10 reguli de aur pentru a ingriji hainele din casmir

Fara sa ne dam seama iarna isi intra in drepturi si iata ca tricourile delicate, camasutele lejere sau sacourile au fost inlocuite cu haine mai calduroase, de sezon. 🙂

Eu, una, am reusit sa imi rearanjez dressing-ul si am vazut ca am o colectie maricica de pulovere din lana, mohair sau casmir. Aceste materiale, indeosebi casmirul presupune o ingrijire speciala daca vreti sa va bucurati cat mai multe sezoane de ele. 

Recunosc, in anii trecuti am stricat cateva pulovere din casmir, dar de aceasta data mi-am facut temele si m-am informat de cum ar trebui sa ingrijesc aceste tesaturi.

  • Casmirul iubeste apa

Piesele vestimentare din casmir se recomanda a fi spalate cu regularitate (dupa maxim 3 purtari) ; de fapt, stilistii sustin ca daca speli hainele de casmir mai des, acestea devin mai suple si delicate si vor avea mai putine scame. 

Aici, trebuie sa acordam o atentie sporita procesului, fiindca apa fierbinte sau centrifugarea poate strica fibrele (casmirul se spala cu apa rece).

  • Respectati indicatiile de pe etichete

Etichetele hainelor ofera informatii pretioase despre cum ar trebui spalat respectivul articol si chiar daca regula generala este de spala hainele din casmir exista si anumite exceptii (esarfe, dublurile de mantouri etc), pentru care se recomanda alte procedee de curatare.

  • Se recomanda spalarea automata, la masina

Paradoxal, tinand cont cat de sensibil este acest material, am miza pe spalatul de mana, nu-i asa ? Ei bine, se pare ca o astfel de practica nu este tocmai corecta, ci este recomandat ca aceste articole vestimentare sa se spele la masina, la o temperatura de maxim 20 de grade, cu un produs special pentru hainele de casmir. Nu se pune balsam, dupa recomandarile stilistilor, iar tehnica este valabila si pentru puloverele din lana merinos.

  • Folositi un saculet special pentru spalat hainele

Sunt in comert acele saculete ce seamana cu fileturile de la sacii de cartofi 🙂 , care se folosesc pentru a spala obiectele vestimentare delicate. Ei, bine, acestea se recomanda a fi folosite si pentru hainele din casmir, pentru a nu se deforma sau agata in timpul spalarii. Daca nu aveti un astfel de saculet nu e nicio problema, se poate folosi cu succes si o fata de perna cat mai subtire, care se inchide cu nasturi ori elastic (nu cu fermoare, fiindca pot agata materialul).

  • Atentie la functia de stoarcere

Nu se recomanda functiile puternice de stoarcere ale masinii, ci este suficienta cea de 500 de turatii maxim. Apoi, pentru uscare puloverul se asaza pe un prosop curat, ferit de lumina sau caldura.

  • Spalarea la mana este mult mai laborioasa

Exista destul de multe persoane care nu se incred in masina de spalat atunci cand vine vorba de a curata hainele de casmir, insa spalarea la mana se dovedeste a fi ceva mai complicata.

Se recomanda ca hainele de casmir ce se spala la mana sa fie curatate cu un produs special sau sampon de bebelusi, foarte delicat ; puloverul se inmoaie rapid in apa rece, se aplica produsul de curatare si se preseaza usor, dupa care se clateste cu apa limpede. 

Stoarcerea se va face cu ajutorul unui prosop curat, pe care se preseaza cu grija, apoi uscarea este identica celei amintite pentru spalarea la masina automata. 

Pentru hainele din lana de alpaca se recomanda tot spalarea la mana (temperatura apei sa nu depaseasca 30 de grade insa), la fel ca si pentru cele din mohair sau angora.

  • Hainele de casmir pot fi calcate

Atat timp cat suntem atenti la eticheta si indicatiile de pe aceasta, este posibil sa calcam chiar si casmirul ; pentru un plus de siguranta, se recomanda sa fie calcate pe dos, cu fierul la o temperatura scazuta, utilizand functia de aburi.

  • Nu ezitati sa mergeti la curatatorie cand este nevoie

In unele situatii, cand avem de a face cu pete persistente sau este vorba de un obiect mai pretentios (cum ar fi un palton, de exemplu) este mai bine sa apelam la serviciile oferite de curataoriile profesioniste.

  • Foloseste rulourile speciale pentru eliminarea scamelor

Nimic nu este mai inestetic decat un pulover de casmir scamosat ;  asa ca nu ar fi rau ca daca avem in garderoba astfel de obiecte vestimentare sa investim in produse speciale dedicate inlaturarii scamelor (exista acum in comert chiar si aparate electrice).

  • Nu pastrati hainele de casmir pe umerase

Un pulover de casmir ce atarna in sifonier pe umeras are tendinta de a se deforma, asa ca recomandarea este ca aceste obiecte sa se pastreze pliate pe etajerele sifonierelor, cat mai aerisit. 

Nu uitati sa protejati aceste obiecte vestimentare atat de feminine si pretioase folosind uleiuri esentiale, lavanda sau alte ierburi parfumate ce actioneaza impotriva moliilor. Apoi, o alta precizare este ca in extra-sezon, puloverele de casmir sa se protejeze cu o husa speciala, ferite de razele soarelui. 

Voi ce alte sfaturi aveti pentru ingrijirea hainelor din casmir? Va asteptam sa le impartasiti cu noi!

Sursa foto: pixabay / Autor articol: Alina

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


seven + fourteen =