Uneori tind sa cred ca sunt ceea ce se numeste “compulsive shopper”, cel putin la capitolul lectura. Imi cumpar tot timpul carti, iar cele mai tentante oferte de teleshopping mi se par cele care contin multe, multe carti. Evident ca imi cumpar si titluri care ma tenteaza din librarii sau online, fara sa tin cont de oferte, ci pur si simplu pentru ca am citit recenzii bune sau am primit recomandari legate de cartea respectiva.
Insa acum doi – trei ani am avut o perioada in care mi-am cumparat foarte multe carti intr-un timp foarte scurt (o data am comandat 50 de carti, iar alta data vreo 15), la preturi foarte bune. Si desi am citit o buna parte din ele, altele au ramas mereu in asteptare, pentru ca mi-am tot luat sau am primit carti noi. Acesta a fost si cazul cartii “Viata nemuritoare a Henrietei Lacks”, pe care desi o am de cativa ani in biblioteca, am inceput sa o citesc de-abia recent.
Pe scurt – aceasta este o carte pe care dupa ce o citesti te simti mai destept. In roman, Rebecca Skloot prezinta o poveste reala – aceea a Henriettei Lacks, o femeie de culoare care a murit de cancer in 1951. Ceea ce o face speciala este fix aceasta boala – fara sa stie, i-au fost recoltate celule canceroase (o practica comuna a acelei perioade) pentru a fi studiate.
Iar celulele ei s-au dovedit a fi unice – cu un minim de conditii, aceste celule devin nemuritoare. Se inmultesc, pot fi inghetate si dezghetate fara probleme, pot fi transportate, iar ceea ce este cel mai important – se pot face tot felul de teste pe acestea pentru descoperirea a diverse tratamente. De fapt, asta este fix ceea ce s-a intamplat cu celulele respective, numite celule HeLa – au fost folosite pentru dezvoltarea vaccinului contra poliomielitei, pentru studii asupra clonarii, cartografierea genomului uman, fertilizarea in vitro, pentru studii asupra cancerului, asupra herpesului, au fost trimise in spatiu, au fost combinate cu celule de soareci etc.
Rebecca, impreuna cu o multime de colaboratori, a dus o munca de cercetare ce s-a intins pe multi ani pentru a spune povestea femeii din spatele celulelor HeLa. Astfel a reusit sa ajunga la o parte din copiii acesteia, a ajuns sa-i cunoasca si sa le castige increderea, a cautat in arhive, a imbinat partea medicala cu cea umana pentru a ne descrie in intrega ei complexitate ce a insemna boala Henriettei pentru familia ei si pentru omenire, toate acestea in timp ce ne expune societatea americana in timp ce medicina secolului al XX-lea a fost revolutionata de posibilitatea de a lucra asupra celulelor umane, crescute in laboratoare.
Iar parerea mea este ca a reusit de minune acest lucru – am acum o imagine de ansamblu a modului in care se facea cercetare in anii ’50, in laboratoare sau pe pacientii bolnavi, a modului in care erau vazute persoanele de culoare, a conditiilor de trai din America acelei perioade. In plus, Rebecca ne prezinta pe larg si perioadele sale de cercetare, modul in care a fost primita in familia Lacks, prin cate a trebuit sa treaca pentru a castiga increderea acestora, felul in care acestia gandesc si in care au fost afectati de pierderea mamei lor la o varsta frageda.
Timp de ani de zile familia ei nu a stiut nimic despre celulele HeLa, pana cand un jurnalist de la Rolling Stone a venit la ei acasa pentru a afla mai multe despre ei. Dupa aceea, au avut o mare perioada de timp in care au fost asaltati de intrebari din toate directiile – de la medici, de la jurnalisti, de la oameni, insa nimeni nu a stat niciodata sa le explice nici macar ce este o celula.
Cu toate ca o multime de organizatii au facut multi bani de pe urma comercializarii celulelor HeLa, urmasii Henriettei traiesc si acum in conditii grele, fara sa-si permita de multe ori tratament medical si fara nicio posibilitate de a primi vreun procent din banii care se fac de pe urma celulelor acesteia.
Dupa ce am terminat cartea am descoperit ca anul acesta a aparut si un film care spune povestea Henriettei, cu Oprah Winfrey in rolul principal si planuiesc sa-l vad cat de curand.