Vizita in Corsica – Porto Vecchio si Bonifacio

Pe la jumatatea vacantei noastre din Corsica despre care v-am tot povestit recent am decis sa vizitam si orasele Porto Vecchio si Bonifacio, care sunt destul de apropiate unul fata de celalalt.

Distanta dintre Ajaccio si celelalte localitati mai sus mentionate este una maricica – 150 km, iar drumul este presarat cu serpentine, asa ca am facut pana la destinatie circa 3 ore cu masina.

Porto Vecchio

Chiar inainte de a ajunge in Porto Vecchio, ne-am oprit pentru cateva minute sa admiram din departare celebrul “Leu din Roccapina”. Daca noi avem Sfinxul, corsicanii au “Leul din Roccapina”, o superba sculptura naturala ce seamana cu profilul unui leu cu coama in vant.

In jurul acestei minunatii a naturii, bineinteles ca au aparut si diverse legende. Cea mai cunoscuta dintre acestea spune ca in perioada maurilor, in Evul Mediu, in acele locuri traia un nobil curajos, pe care barbarii il poreclisera “Leul din Roccapina”. Intr-o buna zi, aflandu-se la vanatoare, tanarul nobil a intalnit o femeie ce i-a furat inima si a vrut sa se casatoreasca cu ea. Fiindca acest lucru nu a fost posibil, luptatorul indurerat s-a rugat sa isi gaseasca sfarsitul si pare-se ca dorinta i-a fost indeplinita, el fiind transformat intr-o stana de piatra.
Farmecul de legenda si povestea unei iubiri neimplinite dau parca si mai multa frumusete acestei atractii naturale.

Ca sa avem timp suficient sa vizitam zona Porto Vecchio/Bonifaccio, am decis sa inchiriem o camera de hotel pentru o noapte, insa misiunea s-a dovedit aproape imposibil de realizat. Pe platforma Booking cu greu gaseai o camera, dar la preturi exagerate, nu sub 300 de euro pe noapte. Salvarea a venit tot din partea prietenilor nostri, care avand cunostinte in zona ne-au gasit o camera in Porto Vecchio, intr-un hotel de 2 stele, la pretul de 130 de euro. Decent si curat, dar evident nefiind ceva spectaculos la 2 stele, hotelul ne-a lasat totusi o buna impresie datorita familiei ce il gestioneaza.

Patroana, o corsicanca get-beget, trecuta binisor de 70 de ani, este receptionista si deopotriva menajera, iar acest lucru nu pare sa ii puna niciun fel de problema, fiindca pentru corsicani cultul muncii este sfant.

Din cate am inteles, sotul dansei se ocupa de aprovizionarea hotelului cu cele necesare, in vreme ce fiul lor este responsabil de partea administrativa. Ce mi-a mai atras atentia in acest loc a fost si faptul ca in holul receptiei doamna respectiva isi amenajase o vitrina cu dulceturi artizanele (pregatite de ea insasi), iar eu ca pasionata de mancare buna si noutati culinare, nu am avut cum sa nu observ niste produse pe care nu le regasim in camarile gospodinelor noastre.

Dulceata de gogonele, cea de arbouse sau dulceata de smochine albe au fost doar cateva dintre descoperirile mele culinare. Credeti ca am rezistat cumva tentatiei? Ei, bine, nu! Bineinteles ca imediat mi-am cumparat pe loc un borcanel de dulceata smochine albe si unul de dulceata de arbouse (fiindca nu am stiut sa fac traducerea in limba romana, am facut putin research pe google si am aflat ca in limba romana se numeste “arborele de capsuni”).

Si cu toate ca am stat doar o seara aici, in putinul timp petrecut alaturi de gazdele noastre din Porto Vecchio, am reusit sa ne simtim foarte bine. Au fost super atenti si, cand au aflat ca smochinele sunt fructele mele preferate, au mers si au cules un frumos cosulet cu smochine albe si negre, pe care le-am mancat cu placere, direct din bataia soarelui, ne-au povestit despre obiceiurile culinare ale locului si nu au ezitat sa ne ofere cateva ponturi despre ce ar trebui sa vizitam sau unde putem manca bine.

