Luna ianuarie a adus o multime de noutati – si cu toate ca din pacate nu am reusit sa ma mobilizez mai repede sa vi le prezit, va fac o trecere in revista acum, la final de luna. Sper sa vi se para interesante! Lectura placuta! 🙂
CULTURA & EDUCATIE
Redeschiderea stagiunii TNB, o necesitate vitală !
Teatrul Național I.L. Caragiale din București anunță reluarea spectacolelor la sediu, în toate sălile, cu respectarea tuturor normele în vigoare, impuse de pandemia de COVID-19. Sălile vor putea fi ocupate în proporție de 30 la sută din capacitate.
„Noi suntem pregătiți de a relua cât mai repede stagiunea. Avem nevoie de asta din toate punctele de vedere. Sufletește, moral, profesional, financiar… Instituția teatrală, fără activitate specifică, nu poate fi justificată ca o ființă vie, cum credem noi că este. Pentru noi, este vital să aflăm că putem deschide stagiunea”, a declarat managerul TNB, Ion Caramitru.
Începând din 5 februarie 2021, Teatrul Național I.L.Caragiale programează reprezentații în toate sălile. Între primele spectacole pe care le veți putea vedea începând cu această dată se numără :
Jurnal de România.1989 – premieră a verii 2020 la TNB și Noii infractori (la Sala Mare), Preșul și Frumos e în septembrie la Veneția (Sala Studio), Orchestra Titanic și Omul care a văzut moartea (Sala Pictura), la Atelier – cel mai nou spectacol, Incognito de Nick Payne, precum și Anonimul venețian, sau 20 de ani în Siberia, așadar o paletă largă de oferte repertoriale, întregită, la Sala Media, unde, duminică, de la ora 11.oo, Magicianul Poveștilor îi invită pe cei mai mici dintre spectatorii TNB la o reîntâlnire cu Jocul de-a Teatrul și lumea basmelor românești.
Programul complet al următoarei perioade îl puteți citi pe pagina de internet a teatrului, www.tnb.ro, în Calendar.
Primul concert LIVE de la SALA RADIO în 2021: MOZART dirijat de Tiberiu Soare
După o ”tăcere” lăsată peste Sala Radio din motive pandemice, muzica revine pe scena bucureșteană în 2021, în primul concert transmis în direct (LIVE) – fără public în sală.
Miercuri, 27 ianuarie (19.00), apreciatul dirijor TIBERIU SOARE se va afla la pupitrul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO, într-un frumos concert dedicat integral lui Mozart, de la a cărui naștere se împlinesc, chiar în ziua concertului, 265 de ani. Primele sale creații datează de la vârsta de 5 ani și în doar 35 de ani de viață genialul Amadeus a compus peste 600 de lucrări în aproape toate genurile muzicale ale timpului, dintre care 27 de concerte de pian !
Nenumărate cuvinte memorabile s-au scris despre el. Schumann spunea ”Sunt lucruri în lume despre care nimic nu poate fi spus, ca Simfonia nr. 41 a lui Mozart, Shakespeare sau pagini din Beethoven”, Ceaikovski îl considera un ”Cristos al muzicii” și apreciatul dirijor Georg Solti mărturisea ”Mozart te face să crezi în Dumnezeu pentru că nu este posibil ca un astfel de fenomen să sosească în lume și să lase în urma sa un asemenea număr de capodopere.”
Evenimentul va putea fi urmărit pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical și în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Concertul va fi transmis și în streaming live pe pagina oficială de Facebook a Orchestrelor și Corurilor Radio și pe cea a postului Radio România Muzical.
Lucia, JazzyBIT și Funkorporation vor reprezenta România la HEMI Music Awards
27 de artiști și trupe din Europa Centrală și de Est au fost selectate să participe în prima etapă a HEMI Music Awards 2021 – un program de talente pentru muzicienii care vor să-și dezvolte o carieră internațională. Lucia, JazzyBIT și Funkorporation sunt cei 3 artiști selectați de juriul internațional care vor reprezenta Romania în cadrul programului.
Dintre cei 285 de artiști înscrisi, provenind dintr-o multitudine de genuri muzicale, juriul internațional a selectat 27 – câte 3 artiști sau trupe din fiecare țară. Aceștia vor participa la o serie de activități menite să-i ajute să-și dezvolte cariera în noi teritorii. Artiștii vor beneficia de acreditări la conferințe și showcase-uri din Europa, vor beneficia de sesiuni de training și expunere media, vor primi consultanță de business din partea birourilor de export șamd. Lista completă a artiștilor selectați este aici: https://fb.watch/39eBnjq7X8/
Lucia a debutat în 2012 cu single-ul „Silence” – acesta aducându-i peste 27 de milioane de vizualizări și legiuni de fani în toată lumea. Treptat, și-a construit o nișă sonoră proprie și a lansat două albume: „Silence” și „Samsara”, iar momentan lucrează la un nou EP de studio. Lucia – Catastrophe: https://youtu.be/bbNQut96VY8
JazzyBIT este un trio format din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe), ce activează din 2012 și oferă o combinație energică de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk. Până în prezent, JazzyBIT a concertat în 9 țări, pe 2 continente, participând la câteva dintre cele mai mari festivaluri de jazz din lume (Jarasum International Jazz Festival în Coreea de Sud, Vilnius Mama Jazz Festival în Lituania sau Belgrade Jazz Festival în Serbia).
