Ce-am mai citit in ultima vreme? O scurta trecere in revista

In ultima vreme am citit destul de mult, iar pe masura ce lecturile se aduna, imi dau seama ca nu mai reusesc sa va povestesc amanuntit despre fiecare dintre ele. Asa ca m-am gandit sa fac macar o trecere in revista a celor mai importante carti pe care le-am citit in ultimele doua – trei luni si despre care nu v-am povestit deja.

Iubire Amara – Elena Ferrante

Elena Ferrante m-a cucerit încă de acum vreo doi ani cu Tetralogia Napolitană, o lectură pe care o recomand oricui, însă romanul său de debut, Iubire amară, este una din cartile mele preferate de anul acesta. 

Delia, o femeie de vârstă mijlocie, se reîntoarce în Napoli, orașul copilăriei, după ce mama sa are parte de o moarte misterioasă. Decisă să afle ce s-a întâmplat de fapt cu mama ei, Delia va încerca să refacă traseul ultimelor zile de viață ale Amaliei, își va vizita unchiul și tatăl, va avea parte de o întâlnire surprinzătoare cu Polledro, fiul lui Caserta (presupusul amant al Amaliei), totul într-o goană nebună pe străzile aglomerate și haotice din Napoli. 

Tot încercând să afle adevărul despre mama ta, Delia se va descoperi de fapt pe sine, datorită introspecției sentimentelor dintre fiică și mamă pe care Elena Ferrante le întrepătrunde cu măiestrie, într-o explorare inedită a obsesiilor pe care copiii le au față de comportamentul părinților. Emoțiile, minciunile, amintirile false și sentimente pe care personajul principal le credea de mult uitate, toate acestea se vor amesteca într-un roman captivant, tulburător și complex.

View this post on Instagram

Elena Ferrante m-a cucerit încă de acum vreo doi ani cu Tetralogia Napolitană, o lectură pe care o recomand oricui, însă romanul său de debut, “Iubire amară”, a devenit preferatul meu. Delia, o femeie de vârstă mijlocie, se reîntoarce în Napoli, orașul copilăriei, după ce mama sa are parte de o moarte misterioasă. Decisă să afle ce s-a întâmplat de fapt cu mama ei, Delia va încerca să refacă traseul ultimelor zile de viață ale Amaliei, își va vizita unchiul și tatăl, va avea parte de o întâlnire surprinzătoare cu Polledro, fiul lui Caserta (presupusul amant al Amaliei), totul într-o goană nebună pe străzile aglomerate și haotice din Napoli. Tot încercând să afle adevărul despre mama ta, Delia se va descoperi de fapt pe sine. Cred că merită clasificată drept o carte de aur, conform invitației @heidi.chocolate, datorită introspecției sentimentelor dintre fiică și mamă pe care Elena Ferrante le întrepătrunde cu măiestrie, într-o explorare inedită a obsesiilor pe care copiii le au față de comportamentul părinților. Emoțiile, minciunile, amintirile false și sentimente pe care personajul principal le credea de mult uitate, toate acestea se vor amesteca într-un roman captivant, tulburător și complex. @angela_grigorescu, ți-l recomand cu drag! #HeidiAtHome #HeidiToRead #books #bookstagram #booksofinstagram #booksofinsta #myreadinglist #readingtime #letsread #chocolate #heidi #cartestagram #cityfemme #bookoftheday

A post shared by CityFemme (@city_femme) on

Lapte negru – Elif Shafak

Una din cartile care vorbeste despre depresia postnatala intr-un mod destul de intens este “Lapte negru” de Elif Shafak. Cu umor si multa creativitate ne povesteste despre partile contradictorii ale ei, care dau nastere unui harem de micute femei – Mica Domnișoară Practică, Domnișoara Cinică Doctă, Domnișoara Cehoviană Ambițioasă, Doamna Derviș. Mult mai tarziu in viata descopera doua mici femei carora nu prea le-a dat atentie pana dupa ce a trecut bine de 30 de ani – Mama Budincă de Orez si Blue Belle Bovary. Totul culmineaza cu aparitia djinnului Domnul Poton, care reprezinta depresia, in timp ce autoarea cauta cu perseverenta o solutie la conflictul dintre maternitate si creativitate.

