Am invatat sa joc carti si table inca de cand eram mica – am jucat pe rand cu mama, cu sora mea, cu tata, pana cand i-am enervat pe toti si nici nu mai voiau sa auda de un joc cu mine. Nu mi-au lasat alta varianta decat sa ma joc singura, ceea ce am facut de nenumarate ori. 🙂

Insa jocurile de carti erau simpliste – macao, tabinet sau razboi, de-abia in liceu am fost initiata in tainele whistului, in placerea de a iesi pe locul intai, de a urmari reactiile celorlalti atunci cand „se ard”, de a calcula pe ce carte trebuie sa ies si asa mai departe. Mai tarziu in facultate jucam des cu colegii de camin, insa dupa aceea a trecut multa vreme fara sa mai am ocazia sa-mi exersez „talentul”.

Aseara am decis cu sotul meu sa mergem la o seara de whist organizata de cativa pasionati ai jocului din Bucuresti, la Gastropub & More ’80 – ’90. Stiam localul de cateva luni bune, pentru ca aici m-au adus prietenele pentru petrecerea de burlacite si vazusem ca au acest campionat de whist, insa cumva planetele nu s-au aliniat pana aseara.

Am fost mai mult decat punctuali si am ajuns ceva mai devreme decat ora oficiala a inceperii jocului, ceea ce ne-a dat timp sa studiem pe indelete meniul (ce seamana cu un caiet din cele pe care le aveam in scoala, cu coperta si eticheta), sa studiem enormul omulet din cutii de tigari, discurile si casetele de pe pereti, precum si zicale si jocuri din perioada copilariei noastre (spre exemplu: „Din Oceanul Pacific / A iesit un peste mic / Si pe coada lui scria / Iesi afara dumneata!”).

Nu stiam exact la ce sa ne asteptam, insa oamenii au venit organizati pe bune: pachete de carti, pixuri si foi personalizate pe care erau deja facute coloanele pentru joc, biletele cu numere ca sa ne putem extrage ordinea la mese, precum si premii la final pentru castigatori.

Peste 30 de persoane au disputat aseara etapa a X-a a editiei a III-a a campionatului de whist, in trei serii: prima data am fost sase mese de jucatori, iar primii trei de la fiecare masa s-au calificat mai departe. Mai apoi, din cele trei mese formate – primii doi clasati au ajuns in finala. Iar finala s-a incheiat undeva dupa ora 1 noaptea – in total circa patru ore de joc intens, cu urcari si scaderi in clasament, cu emotii si rasete, cu suparari sau cu bucurii pentru unii dintre participanti.

Atmosfera a fost una prietenoasa – la inceput chiar vorbeam cu sotul meu ca toata lumea se cunoaste si ca noi suntem cam intrusi, insa oamenii au avut un stil de a ne face sa ne simtim integrati in echipa, desi era prima data cand ne vedeau. Ceea ce a fost bine, pentru ca in urma tragerii la sorti noi doi am stat la mese separate si nu ne-am mai regasit pe parcursul jocului decat la pauze.

Am descoperit astfel ca gasca se reuneste pentru seara de whist de mai bine de un an, ca organizeaza o petrecere la munte cat de curand, ca oamenii sunt deschisi si prietenosi si ca nu mai simti oboseala dupa o zi de munca atunci cand atmosfera este atat de placuta.

Pana la urma orice joc de carti este o chestiune de noroc – daca nu ai noroc sa-ti pice carti bune, nu prea ai ce face. Iar eu aseara se pare ca am avut noroc din plin, pentru ca am reusit sa ma clasez pe locul intai la aceasta editie a clasamentului, si am si dovada care sa o confirme! 🙂

Dupa Clubul de carte Litera la care merg deja de aproape jumatate de an, aceasta este ce-a de-a doua activitate din Bucuresti pe care am descoperit-o si la care imi face mare placere sa merg. Voi ce alte activitati mai recomandati?