JazzyBIT – Le Tunk (The Alt Club Sessions): https://youtu.be/SARSz0j7QQI
FUNKorporation sunt o trupă fondată în 2011 la Cluj- Napoca. Își descriu muzica ca fiind Garage funk, Jazzy Soul, Balkan Pop. De-a lungul anilor au cântat alături de o mulțime de trupe precum: Heaven Street Seven, Kistehen, IRIE Maffia, PASO, Şuie Paparude, byron, Compact și Moonlight Breakfast
FUNKorporation – Purple Love (Official Music Video): https://youtu.be/F8d-iIF9NZY
The Mono Jacks aniversează 1 an de la lansarea albumului Gloria printr-un concert online
Pe 3 februarie, trupa The Mono Jacks va sustine un concert pe scena clubului Expirat din Bucuresti, care va fi transmis în direct pe platforma de streaming online Streamerse.net. Evenimentul va marca aniversarea unui an de la lansarea celui mai recent album al trupei – Gloria.
Anul trecut, pe 8 februarie 2020, The Mono Jacks lansau al treilea album din carieră printr-un concert sold out la Arenele Romane din București. A urmat un turneu național de promovare, întrerupt însă de pandemie.
Concertul de pe 3 februarie va sărbători un an de la lansarea “Gloria” și va cuprinde un playlist special, aniversar. Evenimentul se va transmite în direct începând cu ora 21.00, pe platforma Streamerse – https://streamerse.net/event/the-mono-jacks-live-concert-aniversar-gloria și va putea fi vizionat din toate colțurile lumii.
Biletele pentru eveniment sunt disponibile pe Streamerse și în rețeaua iabilet.ro, iar cei care doresc să susțină trupa pot alege între trei categorii de bilete – la 35, 50 și 75 de lei – în sistem “pay what you want”.
Concertul este organizat de Overground Music, găzduit de Expirat, livrat de tazz by Emag si cântat de Radio Guerrilla.
“A trecut un an de la concertul de lansare a albumului Gloria când 2000 de oameni au cântat împreună cu noi la Arenele Romane. Pentru mulți dintre fanii noștri acela a fost ultimul concert live la care au participat înainte să înceapă toată nebunia, iar pentru noi amintirea acelei zile a fost un adevărat medicament în lunile de lockdown. ” declara Doru Trăscău, solistul The Mono Jacks.
Eclipsa este metafora luminii uitate din fiecare, într-o nouă expoziție semnată Andrei Gamarț la Mobius Gallery
– ECLIPSE poate fi vizitată începând cu 29 ianuarie –
MOBIUS Gallery prezintă ECLIPSE, o expoziție ce reunește peste 35 dintre cele mai recente lucrări ale artistului Andrei Gamarț, create între anii 2017 și 2020. ECLIPSE este rezultatul explorării relației construite între memorie – care este un proces continuu atât al individului, ca unitate, cât și al umanității, ca ființă colectivă – și lumină, văzută ca materia primară care continuă să existe într-o stare constantă de uitare.
O eclipsă, ca fenomen natural, arată un „corp străin” care obturează sursa de lumină. S-ar putea oare ca acest corp străin să fie de fapt parte din noi, un teritoriu ascuns despre care știm puțin – aproape de nimic? „Umbra” din noi, subiectul explorărilor lui Jung, ar putea fi acel corp străin care ne șterge viziunea, latura necunoscută a noastră care iese la suprafață pentru momente scurte, din propriul abis, și care ia cele mai neașteptate forme de manifestare.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 29 ianuarie – 1 martie, de miercuri până sâmbătă, între orele 14:00 – 20:00, la Mobius Gallery, pe strada Dumbrava Roșie 18, sector 1, București.
Pagina de Facebook a evenimentul ECLIPSE poate fi accesată aici. Mai multe informații și fotografii vor fi postate pe pagina de Facebook și pe contul de Instagram ale MOBIUS Gallery.
HEKTOMERONUL – 100 regizori de teatru din tot atâtea țări, împreună pentru un proiect grandios al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova
100 de zile. 100 de povesti. 100 de țări
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, unul dintre cele mai importante teatre din țară, cu o tradiție de peste 170 de ani și cu o activitate internațională de prestigiu, a lansat pe 15 ianuarie 2021 proiectul internațional HEKTOMERONUL, un mesaj universal al speranței.
Pornind de la Decameronul scris de Giovanni Boccaccio acum mai bine de 650 de ani, proiectul Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova prezintă cele 100 de povești ale autorului într-un moment în care izolarea, teama și moartea sunt prezente în lumea de acum, așa cum au fost prezente și în Florența anilor în care Decameronul a fost conceput de către Boccaccio.
În fiecare zi, începând cu 15 ianuarie 2021, va fi prezentată pe website-ul www.hektomeron.com în regim de live streaming din Sala Mare “Amza Pellea” a teatrului câte o poveste, fiecare fiind regizată de către un alt artist. Proiectul reunește, așadar, 100 de regizori din 100 de țări. Primele zece episoade poartă semnătura unor apreciați regizori din Italia, Ucraina, Botswana, Ungaria, Brazilia, Spania, Albania, Rwanda, Croația și SUA.
Ultima poveste a HEKTOMERONULUI va fi prezentată publicului în 24 aprilie, iar la finalul proiectului toate cele 100 de episoade vor fi prezentate integral pe website-ul www.hektomeron.com , într-un maraton de 25 de ore.
Episoadele vor fi jucate în limba română cu subtitrare în engleză de către actorii Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova, excepție făcând episodul regizat de către Radu Afrim, care va lucra cu un artist din afara țării.
