Am inceput sa citesc romanul de debut la autoarei Diane Brasseur intr-o seara in metrou, in drum spre casa. A fost ca un semn – la ora aglomerata la care toata lumea iese de la serviciu, iar metroul este aglomerat si de-abia iti faci cu greu loc sa te tii de vreo bara – eu am gasit un loc liber.

Asa ca m-am asezat si am scos cartea ce are putin peste 150 de pagini, cu gandul sa citesc cateva pagini in cele cateva statii pe care le am zilnic de parcurs, cat sa-mi fac o parere. M-a socat inca de la fraza de deschidere:

“Nu vreau sa imbatranesc. Nu vreau sa-mi apara pete maronii pe maini, nu vreau sa-mi atarne vreun muc din nas fara sa-mi dau seama, nu vreau sa-mi rog interlocutorul sa repete ceea ce tocmai a spus (…). Nu vreau sa ma gandesc senin la moarte.”

Parca mi-a citit gandurile, aceleasi temeri legate de imbatranire le am si eu. Am continuat mai apoi lectura, vazand ca este din perspectiva unui barbat de 54 de ani, care are de un an de zile o amanta cu mult mai tanara decat el, o femeie de 31 de ani.

Moment in care m-a cuprins un val de antipatie fata de acest personaj inexistent. Proaspat casatorita fiind, ma dezgusta barbatii infideli si gandul acestei vieti duble pe care o au. Toate minciunile pe care le tes, toate alibiurile pe care trebuie sa le inventeze in fata familiei, toata atentia pe care o ofera acum celeilalte femei – ii transforma in niste actori jalnici, care nu-si merita familia.

Insa lectura m-a acaparat. Acest barbat, al carui nume nu il vom afla (de fapt, pe tot parcursul cartii nu vom afla decat numele amantei – Alix) isi iubeste sotia si fiica, face planuri de vacanta cu ele, insa de luni pana vineri isi petrece serile impreuna cu Alix la Paris, orasul in care lucreaza.

“Uit ce se intampla la celalalt capat al vietii mele, fara a uita ca aceasta exista. In anumite seri, cand ma aflu la Paris, tot asa cum intepaturile de tantar incep iarasi sa te manance si tu te scarpini, imi aduc aminte ca am o sotie si o fiica.”

Si se teme de imbatranire, vrea sa se simta tanar, puternic, nemuritor, iar legatura cu aceasta tanara femeie care ar putea fi cu orice alt barbat ii gadila orgoliul, il face sa se simta special.

” “Si daca mi-as parasi nevasta?” Am formulat deja aceasta intrebare in minte, cu un amestec de teama si de excitatie, ca atunci cand te uiti la un film de groaza.”

Iar gandul merge mai departe, intr-un mod realist – se gandeste ca poate mai are doar cativa ani buni inainte, se gandeste ca va incepe sa dea rateuri la capitolul amor (lucru care se intampla destul de frecvent si acum), se gandeste ca diferenta de varsta va deveni si mai pronuntata peste cativa ani, ca femeia activa si frumoasa de acum probabil nu va dori sa stea sa-l ingrijeaza la pat in caz ca asta e ceea ce-i rezerva viitorul, pe cand stie ca sotia cu care este casatorit de 19 ani ii va fi alaturi la batranete.

Parerea mea este ca de fapt nu isi iubeste amanta, insa e tot timpul cu gandul la ea – si cand e la serviciu, si cand e in drum spre casa, si cand sa afla acasa cu sotia, fiica si tatal sau, si cand pleaca in concediu. Se gandeste la vorbele spuse si la cele ramase nespuse, la privirile si atingerile pe care le-a avut sau si le-a stapanit, iar mai ales incearca sa se gandeasca din perspectiva lui Alix si sa-si inchipuie ce simte aceasta.

Este intr-o teama permanenta ca femeia aceasta care il face sa se simta tanar in continuare si-ar putea gasi oricand pe altcineva, un barbat de varsta ei si disponibil. Se teme ca poate sa-i puna un ultimatum: “ori eu, ori ei”, se teme ca se va satura de concediile si vacantele singura, se teme ca isi va dori un copil, iar el nu crede ca mai e capabil sa faca unul si nici nu-si prea doreste.

Nu m-am putut opri din lectura dupa ce am iesit de la metrou, asa ca o buna parte din seara am petrecut-o citind mai departe si nu m-am lasat pana cand nu am terminat cartea. Ritmul este destul de alert, te face sa te pui in pielea personajului, sa-i intelegi angoasele si temerile. Pur si simplu nu te poti opri din citit, chiar daca esti sau nu de acord cu personajul, iar asta mi se pare o trasatura formidabila pentru o carte – sa antipatizezi personajul, dar cartea sa iti placa.

Diane Brasseur este o autoare contemporana, nascuta in 1980, iar “Fidelitati” este romanul sau de debut. A lansat cel de-al doilea roman in 2015 – “Je ne veux pas d’une passion”. Romanul in limba romana se afla in colectia Damen Tango a editurii Nemira.