Elif povesteste despre propria ei experienta cu maternitatea si cu depresia care nu a ocolit-o, insa am apreciat ca in paginile cartii “Lapte negru” am gasit si o multime de referiri si experiente in ceea ce priveste maternitatea ale unor altor scriitoare, precum Virginia Wolf, Sylvia Path, Zelda Fitzerald, Ayn Rand, Alice Walker, Toni Morrison, surorile Bronte sau Jane Austen.

Confesiunile Unui Vorbitor Public de Scott Berkun

Cartea contine o multime de exemple din istoria personala a lui Scott Berkum legate de vorbitul in public, atat la evenimente mari, cat si la evenimente mici.

Trece in revista si cele mai mari esecuri, dar si cele mai mari reusite si spune ce a invatat din acestea.

Demitizeaza astfel vorbitul in public si teama de aceasta, spunand ca exercitiul, practica este cea care face diferenta. Repetarea, filmarea, rugarea pe cineva sa ne observe in timp ce spunem discursul – toate sunt tactici foarte bune pentru a ne imbunatati performanta.

Si daca ai avut o zi proasta si discursul a fost slab? Pana la urma nu e un capat de lume, maine este o noua zi! In plus, doar tu vezi toate greselile si doar tie iti pasa cel mai mult, cei care te vor privi pe scena vor tine minte foarte putin spre deloc din ceea ce s-a intamplat.

O cale îngustă spre nordul îndepărtat de Richard Flanagan

Richard Flanagan are un condei remarcabil – descrie fenomenal o perioada din cel de-al Doilea Razboi Mondial, atunci cand prizonierii din lagarele japoneze au fost nevoiti fortati sa contruiasca calea ferata (Calea ferata a mortii) dintre Birmania (sau Uniuniea Myanmar) si Thailanda.

Castigatoare a premiului Man Booker Prize, O cale ingusta spre nordul indepartat impresioneaza prin scriitura si prin forta trairilor pe care le degaja, mai ales ca multe dintre evenimentele descrise sunt povesti reale.

Avandu-l in rol central pe medicul australian Dorrigo Evans, ajuns o legenda la batranete, in ciuda infidelitatilor si altor defecte personale, cartea penduleaza intre trecut si prezent, iti introduce o multime de personaje, iar la inceput e un pic confuza.

Pe masura ce citesti mai mult, intelegi atat povestea razboiului, cat si povestea de dragoste dintre Dorrigo si Amy, sotia unchiului sau, pe care n-a uitat-o niciodata cu adevarat, chiar daca s-a insurat cu Ella, logodnica de dinainte de razboi, care l-a asteptat in tot acest timp.

Sunt redate fara menajamente multe dintre atrocitatile ce au avut loc in lagar, iar personajele sunt foarte bine conturate – Gardiner Oachesu, Maruntelul sau Jack Rainbow sunt doar cateva dintre acestea. Oamenii sunt redusi la stadiul de animal, unde singura lor preocupare este sa mai supravietuiasca inca o zi, luptandu-se cu foamea, bolile (malaria, holera, beri-beri etc) si bataile pe care le primesc in mod curent.

Voi ati citit vreuna din aceste carti? Daca da, cum vi s-a parut? 

Pentru alte recomandari de lectura puteti vizita sectiunea Carti CityFemme.

Sursa foto: arhiva personala 

1 Comment

  1. Pe mine Lapte negru nu m-a impresionat. In schimb sunt curioasa sa citesc Iubire amara. Articolele in care ne recomanzi lecturi sunt cele mai citite de catre mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


eleven − 10 =