Fiecare episod va fi prezentat într-o manieră personală și cu o viziune subiectivă, totul conlucrând pentru întregirea unui tablou al epocii obiectiv, coerent. O unică temă umană și culturală care evidențiază însă același spirit rezistent al omului ce trece prin vremuri dure.
Sergiu Biriș lansează o platformă de cursuri online destinată antreprenorilor români din startup-uri care doresc să atragă finanțări de la investitori
Antreprenorul în serie Sergiu Biriș anunță lansarea proiectului StartupdeSucces.ro, o platformă de cursuri online destinată startup-urilor și antreprenorilor aflați la început de drum. Primul curs disponibil din seria Startup de succes este „Cum să atragi bani de la investitori”, special creat pentru antreprenorii români care vor să accelereze dezvoltarea startup-urilor tech și să obțină finanțare de la investitori.
Cursul își propune să îi învețe pe antreprenori pașii pe care trebuie să îi facă pentru a construi un startup de succes, cum să întâlnească investitorii și mai ales cum să îi convingă că startup-ul lor este unul în care merită să investească.
Cursul online este structurat pe cinci module și cuprinde peste 80 de lecții video care însumează peste 20 de ore de informație concentrată, adaptată la realitatea antreprenorială de zi cu zi ce îi va ajuta pe antreprenori să atragă investiții pentru startup-urile lor. Mai mult, programul este gândit să arate perspectiva unui investitor atunci când evaluează un startup pentru o eventuală investiție.
Romanian Music Export, primul program romanesc de promovare si de export muzical la nivel european, va avea o editie online pe 31 ianuarie 2021
Romanian Music Export, primul program romanesc din zona antreprenoriala care isi asuma misiunea de promovare si de export muzical la nivel european, va lansa pe 31 ianuarie 2021 Romanian Music Export Online. Evenimentul este gandit cu un format de emisiune TV, ce va consta din panel-uri de discutie live si inregistrate cu speakeri romani si straini relevanti pentru industrie si showcase-uri de trupe romanesti.
Sustinere pentru artistii romani in crestere pe plan intern si international
Romanian Music Export s-a dezvoltat pentru a fi un program promotional atat in identificarea si sustinerea artistilor romani la inceput de drum, cat si pentru a-i sprijini in cresterea carierei lor nationale si internationale. RME pune la dispozitie o scena pentru noi voci si talente, prin platforma care isi propune sa aduca laolalta artisti tineri, profesionisti ai industriei muzicale, directori de festival si public, avand credinta ca muzica este acel liant universal care uneste, vindeca si motiveaza.
Romanian Music Export a prins viata la cea de-a doua editie a East European Music Conference, pe 26 iulie 2018, eveniment la care producatori, agenti de booking, promotori si operatori culturali din Romania si Europa au asistat la un spectacol sustinut de cinci trupe romanesti, a caror selectie a fost facuta dupa o inscriere prealabila pe platforma construita special pentru acest program.
BUSINESS
Biz lansează Show Me the Money! Cifrele care fac diferența în business
Cifrele stau la baza strategiei de business, sunt motorul dezvoltării de noi produse și servicii și oferă o imagine obiectivă asupra evoluției unei companii. Este motivul pentru care jurnaliștii Biz și-au propus să prezinte cifrele de business ale anului 2021 în newsletterul Show Me the Money.
„O lume întreagă se luptă pentru atenția noastră, iar cititorul îți acordă doar 3 secunde înainte să treacă mai departe la altă informație. În 2021, businessul se rezumă mai mult ca niciodată la bani și strategie, iar newsletterul nostru este gândit pentru cei care trăiesc în ritmul amețitor din ultimul an, cei care vor sa înțeleagă mecanismele din spatele afacerilor de succes”, spune Marta Ușurelu, Owner și Publisher Biz.
Show Me the Money reunește știrile care relevă realitatea economică a României, dar și a economiei globale, va scoate în evidență cifrele care indică trendurile de business și va prezenta companiile campioane în mediul actual extrem de dinamic. Echipa Biz vă va ajuta să înțelegeți prin acest newsletter planurile de dezvoltare a afacerilor, investițiile, profiturile și strategiile coerente, dar va scrie și despre reducerile de costuri sau despre eșecuri.
Te poți abona la newsletter aici, completând formularul: http://eepurl.com/dvs339
După 13 ani în Meli Melo, Alina Mitrică se alătură echipei Retargeting Biz, ocupând poziția de Chief Commercial Officer
După 13 ani în Meli Melo, Alina Mitrică se alătură echipei Retargeting.biz, ocupând poziția de Chief Commercial Officer, coordonând totodată și birourile din Ungaria, Grecia și Bulgaria.
“Colaborarea cu Retargeting.biz a început în luna decembrie 2020, într-un moment strategic pentru companie, care pregătește două lansări mari în acest an, prima dintre ele chiar în primele luni ale anului. Poziția mea în Retargeting Biz este Chief Commercial Officer, coordonând activitatea comercială din România, precum și birourile din celelalte trei țări, Ungaria, Grecia și Bulgaria”, spune Alina Mitrică.
După mai bine de doi ani de pregătire intensă, compania românească Retargeting.biz va avea două mari lansări în 2021, mult așteptate de către clienții săi din e-commerce, cu schimbări majore asupra produsului existent și lansări de feature-uri noi.
“Principalul obiectiv pentru prima parte a anului este lansarea noii platforme, urmând apoi să ne concentrăm pe creșterea activității în toate țările în care activăm, atât prin consolidarea portofoliului actual, cât și prin achiziția de noi clienți și întărirea poziției Retargeting Biz în piață”, menționează Alina Mitrică.
