Noutatile lunii octombrie – partea a doua

Cei mai frumoși ani/ La Belle Époque – o comedie sexy și originală, cu Daniel Auteuil și Fanny Ardant, din 16 octombrie în cinematografele din țară

Cei mai frumoși ani/ La Belle Époque, o comedie franțuzească care emoționează și distrează deopotrivă și care îi are în rolurile principale pe Daniel Auteuil, Guillaume Canet și Fanny Ardant, va rula din 16 octombrie în cinematografele din țară. Scris și regizat de cunoscutul dramaturg francez Nicolas Bedos, Cei mai frumoși ani va fi reprogramat și în cinematografele care, pentru moment, sunt închise. 

Considerat de Hollywood Reporter “sexy și original” și descris de Variety drept “un Westworld francez cu actori în loc de roboți”, Cei mai frumoși ani/ La Belle Époque propune cinefililor o călătorie în timp, nostalgică și plină de umor, în care un bărbat încearcă să o redescopere pe femeia de care s-a îndrăgostit cu 40 de ani în urmă. Filmul a deschis ediția din acest an a Transilvania International Film Festival și a avut mai multe avanpremiere în cinematografele din țară, fiind întâmpinat cu căldură de către publicul din România. 

Viața lui Victor, un bărbat nefericit de 60 de ani, este dată peste cap atunci când Antoine, un anteprenor strălucit, îi propune un nou tip de atracție: îmbinând reconstituiri istorice și artificii teatrale, firma lui Antoine permite clienților să aleagă o perioadă din viața lor în care să se întoarcă în timp. Victor alege să retrăiască săptămâna cea mai marcantă din viața sa, cea din urmă cu patruzeci de ani, când şi-a întâlnit marea dragoste.


Expoziția Frame, a artiștilor Arantxa Etcheverria și Carlos Caballero, la Galeria Sector 1Vernisaj: 22 octombrie 2020

Galeria Sector 1 se întoarce la programul curatorial al anului 2020 cu expoziția Frame, a artiștilor Arantxa Etcheverria și Carlos Caballero, curatoriată de Domenico De Chirico. Vernisajul se va desfășura doar în prezența artistei Arantxa Etcheverria, artistul Carlos Caballero și curatorul Domenico De Chirico nefiind prezenți din motive cauzate de criza pandemică. Evenimentul va avea loc în data de 22 octombrie 2020, de la ora 17:00, până la ora 22:00, la Galeria Sector 1, în Strada Băiculești nr. 29, în cadrul Combinatului Fondului Plastic. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 22 octombrie – 05 decembrie 2020.
 
În ciuda vremurilor nesigure pe care le trăim, Galeria Sector 1, asemeni multor altor galerii și muzee, alături de curatorii și artiștii săi, se adaptează prezentului și va găsi soluții inovatoare pentru a continua să expună arta și în timpul pandemiei. Întrucât situația actuală continuă să ne redefinească parcursul firesc al vieții de zi cu zi, ceea ce putem face pentru a nu ne pierde este să transformăm limitările într-o sursă de inspirație. Să creem o „nouă normalitate”, în care arta să fie înțeleasă și folosită concret ca un spațiu esențial în această perioadă, iar galeriile să își recalibreze sensul pentru cât mai mulți dintre noi. Cultura vizuală și antreprenoriatul cultural pot rămâne sau reveni, după caz, la o normalitate care nu este nevoie să fie afectată de „distanțarea socială”.

„Logica proprie, în care mișcările interioare urmăresc ritmuri de fiecare dată independente”

 „Liminalitatea conceptului de contur – din termenul latin limen -mĭnis […] «prag» – pare să fie punctul focal al dialecticii formale pe care o instituie expoziția de față: FRAME este întocmai ceea ce permite unui lucru să fie, deoarece a pune lucrurile în ramă înseamnă a le hotărî conturul, a crea un perimetru de sens și a le structura forma”, spune curatorul expoziției, Domenico de Chirico.

