Recomandare lectura: Ajută-ma să nu dispar de Petronela Rotar

Petronela Rotar este o scriitoare prolifică. Pe lângă romanul Ajută-ma să nu dispar pe care tocmai l-am citit in luna aprilie, aceasta a mai scris și Orbi, O sa mă știi de undeva, Alice, Efectul pervers, Sfârșitul nopții sau Privind înăuntru.

Personajul central al romanului este Mira, o tânără care nu este conștientă de farmecul si frumusetea ei. Acest lucru se datorează copilăriei triste, marcată de dispariția părinților ei mistuiți într-un incendiu atunci când ea avea o vârstă fragedă, continuată cu abuzurile sexuale ale soțului mătușii sale si de o viata de singuratate. Așa că nu este de mirare că nu a dorit să își deschidă inima pentru o relație.

Insă atunci când îl va cunoaște pe Sabin într-un teambuilding, un coleg de muncă însurat și cu o căsnicie, susține el, nefericită, barierele pe care ea le-a ridicat cu atâta grijă în jurul ei vor dispărea rând pe rând. Cele câteva luni de relație o vor face pe tânără mai fericită decât a fost vreodată, in ciuda faptului că Sabin este mai în vârstă decât ea, iar distanța dintre ei este cea dintre orașele București și Sibiu. Însă nu acesta este cel mai important impediment, ci faptul că Sabin este însurat și are și un băiețel, Mihnea.

Atunci când va afla despre legătura dintre Mira și Sabin, soția acestuia va face tot ce îi stă în putință pentru a desparti pe cei doi, inclusiv folosindu-l pe Mihnea drept armă pentru a-l face tot timpul pe Sabin să se simtă vinovat. După cum vă dați seama, această relație a fost sortită încă de la început eșecului.

Ani mai târziu, o nouă relație a Mirei, de data aceasta mult mai erotică, o va face pe femeia aflată în pragul vârstei de 40 de ani să creadă într-o nouă șansă, atunci când îl cunoaște pe Ștefan, care la rândul lui are un băiețel pe care îl cheamă Mihnea.

Mira este personajul principal al romanului Ajută-ma să nu dispar, însă sunt capitole în carte în care personajul principal este o voce masculină, a unuia dintre bărbații care au iubit-o pe Mira.

Cred că am dezvăluit deja destul de multe din această carte astfel încât să vă dați seama dacă doriți să o citiți sau nu. 🙂 Dacă vă interesează, o puteți găsi pe site-ul Libris, mai exact aici.

Nu citesc foarte mulți autori români, însă mi-am dat seama că de obicei au un stil ușor de recunoscut. Nu știu dacă este un lucru bun sau rău că îti poți da seama din lectură dacă autorul este român sau nu, însă este pur și simplu o constatare pe care am făcut o având mulți ani de lectură în spate.

Acestea fiind spuse, nu știu dacă în viitorul apropiat voi citi o altă carte scrisă de Petronela Rotar, însă am fost foarte curioasă să o descopăr pe autoare de care aflasem încă de acum câțiva ani, fără a reuși însă a-i citi vreunul din romane.

Voi ați citit Ajută-ma să nu dispar sau vreuna din cărțile ei? Care este preferata voastra?

Pentru alte recomandari de lectura puteti vizita sectiunea Carti CityFemme

Sursa foto: arhiva personala

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


3 + five =