Fiul patroanei ne-a indrumat sa urcam pe munte, in zona “antenelor”, pentru o priveliste deosebita a orasului, ceea ce am si facut. Singura problema intampinata aici a fost data de drumul in rampa si curbele destul de stranse, asa ca masinuta pe care noi am avut-o la dispozitie nu a putut urca decat pana pe la jumatatea traseului, restul drumului fiind obligati sa il parcurgem la picior (cam 10-15 minute de mers pe jos). Pentru masinile de teren 4X4, nu exista inconveniente de acest gen, iar noi am avut parte de putina bascalie din partea soferilor ce treceau pe langa noi si ne vedeau urcand la picior.

Si daca este sa vorbim si de capitolul mancare, atunci trebuie sa amintesc ca printrte localnici si turisti depotriva este celebra rotiseria “Chez Franky”, asa ca daca ajungeti in Porto Vecchio nu trebuie sa o ratati :).

Daca nu sunteti fani ai puiului rotisat, centrul orasului este insa destul de ofertant in materie de fast-food-uri, bistro-uri, food-truck-uri si restaurante. Noi am mancat seara in oras, intr-o locatie chiar din centrul orasului (Bistrot de Ketty) .

Si stiti cum se spune ca locatiile care sunt destinate turistilor trebuie evitate? Ei, bine, noi am cazut in capcana aceasta si am ramas usor dezamagiti; obiectiv tratand experienta, chiar daca noi nu facem parte din categoria clientilor fandositi si intelegem destul de bine lumea restauratorilor, am ramas cu un gust amar.

Preturile destul de mari nu au fost justificate nici de serviciile oferite, nici de calitatea preparatelor. Singurul preparat pe care l-am apreciat a fost charcuteria (intr-adevar de calitate), pentru care am fost nevoiti sa cerem paine de cateva ori bune, si divertismentul oferit, fiindca pe terasa aveam o formatie. Poate ar fi fost si mai simpatic daca s-ar fi cantat cantece specific corsicane si nu repertoriul comercial arhicunoscut al lui 2019 sau 2020. Dar nu putem sa le avem pe toate in viata, nu-i asa?

Pe scurt, cateva impresii despre celelalte preparate nu am cum sa le las deoparte, fiindca ne-am fi dorit o seara memorabila, insa ne-am ales cu una mediocra.

Asadar, porcusorul de lapte comandat de al meu partener nu parea sa fie gatit cum trebuie – carnea roz era de fapt cruda, soriciul nicidecum crocant si rumen cum ar fi trebuit, ci o chestie gumoasa si gelatinoasa, iar cireasa de pe tort a venit prin faptul ca nici macar incalzit cum trebuie nu era; a compensat totusi garnitura – niste cartofiori cu ierburi la cuptor si sosul pe baza de usturoi.

Eu am luat un burger (reteta promitea multe), insa in afara de carne si rosie nu am simtit mare lucru… Evident, desertul am ales sa il mancam in alta parte, dupa dezamagirea culinara, timpul lung de asteptare al comenzii si frustrarea intampinata ca urmare a faptului ca am cerut sa fim mutati din interior pe terasa, dar rugamintea nu ne-a fost indeplinita pana la final (desi pentru mesele sosite ulterior tot s-au gasit locuri in exterior).

Trecand peste acest moment, restul serii a fost unul reusit, ne-am plimbat prin centrul Porto-Vecchio, am admirat cladirile vechi si sarmante, ne-am delectat cu inghetata si, nu in ultimul rand, am colindat pe stradutele comerciale de unde am cumparat tot felul de suveniruri.