„Însă conturul își degajă întreaga putere estetică nu atunci când statuează ci lăsând deschis, murmurînd rostirea ambiguă a liniei trasate clar și decantând natura operei de artă însăși, care face constant cu ochiul către binecunoscuta complexitate a realității. Așa cum spunea intelectualul irlandez Samuel Beckett cu referire la piesa sa pentru televiziune Quad, un act teatral bazat pe o formă geometrică și pe permutarea unor mișcări regulate, este vorba despre un punct zero care permite trasarea a nenumărate traiectorii de-a lungul cărora e posibilă realizarea unui proces de cercetare și de creație continuu, ducând astfel limbajul la extrem prin intermediul unor parcursuri narative extraordinare: structuri complexe care pot fi dezmembrate și anulate, pentru a reporni apoi în cautarea gradului zero al limbajului, spre diferite combinații cromatice, diferite diagonale, interioare cât și exterioare, și noi sinteze stilistice.“, a continuat acesta.


16 spectacole inedite invită publicul din București la distracție în cadrul Festivalului Național de Improvizație – !MPRO 8

Spectacole curajoase, perspective noi şi incursiuni inedite în genuri mult apreciate își propun să atragă publicul din București într-o lume fascinantă în care nimic nu e improsibil. Festivalul Național de Improvizație arată, la cea de-a opta ediție – !MPRO 8 -, câte culori și forme poate lua improvizația, chiar sub ochii noștri. Evenimentul care va avea loc între 22-25 octombrie 2020, în aer liber, la terasa acoperită a Casei Universitarilor din București (strada Dionisie Lupu 46) are ca temă Procesul creativ și trei invitați speciali care explorează acest demers alături de improvizatorii români. 

Programul festivalului poate fi consultat aici: https://improfest.ro/program/ . Prin abonamentele și biletele pentru cele 16 spectacole LONG-FORM,  MUZICAL, SKETCH, DEBUT,  Freestyle – RAP Battle și EXPERIMENTAL disponibile în prezent pe Eventbook și în rețelele partenere, organizatorii încurajează împărtășirea distracției cu cei dragi.

Abonamente de o zi: 160 lei un pachet pentru două persoane, respectiv 320 lei pentru un pachet de 4 abonamente, pentru patru persoane – https://eventbook.ro/program/abonamente-zi

Bilete pentru două sau patru persoane, valabile pentru câte o repriză din cadrul festivalului, care include două spectacole a câte 40 de minute fiecare, fără pauză între ele. https://eventbook.ro/festival/festivalul-national-de-improvizatie

Festivalul Național de Improvizație a fost înființat în 2013 de Monica Anastase și este un proiect realizat de Asociația Tam-Tam. La ediția 2020, Festivalul se derulează cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

Evenimentul își propune să promoveze teatrul de improvizație către audiențe noi, mizând pe spectacole interactive și vizează, de asemenea, încurajarea coeziunii şi dezvoltării comunității improvizatorilor profesioniști prin intermediul atelierelor și spectacolelor susținute de artiști români și internaționali. 


De Ziua Internațională a Deșeurilor Electrice, Environ lansează expoziția de fotografie ,,DEEESTUL!”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Deșeurilor Electrice, Asociația Environ lansează expoziția de fotografie ,,DEEESTUL!” care va avea loc în perioada 14 – 31 octombrie 2020, în Piațeta Teatrului Odeon din București, putând totodată să fie vizitată și online pe www.environ.ro/deeestul.

În cadrul evenimentului vor fi expuse 10 fotografii care reprezintă o exprimare vizuală metaforică a impactului pe care comportamentul iresponsabil de aruncare necontrolată a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) îl are asupra mediului înconjurător. Proiectul de artă fotografică realizat de Asociația Environ își propune astfel să transmită un semnal de alarmă cu privire la necesitatea regândirii unui sistem de valori și reconsiderarea modului de consum pentru a evita stricăciunile ireversibile asupra planetei, pierderea frumuseților naturale și deteriorarea stării de sănătate a populației. 