Nicoleta Micu, Biomania.ro: 2020 a adus creșteri de 15% pe segmentul de produse bio
Schimbările aduse de pandemie în anul 2020 s-au reflectat și în comportamentul consumatorilor și obiceiurile acestora de cumpărare, în special când vine vorba de cumpărăturile online. Restricțiile de circulație au deschis și mai mult apetitul pentru comenzile online, chiar și în segmente de piață precum cel alimentar, în care predomină vizitele în punctele comerciale fizice.
Pe lângă schimbările de comportament comercial, pandemia a adus și o apetență mai mare a clienților pentru un stil de viață sănătos, lucru ce s-a reflectat direct în evoluția pieței de produse bio de larg consum. Nicoleta Micu, fondatorul Biomania.ro, detaliază aceste schimbări, reflectate în magazinul online pe care îl administrează.
În perioada martie-octombrie 2020, creșteri de 15% față de anul 2019
Lunile martie și aprilie au adus cel mai mare interes pentru produsele bio, iar creșterile au fost accelerate în această perioadă, corelat cu nevoia oamenilor de a avea un stil alimentar echilibrat și sănătos.
“În ansamblu, prima parte a anului a adus creșteri de 15% în segmentul bio. Pentru magazinul online Biomania, rezultatele au fost accelerate în perioada de primăvară, care a coincis cu etapa incipientă a pandemiei, și în perioada de toamnă, odată cu apropierea postului Crăciunului, cât și pe parcursul acestuia.” – Nicoleta Micu, fondator Biomania.ro
Solaris va livra 11 troleibuze la Târgu-Jiu
Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, anunță că va livra 11 troleibuze Trollino 12 de ultimă generație în municipiul Târgu Jiu. Noile troileibuze vor începe să transporte călători în prima parte a anului 2022.
Potrivit companiei, contractul a fost semnat recent, în urma unei licitații lansate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar valoarea totală a acestuia se ridică la aproape 4,5 milioane de euro.
Cele 11 troileibuze cu podea joasă sunt primele vehicule de transport public ale producătorului european care vor opera în Târgu Jiu, însă marca Solaris se bucură de o popularitate crescută pe piața din România. În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din orașele: Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare și Oradea, vehiculele electrice și hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalități din România.
Solaris va livra încă 25 de troleibuze la Brașov
Solaris Bus & Coach anunță câștigarea unei noi licitații și semnarea contractului cu municipiul Brașov pentru livrarea a 25 de troleibuze Solaris Trollino 18 pe parcursul următoarelor 12 luni. Valoarea totală a contractului se ridică la peste 63 milioane lei (aproximativ 13 milioane de euro).
Aceasta este a doua livrare de troleibuze Solaris către municipiul Brașov, adăugându-se celor 26 de troleibuze Solaris incluse în 2020 în parcul auto al RATBV, operatorul de transport brașovean.
Troleibuzele Solaris Trollino 18 sunt dotate cu un motor electric cu tracțiune de 240 kW, propulsie Medcom și captatori de curent cu retragere automată în cazul desprinderii de la rețea. Totodată, acestea sunt echipate cu baterii de tracțiune pentru situații de urgență, ce oferă o autonomie de aproximativ 5 km în lipsa contactului cu linia de electricitate.
Retailerul Contakt a dezvoltat un parteneriat cu Vox, Apple Premium Service Provider, pentru diagnoza și repararea dispozitivelor Apple
Retailerul Contakt, lider în distribuția de accesorii și tehnologii dedicate dispozitivelor mobile, anunță parteneriatul cu Vox, cel mai longeviv Apple Premium Service Provider din România, pentru diagnoza și repararea dispozitivelor Apple.
În cadrul parteneriatului, Contakt va avea rolul de colector pentru telefoanele iPhone și căștile AirPods pentru service-ul timișorean Vox. În primă fază, serviciul de colectare este disponibil în magazinul Hoco din ParkLake București și în locațiile Contakt din centrul comercial Coresi Brașov și Vivo! Cluj-Napoca, urmând ca anul acesta să fie extins la nivel național, în toate cele peste 200 de locații Contakt din București și 36 de județe.
Prin intermediul pachetelor oferite în baza parteneriatului, utilizatori vor beneficia de servicii premium care includ: testarea dispozitivului, diagnoza, curățarea și dezinfectare UV, la care se adaugă transportul în siguranță dintre service-ul timișorean și locațiile Contakt.
foodpanda România lansează pandamart, magazine proprii pentru cumparături rapide, din care livrarea se va face în maximum 30 de minute
foodpanda anunță lansarea pandamart, un concept de magazine proprii de la care utilizatorii foodpanda pot comanda direct din platformă, cu livrare în maximum 30 de minute. În prezent, primele două locații pandamart funcționează în București și Cluj-Napoca.
În primul trimestru al anului, compania va deschide două locații noi în București și Cluj-Napoca. Pentru 2021, foodpanda vizează extinderea rețelei pandamart în orașe precum Oradea, Târgu Mureș, Pitești, Ploiești sau Iași.
Utilizatorii pot accesa oferta pandamart din secțiunea Shops / Magazine a platformei, având în prezent la dispoziție aproximativ 1500 de produse pentru comandă, iar compania adaugă noi produse în stoc în fiecare săptămână. Printre categoriile listate în oferta pandamart se numără: lactate și ouă, mezeluri și carne, produse congelate, băcănie, produse pentru mic dejun, dulciuri și gustări, apă, sucuri și băuturi, pâine și produse de panificație, cosmetică și îngrijire personală, produse de curățenie, produse destinate mamei și copilului sau produse pentru animalele de companie.
