Am vazut acest film intr-o sambata dupa-amiaza la cinema, intr-o sala in care erau preponderent copii care au plans in mare parte din timp. Insa nu ma plang, a fost alegerea mea si de film, si de ora, si am luat-o vrand-nevrand si pe mama cu mine. Din punctul meu de vedere este un film emotionant – mi-au dat lacrimile de vreo trei ori de-a lungul peliculei.

Dar sa revin putin la povestea acestuia – vocea narativa a filmului este vocea unui… catel. Care descopera destul de repede ca viata lui nu se termina niciodata, ci doar ia o alta forma. Asa ca existenta dupa existenta, se trezeste reintrupat in diverse rase de catel si cu provocarile oferite de locul si de timpul respectiv.

Catelul acesta este un personaj haios cu simtul umorului, jucaus si simpatic, dar mai ales iubitor si devotat stapanilor sai. Isi gaseste prieteni si printre alte necuvantatoare – precum un magarus sau pisica familiei.

Se pare ca este ecranizarea romanului omonim scris de W. Bruce Cameron, in care se prezinta menirea unui patruped devotat si cum si-o descopera prin intermediul stapanilor sai. Tonul total este unul pozitiv, insa sunt si destule momente triste.

Nu o sa va povestesc prea multe, insa parerea mea este ca nu este recomandat copiiilor foarte mici, pentru ca o sa-i intristeze si nu cred ca vor fi capabili sa inteleaga ideea din spate.

Voi l-ati vazut?