,,Campania DEEESTUL! Aceasta nu este o reclamă!, este mai mult decât o campanie clasică de conștientizare, este mai degrabă o invitație la asumarea responsabilității individuale pe care fiecare dintre noi o are în raport cu mediul înconjurător. Fiecare din cele 10 fotografii transmite câte un un mesaj clar: este timpul să nu mai fim indiferenți, să nu mai așteptăm ca altcineva să facă curat în locul nostru, să ne implicăm și să respectăm Planeta ca o casă ce ne este. În ultimă instanță, este un manifest pentru un mediu mai puțin poluat”, a declarat Roxana Puia, directorul de marketing al Asociației Environ. 

Fotografiile care surprind strigătul de ajutor al planetei sufocată de deșeuri electrice, o au în rol principal pe Ana Maria Bucura, actriță și model internațional. 

,,Așa cum avem grijă de noi și de cei pe care îi iubim, ar trebui să avem grijă și de natură. Se spune că o floare îngrijită, cu care se comunică, căreia i se acordă atenție, crește, se dezvoltă armonios. Cred că dacă ne-am comporta mai atent, cu mai multă generozitate cu Planeta, ne-ar răspunde mai frumos decât a început să o facă în ultimii ani”, a declarat Ana Maria Bucura. 


Vestita invazie a urșilor în Sicilia deschide cea de-a 15-a ediție Animest

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, Vestita invazie a urșilor în SiciliaThe Bears’ Famous Invasion of Sicily (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

Pe 9 noiembrie, de la ora 19:00, filmul care a cucerit publicul marilor evenimente cinematografice ale lumii ajunge pe ecranele iubitorilor de animație din întreaga țară, prin intermediul platformei de streaming a festivalului. Copiii o vor adora, iar adulții vor fi surprinși să descopere numeroase referințe istorice, politice și sociale în povestea cu magicieni, urși vorbitori și imagini care-ți taie respirația.

Ilustrată 2D și inspirată din schițele originale semnate de Dino Buzatti, povestea debutează cu răpirea micului Tonio, fiul Regelui Urs, de către vânătorii din munții Siciliei. Amenințat de venirea iernii și de dispariția tuturor surselor de hrană, conducătorul decide să invadeze țara în care locuiesc oamenii. Cu ajutorul armatei sale și cu puterea magiei, el reușește să-și găsească fiul, dar va descoperi în curând că urșii nu sunt meniți să trăiască în lumea ființelor umane.


„Servants”, cu Vlad Ivanov, din 16 octombrie în cinematografe

Servants/ Servitorii, în regia lui Ivan Ostrochovský, cu Vlad Ivanov într-un rol central, poate fi văzut în cinematografele din România din 16 octombrie, distribuit de Transilvania Film. „Un noir impresionant”, un film de epocă alb-negru cu aer de distopie, potrivit „Variety”, Servants aduce în atenție un subiect controversat în Europa de Est, inclusiv în România: colaborarea preoților cu regimul totalitar.

Coprodus în România de Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu, drama inspirată de evenimente reale a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin, în competiția Encounters.

Anul 1980. Michal (Samuel Polakovič) și Juraj (Samuel Skyva) sunt elevi la un seminar teologic, în Cehoslovacia comunistă. Temându-se ca școala lor să nu fie închisă, profesorii își modelează elevii în așa fel încât să fie pe placul Partidului Comunist. Fiecare seminarist trebuie să decidă ce cale alege: cea ușoară, a colaborării cu regimul, sau cea în care devine el ținta regimului.

„Zona asta nu-mi era deloc necunoscută, din punct de vedere istoric. Și noi am trăit în comunism, la fel ca și Cehoslovacia.  Știm foarte bine că înalți prelați au fost informatori ai securității”, declara Vlad Ivanov la TIFF, unde Servants a avut premiera națională. Vlad Ivanov este dr. Ivan, ofițer al poliției politice, cel însărcinat să-i urmărească, să-i convertească și, în final, să-i înlăture pe cei care refuză să colaboreze. Actorul a învățat limba slovacă pentru film, după roluri în maghiară, spaniolă, germană sau ucraineană, consolidându-și astfel cariera internațională și reputația de actor talentat și versatil.