„Suntem bucuroși să anunțăm lansarea magazinelor proprii pandamart pe piața din România, fiind un concept prin care urmărim să oferim o experiență de cumpărare eficientă, la prețuri competitive. Principalul avantaj de care vor beneficia utilizatorii care comandă de la pandamart este timpul ultra-rapid de livrare, lucru posibil prin operarea stocurilor în regim propriu și al flotei noastre de livratori bine dezvoltată. ”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România.
Brico Dépôt, primul retailer DIY care obține certificarea DEKRA „Locații de Încredere”, pentru implementarea cu succes a tuturor măsurilor de siguranță împotriva COVID-19
Brico Dépôt a obținut certificarea DEKRA pentru implementarea cu succes a tuturor măsurilor de siguranță și prevenție împotriva răspândirii virusului COVID-19, în toate magazinele sale din țară și în sediul central. Compania devine, astfel, primul retailer din segmentul DIY căruia i se acordă această certificare.
Standardul DEKRA “Locație de Încredere” este unul internațional și confirmă că toate spațiile în care Brico Dépôt România își desfășoară activitatea sunt sigure și de încredere, în conformitate cu directivele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și ale autorităților locale.
“Pentru noi, protejarea clienților și a colegilor din prima linie a fost esențială încă din primul moment al declanșării pandemiei, pentru a ne asigura că aceștia se află în deplină siguranță atunci când ne calcă pragul. Această certificare este încă o dovadă a eforturilor și investițiilor constante pe care le alocăm în această direcție și confirmă că suntem un partener de încredere pentru clienții și colaboratorii noștri”, a declarat Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România.
“Verificările riguroase realizate în teren au arătat că Brico Dépôt respectă cele mai înalte standarde de igienă și siguranță și că toate măsurile de protecție luate în contextul pandemiei au fost implementate corect. Este o recunoaștere importantă care ne motivează, deoarece ne dorim să păstrăm certificarea DEKRA cel puțin pentru întreg anul”, a menționat Răzvan Cherbel, Manager Securitate în cadrul Brico Dépôt.
CAMPANII
Bursa Binelui: 27 de donații în medie pe zi și aproape 10.000 de donații în 2020
Bursa Binelui, prima platformă online de donații fără comision dedicată ONG-urilor din România, dezvoltată de Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro, a înregistrat donații de 803.710 lei în anul 2020.
Platforma a înregistrat, în medie, 28 de tranzacții pe zi, cu o medie a sumei donate de 81 lei/zi, iar cel mai activ donator de pe platformă, în 2020, a făcut 29 de donații care au însumat 2900 lei.
Bursa Binelui a continuat să aducă împreună organizațiile care au avut nevoie de sprijin pentru a-și desfășura activitatea și în timpul pandemiei, iar oamenii au răspuns pozitiv și au vrut să investească în faptele bune din comunitatea lor. Fiind prima platformă de acest tip care permite donațiile fără comisioane, atât pentru donator, cât și pentru organizație, Bursa Binelui încurajează astfel donatorii care vor să susțină cu sume mici o cauză (de la minimum 5 lei până la maximum 1.000 de lei).
“Bursa Binelui a continuat să fie și în pandemie un instrument simplu și la îndemâna celor care au vrut să ajute atât proiectele care au sprijinit sistemul de sănătate, dar și toate celelalte care fac o diferență notabilă în viața a sute de mii de oameni. Ne bucurăm că cele 687 de organizații de pe platformă au reușit să strângă 165.000 de euro de la donatori și suntem mândri că reușim să construim împreună comunități mai puternice. Continuăm să susținem platforma și îi încurajăm pe toți să facă fapte bune, să sprijine proiectele de pe platformă și să transforme comunitățile din țara noastră așa cum ne dorim cu toții”, a spus Nicoleta Deliu, Head of Corporate Communication & Community Affairs, Banca Comercială Română.
Metropolitan Life anunță plantarea unei păduri de 2 hectare, un copac pentru fiecare poliță individuală încheiată în anul 2020
Acțiunea a avut loc alături de Asociația Pădurea Copiilor
Metropolitan Life, una dintre cele mai importante companii de asigurări de viață și pensii private din România, alături de Asociația Pădurea Copiilor, anunță plantarea unei păduri de două hectare, un copac pentru fiecare poliță individuală de asigurare de viață încheiată în anul 2020. Arborii au fost plantați în comunele Gârbovi și Colelia din județul Ialomița.
„Parteneriatul cu Asociația Pădurea Copiilor ne bucură foarte mult și este un demers asociat ADN-ului de protecție al companiei Metropolitan Life și viziunii asupra protejării vieții și comunității. Plantăm câte un copac pentru fiecare poliță individuală de asigurare încheiată în anul 2020. Este un pas firesc pentru ocrotirea mediului, dar și o reconfirmare a angajamentului nostru pentru comunitatea din care facem parte – suntem aici de peste 21 de ani și vom vedea aceste păduri crescând pentru generațiile viitoare”, declară Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.
Acțiunea de plantare susținută de Metropolitan Life, cu sprijinul Asociației Pădurea Copiilor, este un demers aliniat în mod firesc valorilor companiei, întrucât viața clienților, angajaților, colaboratorilor și partenerilor noștri este importantă sub toate aspectele, de la modul în care sunt protejați financiar, la mediul sănătos în care trăiesc.
