pagini care contin distributia cartii – m-am uitat frecvent sa imi dau seama care este rolul personajului despre care citeam in momentul respectiv. 

Insa cateva cuvinte despre coperta mai intai – este geniala! Este prima carte pe care o am cu un astfel de format. Coperta este cumva dublata – prima si a doua pagina sunt la fel de groase, din acelasi tip de hartie lucioasa, doar ca din prima pagina lipseste un colt. Culorile sunt puternice, agresive, parca dandu-ti de inteles ca ceea ce vei gasi in paginile cartii este o poveste sangeroasa.

Un volum masiv si cum am mai zis, deloc usor de digerat, “Scurta istorie a sapte crime” prezinta o parte din istoria tumultoasa a Jamaicai anilor ’70. In decembrie 1976, inaintea alegerilor generale din Jamaica si cu doua zile inainte de concertul pentru pace “Zambeste, Jamaica!” pe care Bob Marley trebuia sa il sustina, sapte indivizi inarmati au luat cu asalt locuinta cantaretului si au incercat sa il omoare. Acesta a fost ranit, insa a scapat cu viata. Vinovatii nu au fost prinsi, iar pe strazile periculoase si prin ghetouri intamplarea a capatat proportii mitice.

Cartea prezinta perioada de dinainte si dupa aceste evenimente, in cea mai mare parte in Jamaica, dar ajunge si in Statele Unite, urmarind destinele unora dintre personaje. Lumea descrisa de Marlon James nu este una frumoasa, este lumea ucigasilor profesionisti, a mafiotilor, a drogatilor si a mafiei drogurilor, a agentilor CIA, a prostituatelor, a jurnalistilor aflati in cautare de povesti senzationale.

Fiecare capitol are numele unui personaj si este scris din perspectiva acestuia. Ca si tehnica de scris – mi se pare foarte dificil sa reprezinti zeci de voci diferite, cu educatii si mentalitati diferite, femei si barbati, vii sau chiar si morti, iar Marlon James o face intr-un mod formidabil. Personajele au ticuri verbale, au stiluri de a vorbi diferite – toate sunt foarte bine individualizate in paginile cartii.

Trecerea de la un capitol la altul este de multe ori dificila, de-abia reusesti sa intri intr-o stare, intr-o mentalitate, iar apoi te trezesti complet aruncat intr-o alta lume si trebuie sa o iei de la capat. Anumite capitole sunt chiar haotice, trebuie citite repede, pe nemestecate si fara a incerca sa le supraanaliezezi – sunt momente in care drogurile isi fac efectul asupra unora dintre personaje, iar limbajul este sacadat, gandurile incoerente, neterminate, haotice.

“Cantaretul” este singurul care nu apare ca si personaj de sine statator in roman, el nu este vocea niciunul capitol, nu vedem in niciun moment lucrurile din perspectiva lui. Insa este evocat de toate personajele si capata un rol important in roman, desi cumva in umbra.

Marlon James s-a nascut in Jamaica in 1970 si a publicat pana in prezent trei volume – “John Crow’s Devil”, “The Book of Night Women” si “A Brief History of Seven Killings”. Este profesor de literatura engleza la Macalester College, in St. Paul, Minnesota.