Remarcabile, potrivit presei internaționale, sunt și compoziția cadrelor, imaginea lui Juraj Chlpík, dar și coloana sonoră realizată de Cristian Lolea și Miroslav Toth. Scenariul este semnat de Rebecca Lenkiewicz (Ida, Disobedience), Marek Leščák și Ivan Ostrochovský.


A început digitalizarea a 40 de ani de istorie – Colecția Agapi salvată de la distrugere 

În perioada 23 octombrie – 15 noiembrie, la MNAC București, va avea loc expoziția <OARECARI . 1967 – 1978 văzuți de Ioan Matei Agapi> ca parte din demersul fiicei sale, Nora Agapi, de a salva și digitaliza colecția imensă de fotografii ale artistului ieșean, dar și de a prezenta public o parte din opera sa. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 23 octombrie, de la ora 16.00,  la etajul IV al Muzeului Național de Artă Contemporană din București. 

Documentarist și fotograf celebru în Iași, Ioan Matei Agapi a surprins peste 40 de ani de istorie în fotografii, mii de negative, zeci de plăci de sticlă, peliculă de film, aparate foto și obiective ce au devenit una dintre cele mai mari colecții vizuale private din România. Arhiva Agapi a fost ignorată timp de 30 de ani, fiind ținută în condiții improprii, iar riscul de a se deteriora iremediabil a devenit realitate în ultimii ani. 

Pentru ca acest patrimoniu să nu dispară, Nora Agapi, fiica artistului, fotograf la rândul ei și regizor al documentarului Timebox, a început digitalizarea celor 10.000 de negative din colecția Agapi, reușind până acum să scaneze peste 1000 de negative din perioada 1968-1978, urmând ca restul să fie digitalizate și incluse treptat pe platforma online www.ioanagapi.ro care va fi lansată în cadrul vernisajului de pe 23 octombrie

Nora Agapi, fiica artistului a declarat că „acest proces de scanare și digitalizare a negativelor din colecția Agapi reprezintă o continuare firească a ceea ce a reprezentat documentarul TIMEBOX. Adică, dorința mea de a face cunoscută munca titanică și pasiunea tatălui meu, dar și de a face publice lucrările lui – o moștenire vizuală lăsată lumii – pe platforma www.ioanagapi.ro. Arhiva lui de fotografii reprezintă un material artistic și istoric aparte, cu reală valoare documentară, care validează identitatea colectivă a unui oraș, dar și istoria unei nații. Tocmai de aceea, punerea în valoare a acestei arhive, recuperarea memoriei sociale și salvarea acestui patrimoniu cultural sunt esențiale ”. 


12.398 doze din aluminiu şi 11.059 PET-uri colectate în primele cinci oraşe din Naţionala de Reciclare 

Campania continuă în Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Constanţa şi Bucureşti

Naţionala de Reciclare, campania prin care Asociaţia Alucro îşi propune să mobilizeze publicul din România să recicleze doze din aluminiu şi sticle din plastic, a ajuns până acum în cinci oraşe din ţară – Tulcea, Iaşi, Suceava, Bacău şi Sibiu –  unde au fost colectate 12.398 doze din aluminiu (190 kg) şi 11.059 PET-uri (371 kg). În aceste oraşe au fost premiaţi 319 campioni ai reciclarii, iar mesajul a ajuns la aproximativ 14.000 de persoane care au tranzitat zona în care a fost amplasată caravana. În mediul online, mesajul a ajuns la 193.000 de persoane.

Campania a debutat pe 24 septembrie 2020 şi continuă până la finalul lunii octombrie. În perioada 15-17 octombrie, caravana campaniei va staţiona în Centrul Civic din oraşul Oradea (punct de reper zona de lângă Parcul 1 Decembrie), unde îi aşteaptă pe orădeni să depună materialele colectate, în intervalul orar 10.00-18.00, în schimbul cărora vor beneficia de premii. 