“Suntem deosebit de bucuroși că Metropolitan Life se alătură acestui proiect de suflet: înființarea de păduri în 100 de comunități din regiunea Sud-Muntenia. Această zonă poate deveni un scut de apărare împotriva schimbărilor climatice, dar este insuficient finanțată pentru împăduriri și conservarea biodiversității. Cu o recomandare științifică de minimum 20% fond forestier pentru zona de câmpie, cele șapte județe ce înconjoară Bucureștiul ating cu greu o medie de 2,5-5%, făcând eforturile noastre și mai urgente.“, spune Teodora Alexandra Pălărie, Președintele Asociației Pădurea Copiilor.
Peste 30.000 de români au cumpărat castorul de pluș Titi din magazinele Auchan, donând aprox. 50.000 de euro pentru copiii din medii defavorizate
Peste 230.000 de lei au fost donați de Auchan Retail România pentru programul Fundației FARA – Combaterea Sărăciei prin Educație. Scopul acestui program este de a oferi suport educațional, familial și social copiilor proveniți din medii vulnerabile și familiilor acestora. Suma a fost strânsă în cadrul unei campanii derulate în hipermarketurile Auchan în perioada 30 septembrie – 31 decembrie 2020, prin care pentru fiecare jucărie de pluș Titi achiziționată, compania a donat câte 7 lei către Fundația FARA.
De 30 de ani, eforturile Fundației FARA au ca scop combaterea efectelor sărăciei, îmbunătățirea vieții copiilor și adulților cu dizabilități și a tinerilor care, la împlinirea vârstei de 18 ani, nu beneficiază de sprijinul adecvat al unei familii. În ultimul an, Fundația FARA a sprijinit 1335 de beneficiari din București, Ilfov, Suceava și Satu Mare, oferindu-le îngrijire, dragostea unei familii adevărate și soluții la nevoile lor speciale, prin case de tip familial pentru copiii lipsiți de grija familiei și adulții cu dizabilități permanente, centre de recuperare pentru copii cu dizabilităţi, adăpost și pregătire pentru o viață independentă a tinerilor nevoiți să părăsească centrele de plasament.
„Copiii din familii vulnerabile sunt cei mai expuși riscului de excluziune socială, abandon familial și școlar. Din păcate, 4 din 10 copii din România provin din familii sărace (World Bank, 2018). Prin tot ceea ce facem, ne concentrăm să găsim soluții pentru a-i sprijini constant pe copiii săraci, atât timp cât au nevoie, pentru a le asigura mediul necesar dezvoltării și pregătirii pentru un viitor pe care, în final, ei îl decid cum va fi. Fiecare an de școală în plus scade riscul de sărăcie.”, a declarat Regina Bulai, Director Asociat Fundația FARA.
TOMMY HILFIGER INVITĂ ANTEPRENORII SOCIALI SĂ PARTICIPE LA TOMMY HILFIGER FASHION FRONTIER CHALLENGE
Pentru cea de-a treia ediție a programului, Tommy Hilfiger încurajează antreprenorii BIPOC (black, indigenous and people of color) să aplice și de asemenea invită consumatorii să se înregistreze pentru a juriza prezentările.
Tommy Hilfiger are plăcerea de a anunța faptul că în perioada 6 ianuarie – 8 martie sunt deschise înscrierile pentru cea de-a treia ediție a Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge. Programul global își propune să sprijine demersurile antreprenoriale de tip start-up și scale-up care dezvoltă soluții cu un impact social pozitiv în domeniul modei.
De la înființarea sa în 2018, Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge a acordat 350.000 de euro antreprenorilor care își desfășoară activitatea conform unui set de valori în care cred și pe care le susțin, asumându-și să stimuleze schimbarea în comunitățile din care fac parte.
Bazându-se pe viziunea de sustenabilitate a lui Tommy Hilfiger prin care „Nimic nu se pierde și toată lumea este inclusă”, cea de-a treia ediție a programului își propune să amplifice și să sprijine antreprenorii BIPOC (black, indigenous and people of color) care lucrează pentru a-și promova comunitățile și susțin un viitor mai incluziv în modă. Consumatorii sunt, de asemenea, invitați să se implice și să ajute la evaluarea prezentărilor.
„Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge pune accentul pe antreprenorii care se dedică trup și suflet astfel încât să aibă un impact social pozitiv în industria noastră”, a spus Tommy Hilfiger. „Anul acesta, dorim să prezentăm o gamă și mai diversă de perspective, idei și comunități prin sprijinirea antreprenorilor BIPOC. Avem responsabilitatea de a stimula schimbările în domeniul modei și sunt onorat să ne continuăm angajamentul față de incluziune și reprezentare egală prin intermediul următorului Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge.”
Companiile interesate sunt invitate să înscrie propuneri de proiecte care se concentrează pe crearea unui lanț valoric mai incluziv în domeniul modei. Numărul celor înscriși va fi restrâns la șase finaliști, care vor fi invitați să-și dezvolte virtual proiectul cu sprijinul unei echipe de experți Tommy Hilfiger și parterneri externi cu expertiză în antreprenoriatul social.
Pandora intreaba: Care sunt culorile care spun ceva despre tine?
Anul Nou este ocazia perfectă pentru a întoarce pagina și a ne reinventa. Această energie a începuturilor a inspirat noile modele care se alătură colecției Pandora Colours, mai exact inele statement, cercei, talismane, brățări și pandantive într-un spectru complet de nuanțe vii.
De la talismane îndrăznețe, prismatice la inele solitaire elegante, cu pietre strălucitoare și radiante, noile piese inspiră nenumărate combinații de stil. Suprapune, joacă-te și creează asocieri unice pentru fiecare dispoziție, zi și ocazie.