Un moment amuzant a fost catre finalul promenadei noastre, cand in centrul orasului a fost o explozie de bucurie a suporterilor echipei de fotbal PSG (pare-se ca in acea seara se juca semi-finala cu Atalanta). Acum, enigma noastra era daca erau atat de multi turisti parisieni sau corsicanii sunt fani inraiti ai lui PSG?!

Fiindca nu ne-am alocat chiar atat de mult timp vizitei in Porto Vecchio, nu am bifat niciun obiectiv turistic, insa pot spune sincer ca acest oras are un farmec al lui aparte si mi-as dori sa il descopar intr-o vizita viitoare.

Bonifaccio

In ziua urmatoare am plecat cu noaptea in cap catre Bonifaccio sau Bonif, cum il numesc localnicii; aici am poposit ceva mai mult si a vizitat “le gouvernail de la Corse”, o roca din sudul Corsicii a carei celebritate se datoreaza faptului ca inca din 1880 in interiorul sau s-a amenajat o iesire ce coboara inspre mare, coborand 168 de trepte. Odata ajuns la baza gouvernail-ului, privelistea oferita este una superba! Este locul perfect de unde poti admira deopotriva stancile calcaroase din Bonifaccio si Sardinia maiestuoasa din zare.

Dupa ce ne-am bucurat ochii cu frumusetea acestui loc si ne-am testat rezistenta urcand scarile, ne-am indreptat catre port, in cautarea altor atractii turistice. Aici am descoperit tururile turistice cu vaporul si, fara sa stam prea mult in cumpana, am ales circuitul numarul 1, care in acest an costa 23,5 euro. Pentru circa o ora ne-am plimbat de-a lungul coastei, am admirat Grota Sdraganato, calancile Paragan si Fazio, dar si “Palaria lui Napoleon” – o roca a carei forma aduce cu palaria celebrului imparat, am ascultat cu atentie si amuzament explicatiile ghidului care nu se sfia sa ii intepe pe vecinii din Sardinia si ne-am bucurat deopotriva de pestisorii colorati din adancul Mediteranei.

Odata intorsi in port, catre ora pranzului, am inceput sa colindam de-a lungul cheiului si am ales la intamplare o terasa unde sa mancam ceva si sa ne bucuram de aerul marii. De aceasta data am tras cartea norocoasa si la tersasa “Bonifaccio” am fost rasfatati cu preparate delicioase, bere rece si o servire ireprosabila; pentru mine revelatia zilei a fost de departe celebra mancare locala “Aubergines farcies a la bonifacienne”, in vreme ce partenerul meu si-a luat un platou cu fructe de mare, de care a fost foarte incantat, spunand ca totul a fost proaspat si bine gatit.

Timp de inca o ora am mai poposit si pe stradutele cochete ale centrului vechi al orasului, am profitat de lumina perfecta a soarelui si am facut o multime de poze, admirand de la inaltime portul.

Pe repede-inainte, restul zilei am decis sa ni-l petrecem la mare, asa ca am pornit din nou catre Porto Vecchio, la celebra plaja Santa Giulia. Aici am avut parte de un episod haios in parcare, cand responsabilul de la intrare auzindu-ne vorbind in romana a refuzat sa ne ia banii, spunand ca face acest gest in semn de simpatie si pentru ca are un coleg roman. Ulterior, ne-am intalnit si cu al sau coleg roman, am palavragit putin si ne-am indreptat catre plaja. Despre orele petrecute pe nisipul fin al plajei Santa Giulia nu ar fi prea multe de spus… nisip fin, apa calda, atmofera de vacanta intr-un cuvant. Probabil imaginile vor vorbi de la sine! 🙂

Ca si concluzie finala, mi-au placut foarte mult ambele orase, mi-ar placea sa revin si sa le descoper adevaratul sarm, dar pana la o data viitoare ma bucur si de aceasta experienta.

Din aceasta serie a mai aparut si:

Pentru alte articole despre calatorii puteti citi sectiunea dedicata CityFemme.

Sursa foto: arhiva personala / Autor articol: Alina

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


eleven − one =