  • 5 doze din aluminiu goale sau 20 PET-uri = o doză de bere Bergenbier, diverse sortimente
  • 10 doze din aluminiu goale sau 15 PET-uri = un recipient 4 compartimente
  • 15 doze goale sau 25 PET-uri = o pensulă alimentară din silicon
  • 20 doze goale sau 30 PET-uri = un curăţitor ceramic pentru legume
  • 25 doze goale sau 40 PET-uri = o cutie de alimente
  • 30 doze goale sau 60 PET-uri = o tavă cu bază detaşabilă
  • 40 doze goale sau 80 PET-uri = o tigaie dim. 24 cm
  • 45 doze goale sau 90 PET-uri = o tavă teflon
  • 50 doze goale sau 100 PET-uri = recipient apă formă de doză
  • 55 doze goale sau 110 PET-uri = o lingură cântar electronic
  • 60 doze goale sau 120 PET-uri = o sticlă cu bluetooth
  • 65 doze goale sau 140 PET-uri = un mixer vertical
  • 70 doze goale sau 160 PET-uri = un storcător de citrice
  • 75 doze goale sau 170 PET-uri = un set de 5 cuţite cu tocător
  • 80 doze goale sau 180 PET-uri = un mixer de mână

Naţionala de Reciclare este o iniţiativă a Asociaţiei Alucro, organizaţie care derulează în România programul Every Can Counts, sprijinită de GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling. Campania se desfăşoară cu sprijinul autorităţilor locale şi îşi propune să contribuie la conştientizarea importanţei colectării şi reciclării dozelor din aluminiu şi a PET-urilor, cât şi să creeze o comunitate activă şi înclinată spre un comportament responsabil faţă de resursele de care dispunem.


100 pentru Nod

Campanie de susținere a Nod makerspace, în care 100 de designeri și prieteni Nod pun la bătaie100 de produse și servicii spre licitare.

Asociația Nod makerspace, ecosistem al oamenilor creativi, makerspace, spațiu de co-working și evenimente, lansează campania 100 pentru Nod. 

În cinci ani, Nod makerspace a devenit locul de joacă al arhitecților, artiștilor, inginerilor care construiesc obiecte de design – de la aeroplane, la lămpi, la viziere și mânere speciale pentru protecție anti COVID-19, locul unde se nasc inițiative civice pentru oraș și spațiul de coworking care a primit distincția de cel mai bun spațiu de muncă din partea Central European Startup Awards, patru ani la rând. Găzduiește în jur de 40 de start-up-uri și aproape 100 de antreprenori și freelanceri, printre care specialiști PR & comunicare, branding, graphic designers, electroniști, ingineri IT, artiști, makeri „de toate felurile”.

Criza în care ne aflăm reprezintă o lovitură puternică în economia românească, iar printre domeniile afectate considerabil se află industriile culturale și creative. 

Încă de la înființare, Nod makerspace s-a poziționat ca un centru pentru industrii creative, și-a construit activitatea în jurul și pentru acestea. Nod makerspace, ca și entitățile aflate sub acoperișul acestuia au fost afectate de această criză, fiind bazate pe lucratul împreună, atât ca filosofie de muncă, cât și ca sursă de venit.

Campania 100 pentru Nod susține comunitatea creativă locală, meșteșugul, designul de produs, atelierele, producătorii și antreprenorii.

Tamina Lolev, co-fondator Nod makerspace: “100 de oameni și-au unit forțele și și-au pus la licitație produsele și serviciile pentru ca Nod să continue să fie locul de întâlnire și de sprijin pentru industriile creative.”

Campania 100 pentru Nod reprezintă licitația a 100 de obiecte de design – ediție limitată, servicii, experiențe ale membrilor și prietenilor Nod makerspace. Campania se desfășoară între 13 octombrie și 31 decembrie 2020. În fiecare săptămână, se desfășoară câte 5-7 licitații și se încheie licitările anterioare. 


Pentru mai multe articole din aceasta categorie puteti vizita sectiunea Comunicate de presa CityFemme

Informatiile si fotografiile apartin comunicatelor de presa primite

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


eighteen − three =