„Vrem să invităm clientele într-o călătorie a culorilor, permițându-le să exploreze o gamă de nuanțe la fel de frumoase și de speciale precum sunt ele, în diferitele ipostaze în care se regăsesc zi de zi”, spun Francesco Terzo și A. Filippo Ficarelli, Pandora’s VP Creative Directors.
Ești gata să începi un nou sezon și o nouă poveste? În 2021 alege bijuterii cu modele caleidoscopice care arată cine ești pentru a-ți celebra stilul unic.
Disponibili cu pietre strălucitoare roz, violet și albastru deschis, Cerceii rotunzi Solitaire adaugă un plus de culoare ținutelor de ianuarie. Inelele Solitaire colorate din Pandora Rose prezintă benzi subțiri și moderne, perfecte pentru look-uri suprapuse.
Suportul perfect pentru a-ți complimenta talismanele colorate, brățara Pandora Moments cu lanț clasic și bară în T din Pandora Rose include o închidere elegantă și sigură.
A început cel mai mare târg de cafea și ceai din Auchan, cu peste 350 de articole la raft și online
Până pe 9 februarie 2021, hipermarketurile Auchan găzduiesc cea de-a noua ediție a Târgului de Cafea și Ceai. Evenimentul propune clienților peste 350 de articole din gamele de cafea și ceai, precum și alte peste 200 de produse din game complementare, precum dulciuri, lactate și accesorii de preparare și servire.
„Târgul de Cafea și Ceai este unul dintre evenimentele emblematice pentru Auchan și a cărui ofertă crește de la an la an, selecția fiind făcută în ton cu preferințele consumatorilor și tendințele pieței. Astfel, pe lângă produsele și mărcile consacrate, ediția curentă aduce și o serie de noutăți precum extinderea sortimentului internațional cu cafea vietnameză, introducerea brandurilor Costa Coffee și Starbucks, dar și dezvoltarea gamelor de produse bio”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing.
Potrivit companiei, una dintre principalele tendințe de consum pe plan local o reprezintă creșterea segmentelor de cafea boabe și capsule de cafea. Studiile de piață arată creșteri de peste 20% pe fiecare dintre cele două categorii. Deși cafeaua măcinată rămâne în continuare pe primul loc în preferințele consumatorilor, categoria este în scădere, românii dorindu-și tot mai mult să consume o cafea de calitate superioară.
Peste 250 de articole de cafea și peste 100 de ceai sunt disponibile în acest an la Târgul care se desfășoară pe aleea centrală din hipermarketurile Auchan. Alături de acestea, oferta mai include și o gamă variată de dulciuri asociate consumului de ceai și cafea, articole de menaj, lactate și echipamente și accesorii pentru preparare și servire.
Chef Sorin Bontea devine ambasador pentru electrocasnicele Bosch în România
Bosch, unul dintre cele mai apreciate branduri de electrocasnice, are de acum un nou partener, Chef Sorin Bontea, ca ambasador de brand. Calitatea fără compromis, perfecţiunea la nivel tehnic și fiabilitatea sunt doar câteva dintre valorile care au dat startul unei frumoase colaborări, ce pregătește numeroase proiecte interesante și surprize culinare.
Tehnologie germană, performanță, inovație
De generații întregi, electrocasnicele Bosch simplifică viața de zi cu zi și au devenit ajutoare de nelipsit în casele din întreaga lume. Pentru Bosch, produsele cu „Tehnică pentru o viață’’ înseamnă concentrarea pe nevoile consumatorilor, aflate în continuă schimbare. Scopul oricărui produs este de a face viața considerabil mai ușoară și de a ajuta utilizatorii în mentinerea unui stil de viață sănătos și echilibrat. Dezvoltarea continuă a tehnologiilor, materialele de calitate superioară și designul modern al produselor, premiat la nivel internațional, reflectă cerintele consumatorilor și grija pentru mediul înconjurător.
Principiul Bosch, „Tehnică pentru o viață”, se aplică și în era transformării digitale. Prin intermediul aplicației Home Connect, utilizatorii beneficiază de o varietate de servicii: își pot controla de la distanță electrocasnicele conectate la internet, au acces la informații relevante și la o gamă din ce în ce mai mare de servicii digitale suplimentare, disponibile în aplicație.
Reduceri de iarnă de până la -70% pe ANSWEAR.ro
Reducerile de iarnă sunt un moment oportun pentru achiziția de noi piese vestimentare și accesorii care să vă completeze garderoba. Pe ANSWEAR.ro, reducerile de iarnă ajung până la -70% la o multitudine de branduri și categorii de produse.
Dacă sunteți în căutarea unei geci perfecte pentru zilele reci, în topul preferințelor clienților ANSWEAR din luna ianuarie sunt gecile de puf de la Tommy Hilfiger, Tommy Jeans, answear.LAB, Medicine, Desigual și Columbia. Uni sau cu mixuri de culori, strălucitoare sau mate, lungi sau scurte, gecile de puf de calitate sunt o investiție pe termen lung și vă asigură căldură și confort fie că vă aflați la munte, pe patinoar sau la o plimbare prin parc.
În topul celor mai căutați pantofi sport și casual din luna ianuarie de pe ANSWEAR.ro se află cei semnați de Karl Lagerfeld, iar oferta reducerilor de iarnă cuprinde zeci de modele de la branduri de renume. Pantofii sport pot fi purtați de-a lungul întregului an și se pot adapta cu ușurință atât ținutelor casual, cât și celor mai elegante, deopotrivă în moda pentru femei și bărbați.
