Desi scriu pe un blog sau altul de circa 10 ani, trebuie sa marturisesc ca nu sunt multe alte bloguri pe care sa le urmaresc constant. Insa unul pe care l-am descoperit intamplator acum circa doi ani mi-a atras atentia si il urmaresc de atunci constant – este vorba despre meandmymonkeys al Marei Wagner.

Usor – usor am ajuns sa ma simt oarecum o parte din familia ei, sa o inteleg cand e prea obosita si fara chef de scris, sa inteleg cand responsabilitatile de parinte te coplesesc, sa ma amuz cum improvizeaza costume cu diverse ocazii pentru cei mici, sa o vad cum se revolta de programa scolara, de fondul scolii si de alte practici cu care nu e de acord la scoala, sa citesc amuzata pataniile lui Max sau ale Verei, iar uneori chiar sa i le povestesc si sotului meu.

Asa ca atunci cand am vazut ca Mara urmeaza sa lanseze o carte mi-am zis ca vreau atat sa merg la respectiva lansare, cat si sa o citesc cat mai repede. M-a ajutat si faptul ca o stiam si pe Laura, cea care este redactorul volumului “In spatele blocului”.

In cadrul lansarii am aflat in mare despre ce este vorba in roman – despre copilaria inocenta a Mariei, o fata de aproape 13 ani dintr-un orasel de munte, candva in anii ’80. Nascuta fiind undeva spre sfarsitul anilor ’80, m-am regasit din plin in unele intamplari, in timp ce altele au fost complet noi si deci surprinzatoare.

Structurata intr-o multime de capitole scurte, nenumerotate, cartea are putine personaje clar conturate – Maria, Dragos – fratele ei cel mic, parintii si bunicii ei, Andreea si Ramona – doua prietene apropiate, precum si doi baieti – Manu si Vlad, insa nici nu se simte nevoia de mai multe.

Daca este ceva ce am retinut legat de Maria este faptul ca intra cumva mereu in “belele” ce-i atrageau cea mai mare pedeapsa posibila la acel moment: nu mai avea voie sa iasa din casa. Iar acolo, in spatele blocului, se intampla totul: barfe, rasete, jocuri, prietenii, iubiri.

Este o perioada in care inca se trimiteau biletele si scrisori, in care orice plan se putea schimba atunci cand trebuia sa mergi sa stai la coada la oua, la parizer sau la banane, in care cei mici ajutau la treburile casnice, in care o petrecere aniversara insemna ceva simplu – prajituri de casa si suc facut din sirop, in care se organizau seri de film, iar vacanta de vara se desfasura pe plaja, in zile ce pareau eterne.

Multe din povesti le-am auzit si de la parintii mei, dar a fost revigorant sa le citesc din perspectiva unei adolescente care abia incepe sa inteleaga viata. Un aer de naivitate si de nostalgie se simte pe tot parcursul romanului si te face sa te gandesti ca cei care au fost copii in acea perioada au avut totusi o copilarie frumoasa, cumva grijile, frigul si lipsurile li s-au sters din memorie.

Mi-a placut paragraful in care descrie cum a inceput sa iubeasca cititul:

“Intelesese in sfarsit scopul literaturii, iti deschidea mintea, dupa cum ii predicase mama de atatea ori. Daca la inceput, cand era mai mica si mama o tot batea la cap sa citeasca, nu gasise nicio placere in a buchisi literele, in ultima vreme incepuse sa capete apetit pentru lectura.” , precum si pe cel in care isi arata afectiunea fata de fratele ei:

“Maria il pupa zgomotos pe nas, apoi il tranti in pat si incepu sa-l gadile. Nu-si dorise niciodata cu adevarat un frate, dar cand a primit unul, s-a bucurat nespus. Iar de cand crescuse mai marisor, devenise o jucarie numai buna pentru gadilat. Ii placea sa-i auda rasul limpede si vesel, ii placea ca era vorbaret si sasait. De fapt, ii trecu prin cap Mariei deodata, isi iubea fratele mai mult decat isi iubea parintii.”

Cartea se citeste usor, e cursiva, iar episoadele se succeda firesc, completeaza imaginea copilariei nevinovate. O recomand cu drag.

Sursa foto: pixabay