Zilele acestea are loc cea de-a unsprezecea editie a Zilelor Filmului German la Bucuresti. Pentru anul 2016, criticul de film Mihai Fulger (membru al Asociatiei Criticilor de Film din cadrul Uniunii Cineastilor din Romania) a facut o selectie de 13 lungmetraje, precum si un program de scurtmetraje.
Deschiderea a avut loc vineri, 4 noiembrie, cu filmul „Colonia Dignidad – Es gibt kein zurück”, iar proiectiile vor continua pana joi, 10 noiembrie. Cea mai mare parte a festivalului se desfasoara la Cinemateca Eforie din Bucuresti, unde biletul costa 8 sau 10 lei.
Duminica am avut curiozitatea de a merge la filmul „Deadweight”, dar am avut surpriza sa prindem si unul dintre scurtmetraje – „A quiet place”. Mihai Fulger, in calitate de curator al filmului – a facut prezentarea proiectiilor si ne-a adus in fata si cativa dintre actorii peliculelor, care ne-au dezvaluit povesti din culise.
Astfel, „A quiet place” este o productie germano-romana de 24 de minute care spune povestea unei tinere, Cristina, care se reintoarce in satul natal, la parinti si sora mai mica. Membri familiei privesc diferit sosirea acesteia, conflictele latente sunt mai mult sugerate si lasa loc imaginatiei spectatorilor, dovedind ca trecutul nu poate fi uitat si culminand cu o noua ruptura in familie. Realizat cu circa 12.000 de euro si in doar 5 zile, proiectia este saraca in cuvinte, dar bogata in imagini. Din distributie fac parte Madalina Craiu, Serban Pavlu si Maria Obretin, pe care e posibil sa-i stiti din distributia serialului „Umbre” difuzat de HBO (in serial Serban Pavlu joaca rolul lui Relu, un taximetrist care castiga bani ca recuperator pentru un mafiot local).
„Deadweight” este o proiectie dura, ce-l are in prim plan pe Ahti Ikonen, capitanul unei nave de peste 35.000 de tone ce are in subordine un echipaj care-l priveste cu teama si admiratie. Timp de 88 de minute, regizorul Axel Koenzen impleteste viata capitanului Ahti cu cea a echipajului (preponderent filipinez) si arata cum reactioneaza acestia in preajma unei tragedii. Atunci cand presiunea timpului il face pe capitan sa dea un ordin contrar regulamentului – unul din membri echipajului moare, iar Ahti trebuie sa se confrunte cu consecintele. Productia ii ofera si singurul rol feminin din echipaj actritei romance Ema Vetean.
Cel mai mult insa mi se pare ca este o poveste a vietii de marinar, cu bune si cu rele, cu timpi morti si cu rutina de zi cu zi. Mi se pare o poveste trista a vietii departe de familie si a modului in care te consuma lipsa posibilitatii de a comunica cu cei dragi atunci cand iti doresti. Iti trebuie destul de multa rabdare sa urmaresti pelicula pana la capat, nu este nimic de genul proiectiilor de box-office cu care suntem obisnuiti si care sunt usor de digerat.
Exista si ceva ce regret dupa urmarirea acestor doua filme – faptul ca niciunul nu a fost in germana, mai ales ca acesta fost motivul principal pentru care am vrut sa merg la cinema de la bun inceput, sa pot sa-mi exersez notiunile limitate de limba germana. 🙂
Daca sunteti curiosi, puteti gasi programul aici, mai aveti timp suficient sa urmariti restul proiectiilor.