UTILE / DIVERSE
Sfaturi pentru un stil de viață sănătos atunci când lucrezi remote
Pentru o parte dintre angajați sau freelanceri, stilul de viață ce includea munca de la distanță era deja o normalitate până în pandemia de Covid-19, însă foarte mulți dintre cei care sunt activi profesional au trecut la munca de acasă în perioada de pandemie, iar de aproape un an experimentează conceptul remote work – work from home și/sau work from anywhere (de oriunde își doresc).
Fără nicio îndoială, lucrul de acasă poate aduce multe beneficii vieții noastre. Dar, deși avantajele pot fi multe, uneori uităm să avem grijă de sănătatea noastră atunci când lucrăm de acasă. Indiferent dacă lucrați de mai mult timp remote sau vă doriți să lucrați remote, echipa Remote Stories vă oferă o serie de sfaturi pentru a vă menține sănătoși atunci când lucrați de acasă.
Ridicați-vă de pe scaun și faceți mișcare – Sincer vorbind, statul jos ore întregi afectează mult sănătatea. Noile descoperiri arată că un stil de viață sedentar este mai dăunător pentru sănătate decât fumatul. Din fericire, puteți combate sedentarismul oprindu-vă din lucru în fiecare oră pentru a face o pauză de 10 minute.
“Mie îmi place mult aplicația Time Out ce îmi reamintește că este timpul să fac o pauză. Dacă nu vă plac aplicațiile vă recomandăm să configurați o alertă pe telefon. O altă recomandare ar fi să folosiți o parte din timpul alocat prânzului pentru a face o plimbare de 20 de minute prin cartierul vostru. Eu îmi folosesc timpul pe care îl petreceam în trafic să fac o plimbare zilnică, mai lungă, pentru a îmi atinge targetul de 10.000 pași/zi. Mara își folosește timpul extra făcând exerciții de gimnastică acasă”, mărturisește Amalia Ștefan, specialistă în tehnologie hotelieră și co-fondatoare a startup-ului Remote Stories.
Cele mai simple și de efect pregătiri pentru masa festivă
De câte ori avem o ocazie specială, ne străduim să impresionăm invitații. Decorul și preparatele sunt cele mai la îndemână „tactici de cucerire” pe care le putem aborda. Chiar dacă vremurile actuale nu ne mai permit să organizăm mese la fel de mari precum eram obișnuiți, chiar și cele restrânse, cu doar câțiva membri ai familiei, pot fi deosebite.
Conform unui studiu făcut de cercetătorii de la Universitatea Guelph, mesele în familie sau cu prietenii contribuie la dezvoltarea unor obiceiuri alimentare mai sănătoase, decât dacă am lua masa singuri. Acest lucru e valabil în special în rândul copiilor și tinerilor.
- Faţa de masă – Trucul este să ai mereu în casă o faţă de masă albă, impecabilă, fară pete. Te va salva din orice situație. Asigură-te că obții albul strălucitor cu un detergent puternic și eficient, cum este Gel Activ de la Asevi. Formula concentrată îndepărtează și cele mai încăpățânate pete de mâncare de la mesele anterioare și te ajută să recapeți albul care să ia ochii invitaților.
- Suporturi pentru farfurii – Dacă masa este chiar una specială și ai și alţi invitați în afară de membrii familiei restrânse, atunci ai o regulă foarte clară de respectat: spune NU plasticului! Recomandarea vine dincolo de beneficiile pentru mediu, care nu sunt nici acestea de neglijat. Dar, mai mult decât atât, suporturile din plastic pot da uneori un aer…ieftin. Și nu vrem asta, nu-i așa?
- Aranjamente florale – Deviza noastră e nicio masă fară flori. Acestea dau și rafinament alături de o stare de bine invitaților. De preferat ar fi să alegi flori naturale, nu artificiale, Avem și aici, totuși, un secret. Ce credeai? Trucul este ca orice aranjamente florale alegi, acestea să fie dispuse simetric pe masă și… joase. Ideea este ca invitații să se poată vedea unul pe altul, să nu fie nevoiți să stea cu capul într-o parte sau să mute florile pentru a vedea interlocutorul. Ţine minte: Eleganţă și confort!
- Nelipsitele fructe – E important să știi ce mănâncă fiecare participant la masă. Fie că e vegetarian sau la dietă, frumos este să respecți alegerile fiecăruia. Dar indiferent ce alegi să servești, ideal este ca pe masă să fie și fructe – așezate frumos pe platouri sau fructiere. Acestea sunt bune și pentru invitații care urmează un regim special, însă sunt grozave și între felurile de mâncare, mai ales dacă preparatele sunt mai grele, cu sosuri sau grăsimi. Fructele taie greaţa, cum s-ar spune!
- Bufet suedez – ideal și pentru gazdă și pentru invitați. Ai și tu un răgaz, știind că ei se vor putea servi singuri și nu se mai confruntă cu rușinea de a mai cere ceva în plus. Pentru a evita aglomerarea, recomandarea noastră este ca pe o măsuță separată dintr-un colţ al camerei să fie așezate platouri pentru bufet suedez. Acestea pot conține aperitive, deserturi sau chiar platouri cu felurile deja servite, pentru cei care își mai doresc o porție.
Informatiile si fotografiile apartin comunicatelor de presa primite in luna ianuarie 2021.
Pentru comunicate de presa mai vechi puteti vizita sectiunea dedicata de pe CityFemme – Comunicate de presa.