L-am descoperit pe Karl Ove la finalul anului trecut, cand am aflat de romanul sau autobiografic “Lupta mea” ce se intinde pe sase volume, dintre care patru sunt traduse in limba romana (pe al patrulea il puteti gasi in perioada asta la Bookfest).

Am inceput astfel lectura intr-o ordine inversa fata de cea pe care o propune autorul, insa cumva cea cronologica de pana acum. Am pornit lectura cu volumul al treilea – “Insula copilariei“, in care Karl Ove ne povesteste despre primii sai ani de viata, despre formarea sa ca adolescent, despre modul in care s-a raportat la ceilalti membri ai familiei si despre sentimentele fata de acestia. Insa relatia care se contureaza cel mai profund este aceea cu tatal sau, mama sa fiind vag conturata ca personaj. Tatal sau este un personaj important si complex, teama copilului Karl Ove fata de acesta fiind atat de bine descrisa incat ne starneste antipatia fata de acest om crud, inteligent, dar fara urma de empatie fata de cei doi fii ai sai.

Ca stil de scriere, mi s-a parut foarte dificil sa fii capabil sa sustii un roman de cateva sute de pagini din perspectiva unui copil, in care orice intamplare, oricat de banala, capata un loc bine conturat in formarea sa ca om. De aceea scriitorul m-a impresionat si mi s-a parut un om inteligent – iar curiozitatea de a citi si primele doua volume a fost una mare.

Volumnul al treilea l-am primit in cadrul Clubului de Carte Litera, despre care am mai scris, iar celelalte doua volume mi le-am cumparat pentru a vedea si celelalte intamplari din viata scriitorului norvegian Karl Ove.

Am continuat lectura cu prima parte – “Moartea unui tata“, atunci cand tanarul autor se trezeste fara tata si pus in situatia de a se ocupa impreuna cu fratele lui de toate formalitatile inmormantarii celui care nu mai facea parte de ani buni din viata lui Karl Ove. Toata aceasta perioada in care va sta in casa bunicilor, cu o bunica semi-senila si aflata in stare de soc dupa pierderea fiului sau va aduce in prim-plan o multime de scene din care il putem forma pe cel care i-a fost tata, ca bucatile unui puzzle. Decaderea acestuia intra cumva in contrast cu partea a treia a autobiografiei si sincer ma bucur ca am citit mai intai acel volum, pentru ca am avut in minte o imagine mai clara a tatalui scriitorului si a defectelor acestuia. Sunt multe parti de autoanaliza, filosofie, introspectie, ceea ce face prima parte mai complexa, mai dificil de asimilat decat povestea simplista a copilariei lui Karl Ove.

In final, partea a doua – “Un barbat indragostit” ni-l prezinta pe adultul Karl Ove care se muta din Norvegia in Suedia, incheie o casnicie cu o femeie pe care isi da seama ca nu prea o iubeste, reia prietenia cu un coleg de facultate, se axeaza pe cariera de scriitor, citeste mult, iar cel mai important – se indragosteste si formeaza o familie cu Linda. Insa povestea de dragoste este una dificila, cu suisuri si coborasuri, ambii au propriii demoni de invins, momentele de liniste sunt urmate de certuri si deznadejde, iar cumva in toata aceasta atmosfera apar si copiii cuplului, unul cate unul. Adultul Karl Ove trebuie sa inteleaga notiunea de compromis, de a te pune pe tine pe locul secund pentru familia ta, toate acestea in timp ce incearca sa se afirme ca si scriitor.

Cumva simt ca-l cunosc personal pe autor, m-am simtit atat de implicat in viata lui si in intamplarile sale incat abia astept sa citesc si celelalte volume ale seriei, atunci cand vor ajunge si la noi. Voi ati citit ceva scris de Karl Ove Knausgard?